Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚIT
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 1005 pentru SIMȚIT.
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi Cronica de joi de Ion Luca Caragiale I Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obştii şi aşa numitele "Casa Noastră"... Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic: — Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu. — Care, domnule director? — Scoatem de Crăciun un număr „literar, științific și artistic". Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecțiune. Ne lipsește numai cronica specială pentru sărbătoarea nașterii... Ce zici? — Cu plăcere... — Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...
Mihai Eminescu - Gemenii Gemenii de Mihai Eminescu I O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a murit. Iar chipu-i  cel din urmă în lungul șir de regi  Sub vălu-i ca pe-o umbră, abia îl înțelegi. Deodată crâșcă fierul în dosu-unei firide. A unei tainiți scunde intrare se deschide, De sub o mantă lungă se-ntinde-o albă mână, Ce ține o făclie aprinsă de rășină, Care îi bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni  Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni  Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: ,,Nimică! Un ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
... agiungă acum intâmplările și vie vremea a ne face și pe noi învingători, ca să strigăm lui Dumnezeu Aleluia! Icosul 4 De-ai simți cât este de frumoasă lauda gubernatorilor celor buni și de-ai cunoaște iarăși cât de înjositoare este a celor răi, poate că fără ... asupra unui nevrednic spre bune urmări, strigăm lui Dumnezeu Aleluia! Icosul 5 Și ce este mai prețios decât lauda guvernatorilor și decât a simți cinevași dulceața bunei cuvântări a norodului, căci toate alte fericiri cu moartea odat' se ruinesc, iară acest Templu înalt în veci rămâne neșters ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... nu vei putea să ajungi pînă la împărăția ei fără ajutorul fiului meu. Rămîneți aci, dar trebuie sa vă ascunz foarte bine, căci cum o simți fiul meu că se află la mine oameni după tărîmul cellalt, vă omoară. Zicînd aceste vorbe, plesni de trei ori din palme și îndată sări ... din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina că, pe dată ce va începe cerbul să cînte, să se prefacă că doarme și cum va simți că o sărută cineva, să puie mîna pe dînsul. Cum veni noaptea, cerbul începu să cînte un cîntec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că ...
Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
... ți face păcat cu mine, că mult bine ți-oi prinde și eu vrodată. Băiatul se minună de asta; cum de să vorbească un pește? Simți el că trebuie să fie aci la mijloc ceva năzdrăvan și-i dete drumul în puț. Fata împăratului nu voia cu nici un chip să ... pieptul copilului, ca să-i mănânce rărunchii. Pieptul fiind tare, pentru că era, cum zisei, de aur, nu-l putu sparge așa lesne. Copilul, cum simți ciocniturile vulturoaicei, întinse mânușițele, parcă l-ar fi învățat cineva, apucă pe vulturoaică de gât, și strânse, și strânse, până ce o sugrumă și căzu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...