Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCÂRBĂ

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 113 pentru SCÂRBĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... această cruzime, și totuși abia îmi stăpâneam râsul privind la scârboasa tocană, care începuse să alerge. Necunoscutul privi lung în farfurie și nu arătă nici scârbă, nici supărare. Luă furculița, scoase liniștit, una după alta, toate muștele, tăcu și începu să mănânce, fără a se sinchisi de vecinii care ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... bat pentru scăparea ș-apărarea țării lor. Coperiți de rane grele, făcând semnul Sfintei Cruci, Își dau duhul sub cuțitul sălbatecilor haiduci! Pârcălabul plin de scârbă, cu câțiva boiernași, Mai având pe lângă sine vro sută de călărași, Nădejde de mântuire de nicăiri așteptând, Și decât trai cu rușine moarte mai ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... i om cu judecata întreagă, putând apropia ce-i bine, înlătura ce-i rău. Apoi se uită în pahar. Să le omoare? Se cutremură de scârbă. Străbătu ograda, deschise portița din fund și, ieșind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea râpei și aruncă gângăniile în fundul ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... Bolnav în al meu suflet, cu inima bolnavă, Eu scormolesc în minte-mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare... ­ Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tată­său și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

Petre Ispirescu - Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor gonindu­i. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi fost bine. Cu ei, veselia și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>