Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE TINE
Rezultatele 711 - 720 din aproximativ 971 pentru PE TINE.
... Vasile Alecsandri - Stelele Stelele de Vasile Alecsandri Doină De la mine pân la tine Numai stele și lumine! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Și pe cer s-au aninat Cum se-anină despre zori Roua limpede pe flori!... Vărsat-am multe din ele Pentru soarta țării mele! Multe pentru cei ce sânt Pribegiți de pe
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit ... îmi părea mai puțin strașnic. Nu-i vorbă, și acum zicea Tatăl nostru , cânta chiar în strană și citea Apostolul în biserică, și acum purta pe Mili, ba chiar și pe Linică cea mică în brațe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot țineam la el, fiindcă ... foarte mult la el. Încă de demult nea Budulea era nedumerit. Îl vedea pe Huțu citind din carte ori scriind fel de fel de lucruri ...
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna
... Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi și o dărâmă pâna-n temelie Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie". Iar Vasile-domnul ... Tronul se degradă, țara veștejește. Însuși ca magnetul tragi și însușești Aurul oriunde poți să îl găsești. Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine Cuiele de aur ce de tronu-ți ține." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Domnul nu ascultă în a lui orbie, Sapele răstoarnă vechea temelie. Domnul și boierii între ... cert... Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert. Pe mormânt sunt scrise litere străbune. Un tălmaci citește și la toți le spune: - "Din comori ce strângem pe acest pământ, Iată ce-i al nostru: un tăcut mormânt!" De atuncea domnul pierde-a lui domnie Și curând în urmă moare-n ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... dragă, ai să mergi în străinătate cu îmbrăcămintea asta? — Da cu care? — Apoi nu te gândești că are să se uite lumea la tine ca la urs? Pe acolo nu se poartă antereie și giubele. — Care vra să zică ar trebui să mă îmbrac nemțește... — Negreșit, asta e și părerea d ... poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin ... în cale mirați, să vadă asemenea alai de înhămătură condusă de doi surugii năbădăioși în haine de abÅ• albă cu fireturi negre, și care săltând pe șea pocneau din bice și chiuiau cât le lua gura. Așa năzdrăvănie nu se mai văzuse pe meleagurile acelea. În Lemberg era boierul cât pe
Vasile Alecsandri - Cântecul călugărului
... Vasile Alecsandri - Cântecul călugărului Arză-te focul, pădure, Ș-ai cădea sub o secure! Arde-ar lemnele din tine Cum arde inima-n mine, Să-mi fac drum pân' la vecine, Și de sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Să văd cârduri de ... despărțit! Eu n-am fost de pustnicie, Căci am fost de voinicie, Nici am fost de mănăstire, Ci de lume cu iubire, Că mă-nchin pe la icoane Cu ochii pe la cucoane, Și citesc, întorc la file Cu ochii pe la copile. Unde văd o fată mare, Rasa-mi tremură-n spinare, Unde văd puicuța mea, Zboară sufletu-mi la ea Ca roiul la floricea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de trei ori în vânt, ca să nu se deoache, tânjind, de la umbra castanilor, pe Bălaia, pe Neghinița, pe Cicoarea, pe Brebenica și pe Țigăncușa, că și-au prăpădit tibetul roșu din codițele care le joacă pe spate și se despletesc la sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl ... cu pui mai rămăsese, și mi-a păpat-o și p-aia. Puii o caută pretutindenea, țipând de te arde la inimă. — Tine-ți firea, Susano, bun e Dumnezeu, o trece ș-asta, îi răspunsei eu. — Bun o fi... îngână biata fată pe gânduri, ș-o podidiră lacrimile. Într-un rând a venit beat mort, că nu-l mai țineau picioarele; ș-a dat ... câțiva pași, împleticindu-se, cu sângele și cu puii dâră după dânsa, ș-a căzut moartă în mijlocul lor! Și eu n-aveam pe nimeni decât pe ei. Mă simțeau din depărtare. Și de nu puteam să le dau îndestul, știi, ca oamenii, mă credeau. După ce se jucau ...
