Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
George Crețeanu - Cântecul străinătății
George Creţeanu - Cântecul străinătăţii Cântecul străinătății de George Crețeanu Informații despre această ediție Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat; Petrec viața în suspine, Pâinea 'n lacrămi mi-am udat. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine în țara mea! Ah! în țara mea frumosă Am lăsat tată iubit, Am lăsat mamă duioasă, Ce de plânsuri a albit. Vezi o culme muntenească Ș'o căsuță de desubt? Este casa părintească, Unde laptele am supt. În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi trecând? Este-a inimei miresă, Ce mă chiamă suspinând. La străini am stat la masă, Și cu ei m'am ospătat; Dar gândind la mine-a casă, Lacrămi rîuri am vărsat. Cine țara 'și iubeste, Nu dă lumea pentru ea; Oh! atunci inima-mi crește. Când gândesc a o vedea! Fericiți câți sînt aproape De căminul părintesc! D'oiu muri, voiu să mă'ngroape În pămîntul românesc. Fie piatra cât de grea, Tot mai bine în țara
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu) De profundis de George Topîrceanu I Nu, asta nu pot s-o suport! Curând, e-un an și jumătate De când ați declarat că-s mort În unanimitate. Toți proștii câți m-au cunoscut Ziceau: ,,Mi-era un fel de rudă — Săracul! Cine-ar fi crezut?...â€� Îmi vine să-nviez de ciudă! Profane mâini mi-au răsfoit, La Iași, arhiva. Revistele m-au prohodit, Amicii mi-au mâncat coliva. Mă pipăi, stau nedumerit. Mă trag de păr, simt că mă doare... Nu, n-am murit! Vă dau cuvântul de onoare. Scriu versuri proaste, deci exist! Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată. Trăiesc, de vreme ce sunt trist Și râd ca altădată. Dar astăzi, negru și zburlit De cum m-a prins dușmanul, — Vă dau de veste c-am sosit Întreg, și eu, și geamantanul! II Am fost la început în rai La Neamț, la mănăstire: Păduri de cetini, flori de plai, Singurătate și iubire... Pe urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M- ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... limbile civilizate. Prin spărtura făcută de Istrati ei vor pătrunde, poate, în marea incintă, trăgând în urma lor și pe alții mai mărunți care vor avea norocul să poată prezenta străinilor altceva decât ceea ce străinii aveau deja la ei acasă. Iată pentru ce, în loc să-l îndepărtăm definitiv de ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
... amăgești? Dar nu, văd o ființă... spre mine-naintează... Să m-arăt... de vederea-mi ea nu se spăimântează: Un străin pe aicea sfială ar avea
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...
Grigore Alexandrescu - Lupul moralist
Grigore Alexandrescu - Lupul moralist Lupul moralist de Grigore Alexandrescu V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui. Auzind împăratul că-n staturile sale Fac năpăstuiri multe păroșii dregători, Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori, Porunci să se strîngă obșteasca adunare, Lîngă un copaci mare; Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească, Și-n puține cuvinte, Să le-aducă aminte Datoriile lor. Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească Începu să vorbească C-un glas dojenitor: „Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate? Datoriile slujbei astfel le împliniți? Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate, Să faceți nedreptate și să năpăstuiți? Toate slujbele voastre țara vi le plătește; Încă, pe la soroace, Cîte un dar vă face. Dar reaua nărăvire, Ce o aveți din fire, Nu se tămăduiește. Vedeți cu ce morți grele Se isprăvesc din lume Și cum lasă rău nume Acei care fac rele. Gîndiți-vă că poate veți ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
... un foc ce topește Tot felul de dureri. Dar depărtat de tine, ce pot să-mi folosească Lumea ș-ale ei bunuri, și orice aș avea? Pustiul unui suflet știu ele să-mplinească? Pot s-aducă trecutul, pot face-a te vedea? Pot să întoarcă vremea și ceasurile sfinte ...
Iacob Negruzzi - Nehotărâre Nehotărâre de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Inima mi se sdrobește, Capu-mi este greu, Mintea mea se rătăcește Ah! Nu știu ce vreu! Aș voi ca niciodată Să n-o mai zăresc, Într-o țară depărtată Singur să trăiesc — Ș-aș voi făr-încetare Să privesc la ea Și-ntr-o dulce contemplare Să-mbăt mintea mea. Aș vrea chinul ce m-apasă Nici să-l fi găsit Și să creadă că nu-mi pasă De nu sunt iubit — Ș-aș vrea să șoptească jalnic La urechea sa Zi și noapte un glas tainic De durerea mea. Aș vrea ca o grea căință Al vieții dar Să îi schimbe-n suferință Și în chin amar — Ș-aș voi a sa viață Să se scurgă lin, Să-i surâdă fără ceață Cerul tot senin. Inima mi se sdrobește Capu-mi este greu Mintea mea se rătăcește Ah! nu știu ce