Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DRUMUL MARE

 Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 731 pentru DRUMUL MARE.

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace. După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Așa frumos ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se ... piept, ridică ochii la cer, pășește spre rampă și declamă cu toată căldura: “Fiul meu ! prințul !… unde e prințul ? Dumnezeul meu ! presimț o mare nenorocire !â€� Aș! publicul râde înainte cu un hohot colosal și se pornește s-aplaude cu mâinile, cu picioarele, cu bastoanele — se zguduia policandrul ...

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... vrai s-o lași? — Da ce, socoți că eu asud dinaintea ursului. Eh!! he! de-aș avea atâtea moșii câți urși la răbușul meu, mare bogătaș aș fi. — Ia slăbește-mă, Codrene!... — Ba nicidecum. Iaca, dacă vrai, vino și tu. Am să te duc într-o potică unde ... înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu ... care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O ... trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni, ca după orice primejdie trecută, curajul la loc, ba încă îmi reveni mai mare ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... bunătate, căci devii rău. Dacă ai făcut-o până acuma, ofensează și tu pe nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască. Un roman stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire ... femeia pe care o iubește este unica, este o apariție supranaturală, este singura ființă fermecătoare, singurul izvor de felicități, singura care poate da farmecul cel mare al vieții, singura... E cam comic. Un bărbat, care are toate scrupulele în raporturile sale cu bărbații și cu femeile, are foarte puține, și la ... e un om de treabă. Când cineva predică necontenit morala, toate probabilitățile sunt că e un om plin de păcate. Nu poate fi o mai mare ofensă pentru un bărbat decât atunci când femeia cu care e prieten se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul. Nu există sacrificiu ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi ... renumim; Și nespuind cum este, să ne silim a-l face Așa precum în lume ar trebui să fie. La fălitori fățarnici acest drum nu e nou; Ei laudă în față pe care-n sine-i râd. Dar Tulie nu-ți place: pe altul poți alege. Silvan o zi ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri ... în salonul unde se adunase atâta mulțime de oameni nu se observa frumusețea naturei renăscute; pasiunile politice erau la ordinea zilei și cu cea mai mare încordare se agitau întrebările momentului. În fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, se înălța pe un piedestal închis o marmoră albă, frumoasă imitare ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... teatru a d-nei Fanni Tardini prin România și prin Transilvania, părăsind și această trupă pentru a se arunca cu cea mai mare încordare în studii felurite la Viena, susținut acolo și la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar ... și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de un simțimânt prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... Lia se încruntă și-i porunci olacului său să se ducă iute și să-l aducă pe moșneag la locul lui. Olacul se puse pe drum și alergă o zi întreagă, de dimineață până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, și pe înserate îl ajunse ... a chemat la ea și l-a sărutat — cum mireasa își sărută mirele. S-a făcut apoi o nuntă mare, și după nuntă Lia l-a trimis la vânătoare pe Danciu, care nu mai era acum țigan ca toți țiganii, ci Făt-Frumos ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot sta pe loc, Așa să trăiesc! TOADER Ah! ce mare foc În suflet simțesc! Mă topesc pe loc, Așa să trăiesc! TOADER (căutând împrejur): Suzano... SUZANA: Ce-i, bărbățele? TOADER: Nu mă-i lăsa să ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

... de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... Ipsilant fugi în hotarile Austriei și de acolo trimise blestemurile sale acelor oameni pe care el îi numea slugi, fricoși și nevrednici, însă cea mai mare parte din acești fricoși și nevrednici a perit în zidurile mănăstirei Secu sau pe țărmul Prutului, apărându-să disperat împrotiva unui neprietin înzecit ... cu biciușca, și căluții lui merg destul de iute. Dacă vrunul din ei stă de osteneală, el îl deshamă suduind grozav, și îl lasă pe drum, fără a se mai griji de soarta lui. La întoarcere e sigur că-l va găsi la acelaș loc, păscând în ticnă iarba ... afară din oraș. Cârjaliul îi tot ducea, țiind o direcție, dintr-o vale în alta, au mers mult, în sfârșit Cârjaliul stătu lângă o piatră mare

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>