Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂPAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 170 pentru SĂPAT.
Emil Gârleanu - Bătrânii Bătrânii de Emil Gârleanu Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând și pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu fața plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliș, soțul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbește la masă, sfarmă pâinea și o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă. La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna și i-o ținea strânsă ca într-un clește. Într- ...
Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel Tudorel Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Foicica ulmului, La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului, Case-nalte s-au zidit, Cârciumioară s-a gătit Și frumos că s-a boit. Dar cine mi le-a clădit? Savalași Tudor, Pazarghian Tudor, Heisicol Tudor. Foaie verde ș-o lalea, N-avea naiba ce lucra? Tudorel mi se-ndemna Și de tânăr se-nsura, Frumoasă mândră lua; De frumoasă ce erea, Cârciumăreas-o punea, Ș-o chema, mări, Voica. Dar unde cârciumărea? La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului. Cine pe drum că trecea La cârciumă Se oprea, La Voichița Se uita Și de dragul ei tot bea Beau-și turcii Papucii, Ieniceri Hangerile, Croitori Foarfecile, Cirezari Cirezile, Rămâneau Cu pungile, De le oftau Buzele! Tudorel se-mbogățea Și, d-avere ce-și avea, Își strângea Și-și cumpăra Catârași Cu gălbenași, Și cirezi De boi d-ăi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși. Dar p-atât nu se lăsa, Ci-și făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vânt, Nouă mori pe subt pământ. Că nouă d-or măcina, Bănetul s-o aduna. Tudorel ...
Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...