Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUSPINA
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 314 pentru SUSPINA.
Cincinat Pavelescu - Căința domniței
Cincinat Pavelescu - Căinţa domniţei Căința domniței de Cincinat Pavelescu Visătoare sub marama ce-i umbrește fața albă, Stă domnița rezemată de pridvorul din grădină Și, cum doarme voievodul într-un jeț, ea-ncet suspină, Pe când luna-i albăstrește peruzelele din salbă! Ea visează ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa năzuinței spre păcat... Și-ntr-o lacrimă-ngropându-și fericirea-ntrevăzută, Pe când doarme voievodul somn de griji neturburat, Biruită de căință, ea s-apleacă și-l
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări? Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun. Destul e de când chin în sufletu-mi adun! În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos, Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos! Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu Fu-n stare a crea un suflet ca al tău, Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi Ca tine pe pământ să poată a iubi, Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc! Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat, Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat? Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit La altul careva ce iarăși te-a iubit? Când luna strălucind săltează ...
Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride
Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride Princesei Catinca Conaki Vogoride de Constantin Negruzzi 24 ianuarie 1856 Afară este vicol, austrul vâjâiește Și zguduie coliba sărmanului lipsit, El tremură și geme, suspină și hulește Palatul de alături ce-l vede strălucit. “Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat! Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are, El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!â€� Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare Pleca în jos privirea cu jale și cu dor, Când iată i s-arată un înger de-ndurare Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor. O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere A dat nenorocirei frumosul tău îndemn! Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere, Și poți de îndurare să dai un mare semn. Bogatul și săracul te binecuvântează; Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri, Săracul, căci prin tine de chin se ușurează, Și scapă de a lipsei cumplite
Constantin Stamati - Porumbița stingheră
Constantin Stamati - Porumbiţa stingheră Porumbița stingheră de Constantin Stamati În a mea liră de abanos Sunam odinioară Într-o poieniță Încetișor și armonios; Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să-mi cânte dulce, Amar plânge, Suspină și spune Că-i nefericită, Umblând rătăcită, Stingheră de soț, fără de care Ea simte că moare. Eu i-am răspuns cu jale Că astăzi dimineață Glonțul armei mele I-au curmat viața... Ea a țipat zicând: „Și nu ți-au fost păcat?â€� Apoi capul plecând, În brațe mi-au picat, Porumbița murind, Răzbunare cerând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atunci poșta mie Îmi aducea scrisoare, Că a mea soție De dorul meu
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
Constantin Stamati - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători Căpitanul de vânători de Dimitrie Bolintineanu Lăutarii cântă, hora se-nvârtește Și un cal în spume d-odată s-oprește. — ,,Pace vouă, oaspeți cu genele albe, Mume tinerele cu aure salbe! Bună ziua, vouă, juni dănțuitori, Vouă, copilițe, tineri criniori! Oști nenumărate țara ne robește Și pe unde trece câmpul înnegrește. Soarele e galben, norii-l învelesc, Râurile albe în sânge roșesc. Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară, Floarea țării noastre sub fier se doboară. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate ș-a muri cu noi!" Soarele în abur ca un foc roșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește: — ,,Peste zece sute căpitan sunt eu Și ca zece sute bate pieptul meu. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vântul zboară. Iar voinicii noștri se chem vănâtori, Au lănci veninoase, iar la suflet flori." Lumea-l înconjoară, ziua se sfârșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește — ,,Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesfârșită fără primăvară. Însă țara noastră nu e scrisă-n cer Printre cele sclave ce prin veacuri pier. Căci românul încă știe a ...
Dimitrie Bolintineanu - Deșertul
Dimitrie Bolintineanu - Deşertul Deșertul de Dimitrie Bolintineanu Primește-mă în sânu-ți, natură, bună mumă, Auzi cum al meu suflet suspină-n doru-i greu! Eu ție îți voi zice ce dor adânc consumă Acum sufletul meu. Ăst suflet înflorise în vise de junețe. Așa în primăvară un câmp a înflorat. Dar visele căzură sub vântul de tristețe, Sub plânsu-mi înfocat. Așa un arbor pare în toamna ce sosește El poate să-nfrunzească în timpul de plăceri; Dar inima-mi zdrobită ce viața părăsește Nu are primăveri. Ea nu mai are viață, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumină d-al chinurilor vânt. Din valul întristării se-mbată cu răpire Ca și un trist mormânt. Nu! Focul nu aprinde cenușa ce se stinge Pe care el a ars-o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junețe s-adapă de credință Dar inima-mi nu crede d-acum în viitor. Din dimineața lumii trăim noi cu dorință Și tot gemem în dor! Frumoase zile, nouă, de soartă n-au fost date! O singură ...