Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru M��NU����
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 1208 pentru M��NU����.
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
... a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte ... ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai sunt ochii ce i-am sărutat cu câteva clipe mai înainte. Mâna ta e rece și inertă, ca și când tot sângele s-ar ... mai spectrală, a crescut, învăluindu-mă ca o apă și nemaiavând alături căldura mânii tale, nici picăturile de senin ce sunt ochii tăi, m-am lăsat și eu gândurilor triste. Am înțeles că suntem singuri, că ori ce-am face și oricât de puternic ne-am uni gurile când ... una după alta ca niște stele licăritoare, au tremurat, până ce întregul brad s-a aprins ca un uriaș pom de crăciun, care ...
Vasile Alecsandri - Omule, boule
... Vasile Alecsandri - Omule, boule Au nu vezi unde mă duc, Omule, boule? C-un condur și c-un papuc, Omule, boule, Cu papucul târșâind, Cu condurul tropăind. Că de când m ... la nevoi Și-mi pierduși sărmanii boi! Apoi încă te-am mânat Și cu pușca la vânat. Pușca-n două mi-o frânseși Și nimic nu aduseși. Și-am dat cofa să te duci La puț, apă să-mi aduci. Căzuși, cofa mi-o spărseși, Nici doagele n-aduseși. Te-am ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... fundul coșului ca dintr-o stropitoare ciuruită: se spărseseră sticlele și acum se scurgea rămășița vinului. Ce să facă? La mușteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă? Unde să se ducă? Să se-ntoarcă la prăvălie!... N-are să-l omoare doar. De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de rău... Dar... - Unde ai căzut, ticălosule? - La colț la ulicioară. - Pentru ce ai apucat pân ulicioară, afurisitule? Nu puteai merge pe podul Mogoșoaii, pe unde e măturat și cu cenușă pe jos? Ai? - Ca să nu mai ocolesc, jupâne! - Să nu mai ocolești?... Ți-e lene să umbli, mișelule!... Patruzeci de franci!... Face pielea ta câtă pagubă mi-ai făcut tu mie? Și trage-i, și ... meu când o trece pe aici. - E cam de mult, zice jupânul zaharisind și mai tare tonul. De! cu vremea asta, și la noi, negustorii, nu prea merge... Eu zic, coniță, mai bine să așteptăm băiatul... zău! mai bine să așteptăm băiatul. - Care va să zică nu am atâta credit la dumneata? - Mă iertați, sărut mâna, răspunde cu glasul ca miambalul jupânul, frecându-și mâinile. Apoi schimbând deodată tonul, aspru către tejghetar ...
... plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ei sunt scăpați, De-acum vor fi și ei bogați, N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Și vor avea și ei ce da Săracilor de-acum! El strânge banii mai ... lui plângând Și-n aspra-i coamă îngropând Obrajii palizi: Pui de leu, Suspină trist. Odorul meu, Tu știi că eu te vând! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor: De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieși cu drag Să-ntindă mâinile din prag, Să-i iau cu mine-n șea pe rând! Ei nu vor mai ieși râzând În calea mea șirag! Copiii mei cum să-i îmbun Nevestei mele ce să-i spun, Când va-ntreba de El ... Raira, tu, nevasta mea, Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmându-te la pas, Nici în genunchi la al tău glas El nu ...
