Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... cuviință a mă aresta și a mă condamna, ca să capăt simțiri religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt țel decât a ne face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de des în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă , cum zic românii, și întreprind un voiaj gratis, mulțumită ... vei simți un mare deșert în suflet, căci amicul tău Russo îți va lipsi. Ah! această idee m-ar face să vărs lacrimi amare, dacă nu mi-ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii ! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele de Russo sunt destinați a fi persecutați: omonimul meu Jean Jacques a pătimit mult în viața lui! Ce asemănare măgulitoare pentru mine! Lucrurile mele sunt în boccea ; căruța de poștă mă așteaptă în curtea ministrului din lăuntru, de unde am să plec; aga ... de voi ceilalți și gloria revoluției voastre se răsfrânge și asupra noastră și asupra tuturor românilor! Încă o dată, vivat și glorie, viitorul poate să nu fie pentru noi, dar nu
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
... Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se ... frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur ... al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște ...
... Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se ... frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur ... al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate ... om nou și un popor nou, pe care vechii cetățeni ai Romei îi numeau barbari. Însă șeful barbar se numește Decebal; el are o inimă ce ar putea cuprinde lumea întreagă, el se sprijinește cu mândrie pe arcul libertății. Popoarele stau în mirare cu ochii țintiți asupra acestui barbar, care se ... l putea răsturna; el combate cu neîncetare influența romană, mărirea romană, și în fine cade glorios sub brațul divului Traian. Moartea lui este ultimul sacrificiu ce-l face poporului său; el se ucide pe ruinele patriei sale! Decebal e ca stelele acelea călătoare ce se zăresc pe cer, fără a se ști de unde vin și unde se duc. Necunoscuți pe lume, el și poporul său, până-n momentul când încep lupta cu Roma, ei dispar în ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... face popii de-ar fi să nu murim? Dar doctorii?... Dar cioclii?... Dar inima dușmană? Dar cei câți ne mănâncă cu poftă din pomană?... Femeia ce ne scaldă?... Dricarul și trocarul?... Dar mulți pe care-n seamă aproape că nu-i bagi? Orfanii ce ne-mbracă jiletce și nădragi? Dar baba cu tămâia?... Groparul?... Colivarul?... Dar Raiul, și chiar Iadul, căzând în faliment Și depunând bilanțul din lipsă de ... doi jandarmi nainte, cu doi jandarmi napoi. Și ce?... E cu putință?... Paradă și onoare Pe când aveam speranța să mor într-un spital? Și ce?... Se plânge încă acela care moare Și nu mai este viața un comic carnaval? Și ce?... N-au să mă ducă pe masa de disecții? Și ce?... N-au să-mi împartă cadavrul meu în secții, Și n-au să-mi pună oare nici creieru-n cântar, Luând apoi pretextul de lacrimi ... beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ...
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
... de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde? E-un braț alb de femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i ... o să rămâie dintr-înșii după moarte. Și-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
... cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu; Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce Și-l voi via cu ... absoarbe și se ține Și cum se-ntipărește printr-un arcan mister. Ideea e ferice, invenția — divină; Dar este-mprumutată din ochii lui Amor; Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină. D-a fost amant artistul, a fost și creator. In ochii-mi ca-n oglindă se ... a întronat. Domnește și e vie, și anii n-o vor stinge, Și-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta, Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge, Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa: "Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața! Frumos îți e svolul, angel d-Osana ... ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
... învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ... păn la sfera lui Platon, Dar la tartar mă împinsă o putere-nfiorătoare, Când eram acum aproape de muncelul Elicon. Îngânat în somn, în visuri, nu putui lumea-nțelege, Și dorite floricele vrând s-adun adeseori, Trezit din visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață-a amăgit. Oare ce lucru dar voi astăzi anul nou când se începe? Adăpostul singuratic, după fortuni un liman, Unde n-agiunge durerea ca de lacrimi să m-adăpe ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e viitorimea de gropi învăluită? Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? Măreață pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ...  el zise  ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a fost dar acordată  ...
... o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e viitorimea de gropi învăluită? Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? Măreață pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ...  el zise  ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a fost dar acordată  ...
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e viitorimea de gropi învăluită? Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? Măreață pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ...  el zise  ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a fost dar acordată  ...