Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CE
Rezultatele 701 - 710 din aproximativ 1851 pentru CU CE.
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — s-a sculat ... lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de ... un copil care a primit de mic o distinsă educație literară franceză în casa părintească; la anul, termină liceul; e încă minor; dar ce talent! cu ce facilitate și personală apucătură îți aruncă rima ! L-am întrebat, când, sfios, mi-a adus întâia oară câteva poezioare, niște adevarate perle: â ... merge; trebuie amânată pân' la primăvară. Stăm pe loc cu numărul. Ce e de făcut? Vă rugăm, veniți cât se poate mai curând." Nu înțeleg...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
... Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea ... rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate ... râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei mari împart drept pe jumătate.â€� Această pildă o înțelege Cugetul dregătorului celui făr’ de lege, A căruia avuție ca fumul se ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele
... Ivan Andreievici Krâlov - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea ... rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate ... râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei mari împart drept pe jumătate.â€� Această pildă o înțelege Cugetul dregătorului celui făr’ de lege, A căruia avuție ca fumul se ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată
... înecată de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. Pe mal șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit Cu duioșie! Mai în sfârșit Și mie Îmi trebui o soție, Să mor—de bucurie!" Deodată Iată Aleargă oarecine, Dând busta peste mine. — Bre, ce ... și bine! Nevasta-mi a căzut în râu: S-a dus Pe apă-n sus, Și-i caut trupul eu! — Cu voia dumitale, Ți-a fi, prietene, cam greu, Căci trebuia s-apuci la vale... — Învață, măi, Doar pe flăcăi Ca tine! Eu ...
... vibrații, i-au pornit din inimă și i-au scris viața an cu an. În cele mici dorm amintirile care se trezesc și îl înșeală cu fantasmagorii ce i se par că le-a visat. Unele peste altele, spun apoi celelalte mersul timpului, lupta cu furtunile ; largi, cele din urmă, nesigure și depărtate, șerpuitoare și abia văzute, își scriu păinjenișul ca ultimele unde ale unui val ce vine obosit să se spargă de un țărm. Întemnițat din miile acestea de cercuri, ce-l cuprind de sus și pînă jos, își ascunde viața centenarul și tace. Tumultuoasă, venind de departe din pămînt, prin miile de rădăcini ca prin ... miile de pridvoare și ganguri, se înalță, se împrăștie prin milioane de canaluri, pînă la cea din urmă nervură ; ca să coboare iarăși, o dată cu noaptea, să alunece în cascadă, să scadă din crenguță în crenguță, din ram în ram, pînă în întunecatele ganguri și pridvoare ce duc în pămînt. Un etern flux și reflux îi înveșnicește durerea și nostalgia, iar rădăcinele-i îi țin robit ca pe un uriaș legat în ...
... oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această din urmă închipuire, ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori pe cealaltă Măriucă, cea cu oblojele, și atuncea focul se aprindea iarăși viu în inima mea. Într-un rând strigătul cel obicinuit viziteiesc: tbrrrn... îmi răsună în urechi și nadiceanca ... oblojele, luptă de la care atârna liniștea a două luni de vacanțe; însă el, de frică să nu piarză gologanul, începu să scârțâie cu arcușul pe strune, fără să mai aștepte învoirea mea, și în același timp prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul Balan, nedeprins cu asemene sunete ce-i supărau nervele, prinse și el să hămăiască și să urle de răsuna vecinătatea, țiind astfel ison cântecul țigănesc. — Schimbă altul, strigă Constantin, astupându ... mult a voloc decât a antereu, însă țiganul nu era tocmai de părerea mea. — Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și ... locaș de om. Copiii sunt galbeni și slabi, zdrențăroși și fără chef, căci la Paște n-au cu ce se înnoi, la Moși n-au cu
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din ... case, scoaÂse cheia din buzunar și, descuind ușa, amândoi am intrat în o tindă întunecată. El mergea tor înainte, iar eu după dânsul, până ce am ajuns la altă ușă în care el lovi de câteva ori cu pumnul. Ușa se deschise și eu m-am văzut într-o odaie de tot întunerică, căci era luminată numai de focul ce ardea în cămin. Astă întâlnire ciudată și neprevăzută călătorie dădu ideilor mele tulburate cu totul altă impulsiune. Rațiunea mi s-a lămurit pe loc și eu am înțeles că nu mă aflu la secția poliției, ci în ... ropiindu-se de cămin, aruncă în el câteva vreascuri uscate care, aprinzându-se, i-au luminat fața. Am rămas uimit, cunoscând în el pe Romfort,
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... ci nu ari: niciodatâ nu poartă grijă pentru aceea ci este, căci grijăști totdeauna pentru aceea ci nu este. De-i scoate prietinu la masă ce mai bună bucată, o ia cu o mulțămire întovărășită cu posomorâri și cârtire, zâcând: că nu socotești de fericiți nici o adunări unde nu poate cineva trăi cu slobozănii și că mai plăcut este să-ș aleagâ cineva sângur bucățile decât să le iei de la alții. El criticarisăști și poroncile lui Dumnezău ... posomorât. El de-a purure află oareșcare lipsă sau nesăvârșâre în stare lui, pănâ când vedi încâ lângâ dânsul oameni care sunt tot cu aceeaș stări și cinste cu el, și nu oftează atâta pentru a lui nenorociri, cât mai mult pentru a altor oameni fericire. Ce mai mari a lui bucurie este să vorbascâ de vărsări de sânge, morți, îngiungheri și traghicești istorii. Numai frica îl țâne ca să ... prin Sfânta Scriptură să-i arate înșălăciune disidemoniei lui, acela este neândumnezăit. Aceli ci el slăvești trebui să fie evanghelii, și părerea lui moare împreunâ cu dânsul. CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE ...
... zbor Căzură-n șanț deodată; Strigând deodată țara lor Cea-n două despicată. Alăturea de ei gemea Căzut și căpitanul, Izbit de moarte se trudea Cu ochii-nchiși sărmanul. El auzise pe cei doi Ce spuseră-n cădere, Și jalnic se-nălță-n noroi, Privindu-i cu durere. Și zise-apoi: O țară e, Cum una ni-e-mânia! Muntenia, Moldova ce? Trăiască România! Atunci și Șoimu și Burcel Cu fața înseninată Priviră lung și-adânc la el, Și-au tresărit deodată. Spre-același loc, spre nord privind, Și sus apoi, tăria, Toți trei strigar ...
... Alexandru Macedonski - Aripi Aripi de Alexandru Macedonski Prin al vieții mare poate , mintea mea o rătăcesc, Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc, Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite, Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite. Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau, Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau; Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare Și-ntâmplările-așteptate le aștept fără-ncetare! Aci dau de o ... parfum. Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire, Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire, Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând. Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată, Coifurile scânteiază, tobele încep să bată... Aci statele ... nou tumultul vieții și renasc dintre ruine. Aci singur și de lume izolat, adâncul cer Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei! Aripi! printre câte visuri poleite mă purtați! Câte raze pe-a mea ... splendoare De albastru și de roșu nu-ntrevăd mângâietoare! Câte perle de-armonie se deșiră-n jurul meu Când prin inimă mă faceți să vorbesc