Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... mijloc, adesea fără nici o importanță. Vederile generale, dragostea sintezei ș-a sistemului erau puterea și mulțumirea lui. Puternic și violent, o discuție de mai multe ore o închidea într-o frază largă și vârtos așternută. Cât pentru neînțelegerile sociale - deosebiri de stare, de naștere, de inteligență și de trepte - erau o greutate închipuită, căci toate pe lume sunt bine și armonic; tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte; formele sociale și legile, dacă nu le dărâmă, le merită. Al treilea era blând și ... că nimic nu e sigur. Tot e "probabil". Chiar dovezile matematice țin adesea de niște valori virtuale ce par valori reale, căci satisfac anume serii de probleme. De câte ori nu ne zicea surâzând: - Dacă argumentele voastre ar avea vro greutate reală și hotărâtoare, ar trebui ca ele, turnate în oricare creier și ... tot ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb și întins p-o masă
... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru ... vestea că spicul s-a îngălbenit. Îndată dar ce le-a venit vestea, ei s-au pornit la vale. Și adecă de ce să nu pornească? Pe la dânșii nu era holeră. Porunca stăpânirii? Stăpânirea nu cerea nimic de la dânșii; îi oprise numai pentru că voia să le facă bine ferindu-i de primejdie, și treaba lor era dacă voiesc ori nu să se împărtășească de această binefacere. Așa-nțelegea toată lumea treaba, și
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... adică distrugerii totale. Icoanei totale a distrugerii, singure imaginile amorului, antidotul morții, îi pot ține piept. Fără îndoială, manejele rafinate dintr-un roman de Bourget au aceeași încheiere ca un anumit capitol din Descendența omului de Darwin. Totuși, oricât te-ai amărî constatând că oamenii sunt gorile stupide, oricât te-ai dezgusta de om comparându-l cu strămoșul pitecantrop, oricât agerimea ta de observator te face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă. Așa se face că, din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și ... și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil că citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de atunci, o iubești toată viața, un tânăr de ...
Duiliu Zamfirescu - Versuri heterometre albe
... Duiliu Zamfirescu - Versuri heterometre albe Versuri heterometre albe de Duiliu Zamfirescu Lui Leopardi Ca cerul munților, limpede, Adânc, ca a nopților stele, Tu ești a durerii imagine, O, tânăr cu ... mari, suferințele Întins-au zăbranic de ceață, Sub care întorsu-s-au, singure, Spre tine privirile tale. Văzut-ai acolo imaginea Atâtor splendori îngropate Încât de atunci închinatu-ți-au Trecutului toată viața. Cum vine prin desele negure O rază din stinsul luceafăr, Și timidă luptă cu spațiul, De lumea de azi doritoare; Așa din a speței flacără Pornit-a scânteia iubirii Și-n tine aprins-a tot farmecul Amorului fără speranță. Atunci ai crezut că-n Aspasia Natura pusese răsunet Din mersul armonic al zorilor Spre calda viață a zilei ... în Silvia Pusese poetica umbră Din geana luminii ce tremură În lungul crepuscul al serii. Dar nu era nimeni să semene Duioasei icoane din suflet. De-abia dacă floarea pustiului, Ginestra, cu galbene ramuri, Mișcând pe a clipelor aripă, Ușor adia pentru tine; De
Alecu Russo - Studie moldovană
... neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai ... plutesc pe nămolul risipilor. Repejunea cu care se stingetrecutul dintre noi este cea mai strașnică judecată a acelui trecut;ceea ce este vrednic de viață nu moare niciodată; nevrednicia seșterge din aducerea-aminte a oamenilor într-o clipală! unde suntfaptele de la 1772 până la 1835, care vor rămânea drept fală și folosîn cronicile țării! unde sunt numele neuitate de poporul moldovan?...trecutul dar îi mort și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... inima, pe cine chemi când cânți?... De ce cânți? — Cânt că mi s-a dat glas, cum privesc că am ochi. Marea de ce-și cântă povestea ei? Greierii de ce chirăie când noaptea învăluie pământul? — Cella, tu mă privești pierdută gândurilor, ca ruinele Servolo care privesc nepăsătoare peste ...
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
... George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu ...Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Și ca-n poveste se deschide În fața noastră o poaină: Mesteceni albi ... adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți ... valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. Un fulger Tăria norilor despică Vuinid departe-n munți. Iubita S-a strâns la pieptul meu cu frică. Simțeam atunci ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost ... din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce ... nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... să se însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia îi plăceau crenvirștii și berea, iar seara nu ieșea, se culca devreme; vara numai ... de curte rupt dela chiriaș, îi plăcea să întârzie cu țigara și cu un păhărel de poșircă, la lumina chioară a unui felinar de masă, în mirosul cotețelor și privaților dela vecini. Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și broasca țăstoască
... Gheorghe Asachi - Iepurile şi broasca ţăstoască Iepurile și broasca țăstoască de Gheorghe Asachi Fabulă Cătră un scop de iute alergi, Nu agiungi, de-ncet nu mergi. Iepurile ș-o țăstoasă Ni dau prubă curioasă. Zis-au broasca cea târzie Iepurelui sprintinel, Că ea, pășind cătinel, Mult mai sigură ... ales de țântă un fag. Iepurile, care crede Că puterea-n călcăi șede, I-au zis: Ți-ai ieșit din minte, Soro, pas tu înainte! De-oi purcede la asalt Sunt la țântă într-un salt. Văzând țânta apropietă Și țăstoasa-ngreoietă, Iepurele, după un pas, Stă și rumigă-n popas ... pășea din loc. Când din a lui fantazie Iepurele s-au trezit, Nenea broască cea târzie, Neabătută-n calea sa, Pe încet, dar tot urma, Ș-agiungând întăi la fag Prinde a ei rămășag. Apoi iepurelui zice: Tinerel ești, vinetice, Nu-i de-agiuns a fi ușor, Mintea-n cap stă, nu-n picior! Oare ce ai face, frate, De
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să ... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de