Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
... De-a foamei grea durere Ei casc din pliscușoare, cer milă piscuind; Cer hrană ș-aripi calde, pe mumă rechemând; * Dar muma nu-i ... arată Și de sub cuib începe a predica așa: — Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioșa Văzând aste ființe atât de neferice! Voi, păsări ce zburați În preajmă-le pe-aice, Cum nu vă îndurați Ca să le ajutați?.. Tu, cuculeț, vecine? Tu schimbi acum la ... i mai bine Să le aduci pe toate în cuibul de orfani? Tu, ciocârlie dragă, ce cânți a ta plăcere În leagănu-ți de zefiri... au, doar, nu simți durere De ticăloasa stare acestor sărăimani? O! tu, mierlușcă dulce, tu trebui să fii bună. Zburând pe jos adună Și adă viermișori La bieții puișori. Iar tu ... Voi veți asigura A lor viitorime, Și când ei vor zbura... Atunci un vântișor Făcu să aibă vulpea tiulei pe botișor!.. Acel ce-i bun în faptă, la vorbe nu sporește; Tăcând el bine face! Iar cel ce te-asurzește Că de orfani i-e milă, pândindu-i ne-ncetat, Acela nu- ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește ... chipu-i încă de copil. Îl vezi alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... genus irritabile — s-ar apăra cu pumnii împotriva unei astfel de injurii. Eminescu însă, despre care se știe cât era de scrupulos cu propria-i producție, nu se mai poate apăra. Și această injurie i se aduce tocmai acum, când se împlinesc 25 de ani de la moartea lui — ca un omagiu! Într-o țară unde bunul-simț și priceperea nu pot ține, în publicistică, locul unei legi efective împotriva ... importanță decât cea poetică!) Gazetari de talia lui Eminescu au mai fost — poate și mai mari. Poeți de talia lui, nu. Adevăratul lui titlu de glorie este și va rămâne poezia lirică — acele minuni de armonie și simțire în care s-a închegat puterea hipnotică a geniului său. Pentru acelea să-i ridicăm statui și monumente, iar nu pentru niște articole de gazetă, stoarse din mizeria nenorocitei lui vieți — articole care ne-au lipsit poate de câteva capodopere, secătuind, tocmai în timpul din urmă când geniul lui ajunsese la apogeu, o energie sufletească atât de rară și atât de ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
... Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și ... Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ceea ce iubiți, Și nu vrea să vă lase o umbră oarecare, De fericirea voastră în lume cât trăiți. Numai pe etern cerul stelele tot săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Oh! vezi pe bieții oameni ... revarsă zori, Și tot încă se uită către pământ cu jale, Ca când zice adio bieților muritori. Misterioasa lampă a unei alte sfere! De ce nu pot eu, oare, eu, slabul muritor, Să zbor pe-a tale raze de la pământ spre stele, Unde-i viața noastră un vis netrecător?... Oh, ia-mă și mă soarbe în ale tale raze, Să lunec ca o umbră peste înalții munți, Pân-unde ...
Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)
... Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea senină, Ca visul nopților de vară, Ce se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce de izvoare, Ci e iubirea mea nebună, Căci lacrimi mari și tăinuite Ca roua limpede și rară Coboară-ncet și liniștite În ceasul jertfelor
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
... Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De ... lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez. Într-un fior de bucurie Un stol voios de zburătoare, O rândunică, niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei ... să ne scoți din umbra-n care De veacuri toți ai noștri dorm? Că ești ideea ce ne pasă? Noi suntem numărul enorm! Și soarele-
... George Topîrceanu - Nebunul Nebunul de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet ... De-a pururi fața i-o ascunde. Prin străvezimea lui, se vede Zăpada formelor rotunde. În părul lung și negru poartă Uscate flori de lămâiță... — Ființă-aievea ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino ... fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când toți vor crede că sunt vie, El singur știe că sunt moartă!... ..................... Plutind ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa călăuză ce le-a arătat de atîtea ori răsăritul și-a arătat încă o dată fața lui de aur privind la dînșii. Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a ... s-a aciuiat o șatră cu un bulibașă bătrîn, ca un patriarh. Așa, cît ai clipi, călători sub lună, în același timp anumit, sosesc de pretutindeni negrii musafiri; în zgomote de zurgălăi și în pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. ...
... paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul". - Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel? - Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel? - Da' cum? - Marinal... - Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa ... apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație. - Dar noi n-am declaratără? strigă mamița. - Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam' mare. - De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul. - Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului... - Uite ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiți un bilet... - Să mai plătim ... Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ...
Alecu Donici - Țăranul și oaia
... Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi ... din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ... n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i
... fi jos, Ileană, Ileană!" . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,,Cum n-aș merge-n poieniță, Bădiță, bădiță! Dar nu pot după vroință, Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. Mai stai, stai pân' s-a culca Și cocoșul a cânta, De la sânu-i c-oi scăpa, Buruiana c-om săpa Și-i