Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEAGURI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 169 pentru STEAGURI.
Mihai Eminescu - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Mihai Eminescu - Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor, Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc; Căci rămîne stînca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormîntul Spada ta de sînge dușman fumegînd, Și deasupra idrei fluture cu vîntul Visul tău de glorii falnic triumfînd, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surîzînd, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd, El pe sînu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Tînără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a ...
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... paie Și pe munți ne-nchipuiam. Cu fiece bătaie Mărșileam alături. Și pe cap mi se îmfla Casca de hârtie. O batistă într-un băț, Steag de bătălie. Cântam: Trararah! Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis ...
Mihai Eminescu - Iambul Iambul de Mihai Eminescu De mult mă lupt cătând în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri, Ce fără piedeci trec sunând cezura. Ce aspru mișcă pânza de la steaguri, Trezind în suflet patima și ura  Dar iar cu dulce glas îți umple gura Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la noi a spune n-o pot; De poți s-auzi în el al undei șopot, De e al lui cu drept acest preambul  Aceste toate singur nu le judec... Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic, Puternic iar de-o vrea e pururi
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareş Un vis al lui Petru Rareș de Mihail Kogălniceanu Petru v[odă], domn Moldaviei, poreclit Rareș și Majă, era fiiu bastard al lui Ștefan cel Mare. După moartea lui Ștefăniță vodă, fiiu a lui Bogdan vodă, întâmplată la Hotin în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor mai mari erau, dar, cu totul întărtate; fieștecare, dupre obiceiul vechi și nou, se credea vrednic și vroia să ocupe tronul Moldaviei. În vreme când deosebiții pretendenți cu partidele lor erau să vie la arme, ca prin lupte sângeroase să hotărască cine era să fie stăpân, se arătă o femeie, muma lui Petru, cu un hrisov al lui Ștefan cel Bătrân, prin care el cunoștea pe fiiul ei de fiiu al său, iar pe maică-sa, fiind țărancă, o ierta de bir pe toată viața ei. Atunce urele dintre partizani se împăcară, ambițiile boierilor tăcură și toți, în conglăsuire, ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...
... Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt Pe lumea aceasta — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, Veni-va ea vremea înscrisă pe steag
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
... lumina asfințește. Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. Iată că lângă-o movilă domnul Ștefan s-a oprit ...
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel
Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
Vasile Alecsandri - Peneş Curcanul Peneș Curcanul de Vasile Alecsandri Plecat-am nouă din Vaslui, Și cu sergentul, zece, Și nu-i era, zău, nimănui În pept inima rece. Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba, Zburăm la luptă cruntă!“ „Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile!“ Ziceau atunci bătrâni, femei, Și preoți, și copile; Dar cel sergent făr' de musteți Răcnea „Să n-aveți teamă, Românul ...
Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață, Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Și crucea „Sfântul Gheorghe“ ș-a „României Stea“. Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea ...