Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMPLE DIN NOU (CU)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 215 pentru UMPLE DIN NOU (CU).
... capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri geometrice roșii. Literele începătoare ale fiecărui capitol erau ca de tipar și roșii... Ce căta el în acea carte? Adesea nimerea între ... lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, să fie în legătură cu ...
... niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și toate frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul ... a ciobanilor. Însurățeii însă care pentru întâia dată în viața lor se vedeau la obârșia urdei și a cașcavalului, într-o lume cu totul sălbatică și necunoscută, dar care se înfrățea atât de bine cu sufletele lor, simțeau în inimă o adevărată sărbătoare. Cu privirea însetată, ei urmăreau toate mișcările din stână și iată că baciul cel cu cămeșa neagră dar cu ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste. Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise: — Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta ... spălă frumușel mâinile de lut și porni iarăși la drum. Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineață, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede o căsuță umbrită de niște lozii pletoase ... altele mai noi și mai frumoase. Ea, însă, nefiind lacomă, ș-alege pe cea mai veche și mai urâtă dintre toate. Și când se dă cu dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise. Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute și rumenite... Și mănâncă fata ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
... de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a le crede pe amândouă și s-a depărtat cu oarecare dezgust de la asemenea polemici fără demnitate. În sfera literară procedarea este tocmai contrară. Aci toți autorii par a fi, dacă nu ... la Cernăuți. În gimnaziile austriece există pentru literatura germană o carte de lectură întocmită de un Mozart, în care se află culese bucăți de model din poezia și proza germană. După deosebitele clase, materia e deosebită, în volumele din urmă sunt adăogate tratate estetice și biografii scurte ale autorilor celor mai renumiți. Pentru a înzestra și cursul de limba română din gimnaziile bucovinene cu o asemenea carte de lectură, răposatul A. Pumnul a publicat nu mai puțin decât 6 volume de exemple din literatura noastră, cele din urmă
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul ... de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... ca să împac copilul ăsta, care este rupt de osteneală și pocâltit de foame. Și după ce mai șezu nițel, zise moșul să o scoată din spuză că s-o fi copt. Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeți d-voastră? scoase o pâine albă ca fața lui Dumnezeu. Pasămite moșul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să știe ... ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune se spăimântă. Vezi că știa ce pusese ea acolo, și acum iaca ce scoase. Se puseră cu toții și mâncară. Mâncau mereu și pâinea nu se mai sfârșea. Apoi moșul luă o viță de păr din capul fetei, făcu lațuri și un arculeț și, dându-le băiatului, le zise: - Acum aveți pâine. Cu astea prindeți păsărele ca să aveți ce mânca. - Mulțumim, tată moșule, mulțumim, răspunseră amândoi deodată. Apoi moșul învăță pe băiat cum să se întrebuințeze cu ... așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea de la vânătoare înaintea băiatului. Se dedulcise, vezi, la vorbă cu fata. Și din ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... proză -- vezi Byron, Hugo, Leconte de Lisle etc., comparați cu romancierii și nuveliștii din literaturile respective. Poezia -- și mai ales cea lirică, cea mai însemnată din speciile genului --, exprimând mai ales afectivitatea unui individ și concepția lui de viață --, e națională adesea numai întru atâta întru cât sufletul unui individ poartă ... vieții acestui popor. E, încă o dată, mai bogată în realități naționale, subiective și obiective. Acum, dacă Moldova e mai bogată în prozatori -- chiar numai din această cauză literatura ei e mai bogată în realități de ale noastre. (Alte cauze le-am văzut în articolul trecut.) Comparând proza moldovenească cu cea muntenească din alte puncte de vedere decât cel cantitativ, vom găsi mai întâi că în Moldova câmpul observației e mai întins, realitățile transportate în literatură sunt mai ... un punct, ideologia "Junimii" -- ori întâlnindu-se cu ea. * Nu e fără interes să lărgim problema și să vedem cum s-a comportat cu realitățile naționale și știința. Cu aceste realități se ocupă mai ales istoria politică și socială, istoria limbii și istoria literaturii unui popor. Comparația, din
... ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști. După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut ... mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. Pe când oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit, Pân' ce isvorăsc din veacuri stele una câte una Și din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului ... juvaer? Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii? Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii, N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți În aplauzele grele a canaliei de uliți, Panglicari în ale țării, cari joacă ca pe funii, Măști cu ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. După vremuri mulți veniră, începînd cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu al lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu puteau să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut ... mînă, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia româna. Pe cînd oastea se așează, iată soarele apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit, Pîn’ ce izvorăsc din veacuri stele una cîte una Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arat-ă luna: Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lîngă cortu-i, unul dintre fiii ... juvaer? Au la Sybaris nu suntem lîngă capiștea spoielii? Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii, N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți În aplauzele grele a canaliei de uliți, Panglicari în ale țăsrii, care joacă ca pe funii, Măști cu ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... pare, iubiți lectori, c-am nemerit o imagine poetică aleasă. Acolo dânsul vede, aplecată și aproape să se surpe, o enormă bucată de stâncă. Dă cu piciorul într-însa; stânca se rupe din munte și pornește la vale în valvârtej. Cu cât cade, cu atât iuțeala căderei crește. În câteva clipiri, devine un adevărat monstru devastator: rupe, smulge, dezrădăcinează livezi întregi, prăpădește vite, distruge colibele șubrede ale bieților țărani ... Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheață, se topește, și e lapoviță și polei, și curg strășinile, și crivățul se bate-n cap cu austrul. Pe când mai este așa ca la vrun ceas și jumătate până la ziuă, de e-ntunerec beznă, cinstitul cetățean, îmbrăcat cu o precauțiune aproape siberiană, încălțat cu o păreche de picioroange solide, înarmat în mâna dreaptă c-un baston lung prevăzut cu o cange de fier la vârf și-n mâna stângă purtând un felinar cu vopaiță, pornește din fundul mahalalei, de la locuința lui, și, încercând înainte tărâmul cu vârful bastonului, spre a ocoli găurile și băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu vai ajunge în piață. Aci trage
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și ... părul din mijlocul satului. Codrii erau odată așezare de apărare ca plăieșia munților, salbă de zmarand a Basarabiei, precum Basarabia este cuibul răscoalelor din țară, moșia celor Novaci de răul cărora urdiile tătărești nu se puteau înturna în Bugeag cu prada din Țara Leșească și cuibul voinicilor din cântecele vechi. Codrenii erau mândri și nu purtau numele nănașilor lor. Cântecul zice: S-a aflat la Movilău, De Codreanul cela rău!... Părul ... soarele ce se vede prin o ceață subțire. Dar serile satului meu, când luna se ridica asupra părului, și cumpăna fântânii se părea un cocostârc cu pliscul întins... ce seri senine! Într-amurg se apropiau cârdurile, aducând miroasele câmpurilor