Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE IA
Rezultatele 731 - 740 din aproximativ 1067 pentru NU SE IA.
Alecu Donici - Racul, broasca și știuca
... și o știucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă Că sacul stă neclintit, Căci se trăgea neunit. Racul înapoi se da, Broasca tot în sus sălta, Știuca foarte se izbea Și nimic nu isprăvea. Nu știu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat, Sacul în iaz nu s-au tras, Ci tot pe loc au rămas. Așa-i și la omenire, Când în obște nu-i unire: Nici o treabă nu se
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... departe ori de aproape, cari au scris un cuvînt bun despre mine și s-au înduioșat de soarta mea, privind jocul capricios al flăcărilor, care nu ține seamă de nimic. Viața e fatal făcută dintr-o înșirare de fapte care se succed : amintirile sunt o temelie pe care poți zidi însemnările pe cari le-ai cules de-a lungul drumurilor și al întîmplărilor, sunt ... toate, în sfîrșit, contribuiesc ca să alcătuiască comoara aceea ce e absolut necesară unui suflet de artist. Viziunea, oricît de puternică ar fi, doarme dacă nu e deșteptată prin întîmplare de un lucru de nimic, care a concretizat-o ; și, cînd nu le mai ai toate acestea, e greu să te regăsești. Ca într-o subterană obscură trebuie să te cobori în sufletul tău și să proiectezi ... iubită avea grijă să mi le împodobească în fiecare săptămînă, la scrisorile scumpe, la foile acestea, pe cari le scutura copacul dragostei, și la cîte nu visez în nopțile mele de nesomn... Inima bate însă ; mintea cîte le-a adunat nu le poate uita ; sunete, culori și forme, auzul și văzul urmează să le păstreze, și scînteia aceea ce a dormit o clipă sub
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un lucru la mijloc, cucoană. Nu sunt deprins a mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost. - Cum vi s-a părut Maria mea ... a murit femeia, care era modelul urâciunii: les extrĂ©mitĂ©s se touchent . El ține numai o slujnică, dar frumușică ca o cadână mahometană, și nu numai că o ține, dar încă ține prea mult la dânsa. Se pare însă că și Frosa lui are un gust nu mai puțin estetic; încât Klumpen, pe care numai doară tu îl poți întrece în privința fizică, nu plăcea nicidecum bietei copile. Mutându-mă în casa lui - sunt norocos cu grizete! - veni, vidi, vici : mai pe lung vorbind, chiar de la cea dintâi ... s-a întors de la repetiție? - Da. - Vorbitu-s-a ceva despre mine? - Cucoana Ana a spus că i se
Ion Luca Caragiale - Două note
... tîrziu s-a făcut modificarea lor după observaÈ›iile È™i cererea cîtorva persoane din cercul acela, a căror sensibilitate extremă se simÈ›ea jignită de expresiile prea viguroase, prea crude ale poetului. El — se È™tie bine aceasta — a făcut concesiune delicateÈ›ii acelora È™i-a îngăduit să se toarne în veninul lor nativ È™i sincer puÈ›ină apă de trandafir... să i se schimbe FĂ menii în Oamenii È™i scîrbi în mîhni ; dar nu din toată inima a făcut această concesiune, deÈ™i, în discuÈ›ia fără È™ir nici căpătîi ce se iscase, ca de obicei, după citirea poemei, stăruise È™i „votaseâ€� pentru modificarea anodină È™i o damă la care el È›inea foarte ... că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de „apa de trandafirâ€� — cu mult preferabilă celei puse în vînzare de domnii editori. Eminescu nu era androgin, era bărbat; el pe impotenÈ›ii intelectuali nu ...
... mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare?" Iară cel arap, Cu solzi mari pe cap, Cât o auzea Se și repezea, În brațe-o lua, În caic intra Și se depărta, Către Sulina. Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Șerpii Dunărei, La mal alergau, Pe Chira strigau Și-not mi se dau, Și se cufundau Și când se iveau În caic săreau, Și pe cel arap Îl dau peste cap. Apoi se-ntorceau Și Chirei ziceau: ,,Soră ticăloasă! Soră păcătoasă! Spune la tustrei Care moarte vrei? Moarte luminată Ori întunecată?" ,,Frățiorii mei! Vă jur la tustrei, Jur ... mă doare foarte! Ah! mă tem de moarte Fie luminată, Fie-ntunecată! Vai ș-amar de mine, Iată moartea vine, Vine, se repede Și nime nu-mi crede! Măiculița mea, Ce pedeapsă grea! Focul mă cuprinde, Carnea mi-o aprinde; Maică, unde ești De mă părăsești? Maică, mor ah! mor Și ... zbor!" Chira tremura, În foc se lupta, Și amar striga; Apoi lin ofta, Capul își pleca, Sufletul își da! Iar trupu-i ardea, Trupu-i se roșea, Trupu-i se ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din ... de dulce această adormire și cu cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar ... Dară de vreme ce s-au săvârșit pentru ca să trăiască în vĂ©ci, pentru ca să se bucure, împreună cu îngerii, pentru ca să se nască de a doa ora, în ceriu, ca finixul, ce trebuesc lucrămele? Să cuvine (zice fericitul Pavel) acest trup stricăcios să se îmbrace cu nestricăciune și acest muritoriu să ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... Nilu, Dunărea bătrînă — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănîndu-se pe rîuri, Valurile verzi de grîie legănîndu-se pe lanurim Mările țarmuitoare și cetăți lîngă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsa-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri pîn’ la ramuri nu ajung; Dar un vînt de biruință se pornește îndelung Și lovește rînduri, rînduri în frunzișul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vînt Și deasupra Romei nouă se înclină la pămînt. Se cutremură sultanul… se deșteaptă… și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist în casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el ... al lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci. În curtea largă, echipaj lîngă echipaj se rînduia frumos, viziteii își trăgeau glugele peste cap, și de-ar fi nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una cu trăsura, nepăsători de-atîtea fantastice peripeții. Și înăuntru, chilioarele mici cu marginea de catifea purpurie se umpleau una după alta, împrăștiind toate miresmele, frumoasele apăreau cu pieptănăturile lor arhitecturale, pietrele sclipeau, umerii mai albi ca dantelele păreau ninși, mîni grațioase se ... cel mai grațios surîs. Așa mergea lumea pe atunci la teatru, nu ca astăzi. Și actorii de pe vremea aceea își dădeau toată osteneala și nu erau ocoliți, deși trupele străine nu lipseau, precum nici impresarii care știau afacerile de aur ce se puteau face în Iași. Și zidul cortinei o dată ridicat, rampa tainic învăluită, iată măștile vechi și triste, regii detronați, amorezii oftători, lumina de foc ... i acoperită. Apoi și zidurile au dispărut, cum toate sunt menite să dispară. Viața s-a reînnoit, și cele cîte au fost ni
... să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg cu tine, Că rămînînd de tine eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată ... vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă, Niță-i zice, măcar la vorba mătii, Nu te mai du as'dată...â€� Dar Niță a plecat... Amorul vînătoarei deși nu totdauna Dar mai ades întrece pe orice fel de-amor : Căldura, frigul, foamea și setea-i sînt tot una, Și la nimic e omul mai ... în calea asta, îl vezi că să ivește Și-ndată-apoi ca fulger îl vezi p-o muche sus ; Aci p-o naltă culme abea se mai zărește Prin văi adînci acolo ca gîndul el s-a dus. Nu ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus ; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus. Și cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc : I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil ... Grăiesc încet... Un scurt popas — Și spre brădet Pornesc la pas Cei trei călări... Sus, peste plai, Tăcutul crai Al nopții reci, Umbrind poteci, Se-nalță-n zări... Și neguri cresc, S-anină-n crăngi ; — Se tînguiesc Și plîng tălăngi Pe căi pustii... Se duc uitați Cei trei fîrtați, Săltînd în șa, Plutind așa, Ca trei stafii... Dar cînd ajung La cotituri, Un chiot lung Din mii de guri ... albastră A luminoasei nopți de vară... Căci era noapte-adîncă, albă, clară Și trist cînta copila fermecată De liniște și de singurătate... Și singură se asculta cîntînd, Și nu sfîrșea un cîntec jumătate, Că altul îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a ... Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și ... tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii de clopote dau veste: ,,Ștefan-Vodă al Moldovei, Ștefan-Vodă nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se ...