Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
... Mateiu Caragiale - Boierul Boierul de Mateiu Caragiale Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire Boierul... Mult bătrân e: dinți nu mai are-n gură, Postește, se grijește, bârfește ... fire, Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură, Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură, Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire. De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie Așteaptă să-i sosească fermanul de domnie Îl prind cu pâri ascunse și-armașu-i
... de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da cu ochii de soțul ei? Văzând că se prăpădește de atâta inimă rea, i s-a făcut bătrânei milă, și s-a gândit cum i-ar mai risipi gândurile negre. Și așa, într-o zi, pe la scăpătatul soarelui, a luat-o, și amândouă, îmbrăcate ca niște cocoane ... a răbdat, până n-a mai putut, și a cerut-o în căsătorie; iar dânsa plăcându-l asemenea, că era om de seamă și mândru, și-l vedea că ține și el mult la băiat, bucuroasă l-a luat. Și i-au cununat chiar împăratul cu împărăteasa, dându-le mare cinste și daruri scumpe. Când a intrat în biserică mireasa — gătită de nună-sa sub ochii nunului — cu flori și beteală
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... graiuri de-ți rupea băierile inimei, iară bietul băiat, și el nevinovat ca și dânsa, o mângâia și nu o lăsa să-și piarză nădejdea de la Dumnezeu. Când, ce să vezi dumneata? A patra zi, disÂdeÂdimineață, bolobocul se lovește de un buștean și se sparge. Pasămite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării, și-l ciocni de bușteanul pe care tot apa îl dase la margine. Ieșiră deci la uscat dosădiții de ei, și dară mulțumiră lui Dumnezeu că le-a scăpat zilele, și-i făcură să mai vază o dată lumina. Apucară pe o potecă și intrară într-un bunget de pădure. Aci o luară apoi pe o pârtie, și merse, și merse, până ce văzu că se deschide o poieniță. În astă poieniță dete de ... vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie,
... Traian Demetrescu - Clavirul Clavirul de Traian Demetrescu Cânta încet din Weber: „gândirile din urmăâ€�, Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe ... mei privind; Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... Tăcuse deodată, și fruntea ei curată Alăturea de mine se rezemă ușor, De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată, M-apropiai atuncea sfios, tremurător! Și ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă... Dar nu știu cum... clavirul părea că ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu fae epocă în mișcarea noastră literară. I Care a fost personalitatea poetului? Viața lui externă e simplă de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost ... la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... înnebunit. Noi credem că aceste aprețieri sunt greșite. Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa
... Gheorghe Asachi - Ţigara Țigara de Gheorghe Asachi O, străină buruiană, Preste mări de la Apus, Nu un om, ci o satană În Moldova te-au adus, Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă A bietului moldovan; Prin țigări și prin ciubuci Tu și măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, În grădină și-n salon Tu dai ... vro limbă, La vizite și la bal, Astăzi vorba se preschimbă Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vârtos Are spirt și-i grațios. Vezi junele-n Iași, la țară, Cum din gură deseori Negru fum scot din țigară Ca din hoarna lui vapor, Ș-a lor ...
Charles Baudelaire - Albatrosul
... Charles Baudelaire - Albatrosul Albatrosul de Charles Baudelaire Traducere de Panait Cerna Adesea marinarii, voind să se desfete, Atrag pe punți în cursă gigantici albatrozi Ce însoțesc corăbii, în legănate cete, Pe-abisuri îmblănzite prin ... văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii Devin ne-ndemînatici și înduioșător Își poartă vastele-aripi tîrîș pe puntea năvii Ca vîsle ostenite pe laturile lor. Fochistu-i necăjește și, șchiopătînd, dă zorul Să imiteze mersul sfioșilor captivi - Ridicol, slab și trîndav s-arată zburătorul Intimidat de rîsul matrozilor naivi. Poetul e asemeni monarhului furtunii Ce vizitează norii rîzîndu-și de arcași - Proscris pe sol, în prada prigoanei și-a minciunii, De aripile-i
... Panait Cerna - Albatrosul Albatrosul de Charles Baudelaire Traducere de Panait Cerna Adesea marinarii, voind să se desfete, Atrag pe punți în cursă gigantici albatrozi Ce însoțesc corăbii, în legănate cete, Pe-abisuri îmblănzite prin ... văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii Devin ne-ndemînatici și înduioșător Își poartă vastele-aripi tîrîș pe puntea năvii Ca vîsle ostenite pe laturile lor. Fochistu-i necăjește și, șchiopătînd, dă zorul Să imiteze mersul sfioșilor captivi - Ridicol, slab și trîndav s-arată zburătorul Intimidat de rîsul matrozilor naivi. Poetul e asemeni monarhului furtunii Ce vizitează norii rîzîndu-și de arcași - Proscris pe sol, în prada prigoanei și-a minciunii, De aripile-i
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... luase la ochi; îl vedea lucrând când la alde neica Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la taica popa. Totdauna găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul, de nu se mai alegea nici praful de dânsele; ba uneori porumbul se tăciuna, ba lăcuste, ba potop, ba toate relele numai pe capul lui cădea. Sătenii, megiașii lui, puseră mâna cu toții ... rânjit-o, mai la o parte, că am să pui mițele astea acolea. Și fiindcă Sărăcia tot cam întârzia, o lovi o dată cu mițele de-i merse fulgii, și o dete peste cap, mai către ușă. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat că-i aduce un burdușel de brânză. - Baciul de la stână, zise el, a adunat laptele
Mihai Eminescu - Din cerurile-albastre
... Mihai Eminescu - Din cerurile-albastre Din cerurile-albastre de Mihai Eminescu Din cerurile-albastre Luceferi se desfac, Zâmbind iubirii noastre Și undele pe lac. De glasul păsărelelor Pe gânduri codru-i pus. O, stelelor, stelelor, Unde v-ați dus? În turme călătoare Trec nourii pe ceri, Ce seamăn pieritoare Duioaselor dureri. De strălucirea florilor E câmpul tot răpus. O, norilor, norilor, Unde v-ați dus? Șoptiri aeriane Pătrund din mal în mal Ș-a stelelor ... Pre fiecare val. De ochii tăi cei plini de-amor Aminte mi-am adus. O, stelelor, atelelor, Unde v-ați dus? Cum iedera se leagă De ramuri de stejar, Mi-a fost odată dragă Și dragă-mi este iar. De
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... Te dai coadei, ai? Simțiși c-am să te pun la treabă și te pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! Și când s-a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din comoara-mpărătească suta de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă - zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te-mpelițezi din cap până-n călcâie în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. Acolo - ascultă bine, astâmpără-te cu codița! - să ... cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul ...