Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 452 pentru SUIT.
Cincinat Pavelescu - Bradul și firul de iarbă
Cincinat Pavelescu - Bradul şi firul de iarbă Bradul și firul de iarbă de Cincinat Pavelescu Un brad înalt, semeț, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit, Și tu ești tot cum te-am lăsat Pe când alături petreceam; În umbra ta necunoscută, Abia c-o palmă te-ntreceam Și astăzi te întrec c-o sută. Și vezi, sunt bun că-mi amintesc Și-am drept să fiu orgolios, Căci ai rămas atât de jos, Abia, abia te mai zăresc. Firul de iarbă îi zise: Bine, Ești mai înalt, e drept, vecine, Și totuși între noi, îmi pare Că e grozavă-asemănare: Oricât te-ai înălța în vânt, Cu fruntea-n nori sau în lumină, O, nu uita ai rădăcină Tot ca și mine, în
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă Impresii de toamnă de Cincinat Pavelescu Pădurea vestejită în stânga mea coboară, Și-n dreapta, o colină se suie către zări, Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară. E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări. Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă; Săracul o să aibă la iarnă uscături: Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă. O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere, Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri! Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim În frunza care naște și-n frunza care piere? Doar ea mai ne adoarme durerea că
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez. Într-un fior de bucurie Un stol voios de zburătoare, O rândunică, niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei să ne scoți din umbra-n care ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle Pescuitorii de perle de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare negăsite! Sunt lacrimi de ondine-amorezate De vrun triton necredincios? Și-acum sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și sepii vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul ...
Cincinat Pavelescu - Pro domo Pro domo de Cincinat Pavelescu Întocmai ca un vierme de mătasă Care-și zidește singur locuință Din firul său, eu am o năzuință În al meu suflet să-mi clădesc o casă; Tot ce-am visat, dar n-a avut ființă, Ca din pământ aș vrea acum să iasă. Din amintiri și doruri să se țeasă Umbrare de ispită și căință. Pe fiecare zi, în pacea serii, Căminul meu să suie spre tărie, Un stâlp cioplit din marmura durerii. Și gata când va fi să se ridice Clădirea mea de artă și mândrie, Nici trăsnetul, izbind-o, să n-o
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)
... titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele Precum nădejduia, Rotunda roată răpede Pe schițe ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...
Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)
... deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât nici una să zboare de la pământ nu cutează; Păstorii de a ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... a trecut la cîțiva pași de mine. Luminele acelea licăritoare și nenumărate, pe cari le înviora ori le stingea vîntul, erau o retragere cu torțe sui-generis, improvizată din chibrituri de ceară, din chibriturile acelea pe cari vînzătorii ambulanți le vînd la toate colțurile străzilor, îmbiindu-te cu glasul lor sonor ...