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... o mătușă sihastră, și mai bătrână, și mai scofălcită, care și ea îi zise: - Cum ai ajuns p-aici, om cu picioare, pe unde unde nu vine nici pasări cu aripioare? - Mamă, zise fiul împăratului, caut cele trei rodii aurite, și dorința de a le avea m-a adus p-aici, nu știi d-ta încotro se află? La auzirea acestor vorbe, bătrâna începu să plângă, apoi îi răspunse: - Am avut și eu un fecior, care auzise ... începu a striga cu glas mângâios: - Apă, apă, că mor. Întoarse fiul împăratului ochii în toate părțile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu și muri; p-aci era să cază și el, dară se ținu. Tot mergând el, nu putu să ție până să nu guste dintr-o rodie și scoase cuțitașul de tăie încă una; deodată, iese și dintr-însa o fată ca o zână, și moare ca și ... înduplecă și o luă. Nu știu cum, nu știu ce fel, dară parcă-i spunea inima că n-o să fie ea; în sfârșit, daca nu văzu pe altcineva, plecă cu ea, și
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... oricine." II Ei de brâie s-apucau Și la luptă se luau. Când în loc mi se-nvârteau, Când în sus se opinteau. Nici unul nu dovedea. Jos nici unul nu cădea. Iar băiatul cam slăbea, Brâul i se descingea, Și Păunul mi-l strângea Trupușorul îi frângea. ,,Mândro, mândrulița mea! Vin' de-mi strânge brâul ... slăbesc puterile, Mi se duc averile." ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vei lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi..." Voiniceii se izbeau, Și mai tare s-opinteau, Și mai tare se-nvârteau, Și mai tare se trânteau. Din doi unul dovedea, Din ... codru singurel! [1] Păunaș însemnează un voinic tânăr, mândru și misterios, mândru ca păunulși misterios ca Pan, zeul codrilor. În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numelezeului Pan și să se fi schimbat cu timpul în Păunaș, precum s-au păstrat numelezeilor păgânismului ... văd figurând în povești sub chi-puri de sfinte creștine; sfânta Joe, sfânta Miercure, sfânta Vinere. Prin urmare, ede crezut că Păunașul din această baladă nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... cei doi prieteni. Tânăr, blond, cu ochii albaștri și cu mustățile învoalte. Ochelari legați în aur. — Te aștept de-un ceas, zise Cosmin. Mănoiu nu vine? — Mon cher ami , răspunse pripit Candian, m-am încurcat la "Noua generație". Era o bancă... era o vijelie... băiete, șterge scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la ... în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă de mine niște profesori ignoranți și leneși. În marea luptă a vieții nu este o lege fatală a meritului care să puie pe fiecare la locul lui. Oamenii de diferite valori, închiși în societate, nu se aseamănă cu lichidele de diferite densități turnate în același vas. Da, mon cher , în natură știm de mai nainte care va fi deasupra și ... Mănoiu atâtea parale? Candian bău un pahar de vin, își îndreptă ochelarii și răspunse zâmbind: — Secretul vieții este profund, și arta ei, vastă. — Nu pricep, răspunse Cosmin, plecând ochii în jos, ca și cum s-ar fi rușinat de ceea ce ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... cu toate calculățiunile și operățiunile alghebraice asupra proțesului mehanic, că a plus b musai că este, mă rog, ecval cu t, comeata nicighecât nu vine prețize. Școlarul Ionescu : Zicea că vine ieri seara, dom'le. Profesorul: Au zis tată-tău... Școlarul: Nu, dom'le; Falb... Profesorul: Ai văzut tu pe Falb... Școlarul: Nu, dom'le, era în Universul și-n toate gazetele... Profesorul (grav): Ugniverzul, doară și toate gazetele cvotighiene nu sunt competente în cauză; pântru așa un lucru trebuie să conzultăm publicățiunile șpețiale, cum e bunăoară Mundus oder Țodiacon, „Univerzal-transțedental-cosmologhișe-astronomișe-meteorologhișe ... doar ceva, mă rog, carele nu esistă, ci e mai apoi numa o însușire a lucrului în sine carele iaste o enerjie, carea nu se știe și pe carea semper ignorabimus ! ... Aceea apoi nu-i ghe nasul vost', niște mucoși! că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De ... râdă; nu râghe tu, urecheatule, că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m ...
Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine)
... Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se-nflăcărează L-a ta lucire, și mă strămut, M-aflu cu-aceia ce nu mai sunt... Dulce lumină, ești al lor suflet? Tot așa poate că se strecor Ș-aceste umbre mult fericite; Mă simt aproape că sunt de ...
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
... pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng ...
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
... Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se-nflăcărează L-a ta lucire, și mă strămut, M-aflu cu-aceia ce nu mai sunt... Dulce lumină, ești al lor suflet? Tot așa poate că se strecor Ș-aceste umbre mult fericite; Mă simt aproape că sunt de ...