Vasile Alecsandri - Lunca din Mircești
... Vasile Alecsandri - Lunca din Mirceşti Lunca din Mircești de Vasile Alecsandri Bate vânt de primavară și pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza crește, și voioasă lunca râde. Sub verdeața dragalașă dispar crengile pe rând. Și sub crengile umbroase mierla sare șuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare, Ș-un nou glas de armonie completează imnul sfânt Ce se-nalță cătră ceruri de pe veselul pământ. Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plântă În căldura primaverii naște, saltă, zboară, cântă. Omul își îndreaptă pasul cătră desul stejăriș ... a plăcerei, ș-a iubirei, Paserea-și gătește cuibul, floarea mândrele-i colori, Câmpul via sa verdeață, lanul scumpele-i comori. Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană, Iar în leagăn de matasă gangurul misterios Cu ... la umbră, fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc în părechere pe sân alb de lăcrimioare, Și, ca roi de petre scumpe, gândăceii smăltuiți Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiți. O pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică. Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică, Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor. Fluturul
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele: Știu de-a rostul pe Sofocle, tot așa pe-Aristotele; Fiecare dintre dânșii, chiar pe când era copil, Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu și Virgil! Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei? Chiar și-n ... răspuns moșneagul bine, a vorbit cu căpătâi; Însă cât și-a deschis gura la a doua întrebare Am văzut pe loc că dânsul logică firească n-are, Nu cunoaște nici sintaxa, nici grămatica, în fine, N-a vorbit nimic pe cale și nimic n-a răspuns bine! Nici măria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus, Dar, apoi, dânsul răspunse cât se ... dar toți acuma, ce doresc și vreau să spun: Dacă nu-mi veți ști da seamă de tot ce-am vorbit acuma Cu bătrânul de pe brazdă, atunci, las deoparte gluma Și pe toți, pe toți vă spânzur! Mă jur pe cerescul soare, Că deși sunteți voi sfetnici, vă pun în spânzurătoare! Craiul a zis aste vorbe rezolut, aprins și tare, Apoi apucă îndată ...
Vasile Alecsandri - Romanța de toamnă
... Vasile Alecsandri - Romanţa de toamnă Romanța de toamnă de Vasile Alecsandri De-aș fi-n a tinereții floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe-aș avea în taină-a-ți spune Ca să devii tu gânditoare ... ce-am fost pe lume-odată, Privind în față viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aș deștepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea tinereții, Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice! Mergi dar ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... nu mai e al meu; toate le-am dăruit! Vrei tu să trăiești în cerul meu?... Vino când dorești: orcând, bucuros îți va fi deschis!" Pe urmă i-a adăogat domnul cu multă bunătate: — Ei, acuma, mai du-te pe pământ și te mai plimbă. A mulțumit Poetul din fundul sufletului și a plecat măgulit de atâta frumoasă atenție din partea ... țară; a mers într-un oraș foarte mare. Umblând de colo până colo, cum umblă omul fără treabă, a intrat, către seară, pe gangul unui palat, s-a suit pe scări, pe unde se-mbulzea fel de fel de lume, și a nemerit într-o sală mare. Acolo țineau sfat diplomați și militari împrejurul unei ... a-nvârtit în loc cu fața spre ușe și cu spatele spre-mpărat; iar un diplomat l-a consiliat de dinapoi, să zboare pe scară-n jos. Plecând astfel, mai mâhnit de asta decât de mojicia cosașului, a dat pe stradă, noaptea, de o ceată de măști, care cântau, țopăiau și chihoteau, cum are tinerimea flușturatică obiceiul în carnaval. Îndată ce l-au văzut, au ...
... luat după tine! Stăi acum și păzește mortul. Lăptuc veni și dânsul mai aproape, uitându-se la nevastă-sa, gata să primească vreo câțiva pumni, pe dreptul; se gândea el că altă dată îi luase și degeaba. Dar femeia îl lăsă în pace și căta întins la mort, vrând să știe ... mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse pe bancă. Mâna stângă nu i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu ... unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca pe teluri, femeia parcă mai lungă decât era, și priviră îngrijați în toate părțile; bărbatul dete cu piciorul peste urma mică, pătrată, ce lăsase punga în