Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UITA
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1377 pentru UITA.
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Constantin Stamati - Un român înstrăinat
Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo lăsând Strămoșești mormânturi, frați ce mă iubea, Și plină de grații pe Moldova mea Dornic
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...
... ce gură poate să rostească cu deplin A-ndrăgitului pornire și al dragostilor chin? Este ceas, este minută în care s-o pot uita? Și pomenesc-o vrodată fără a nu lăcrăma? Spre supunere mai multă nimică n-am mai ferit: I-am dat armele în mână ...
Costache Negri - Pentru Bălcescu
... întîi avutul ce culegi cu răsplătire În comori necunoscute, ce-au fost pradă de uitare, Din a căror bogăție tu reverși îmbelșugare. Nu uita că-n întunerec, pipăind scumpe cercări, Deși rîul ne desparte , prin al său curs între țări, Tot lucește o făclie de prietene scîntei, Pe a ...
Dimitrie Anghel - Şi dacă Și dacă de Dimitrie Anghel ‘Și dacă ramuri bat în geam’ Eminescu Și dacă norii se adun, Pe cer albastru și senin, E ca durerea să mi-o spun Și inima-mi să mai alin. Și dacă codrii sunt pustii, Și nu răsare luna, E că de-acum n-o să-mi mai vii, Pe veci, pe totdeauna. Și dacă ramu’le se bat, Acum, ca și-înainte E că de-acuma te-am uitat Și nu te mai țin minte. Și dacă mâna-mi o mai lunec, Pe-a lirei coarde amorțite E ca o clipă să-mi întunec Durerile-mi nețărmurite, Și dacă sunt așa pustiu, Și nimeni nu mă știe, E că așa am fost să fiu, Și că așa a fost să fie. 2 martie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...