Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA PE VALURI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 252 pentru RIDICA PE VALURI.
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul ... rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune și român sunt eu!" Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă. Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie ... Semănați cu lacrimi, ale morții flori. Pe gurița-i mică, fraged zmeurită, Sărutarea pare încă adormită! Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În ... aspră, mai degrădătoare... Între două rele, moartea nu-i mai rea. Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!" Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat... Paloșul pe ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face ... jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați ... neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun ... mpreună, a lor furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face ... jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați ... neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun ... mpreună, a lor furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându ... începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar d-ta? - Uite, sosii și eu acum și venii să te văd. Îmi ziceam, desigur, e cineva pe care l-am cunoscut de mult. Poate vreun camarad al fraților mei, mă mira însă mult interesul neînțeles pe care-l punea în cercetarea dosarelor. - Ei, cum o duci p-aci? - Admirabil! Brăila e un oraș încântător, dar nu te supăra dacă sunt silit ... Acolo era câmpul lui de bătaie. Ca un tactician celebru, sta gânditor la locul lui, vorbea puțin și, luânduși curajul cu cinci, șase păhăruțe măricele, pe când nimeni nu bănuia măcar, pe când abia se serveau bucatele, Fabriciu, grav, aducându-și colțul cârlionțului de pe frunte mai spre ureche, se ridica în picioare, impunându-se atenției generale. Tăcere! vorbește judecătorul. Și toastul lui, cam uniform, dacă nu era prea spiritual, era enorm de sincer. Îl transcriu ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... copiilor lor pânea de toate zilele. Unul dintre ei se deosebea mai cu samă prin înrâurirea ce avea asupra celorlalți. El se numea Osman. Născut pe stradele Constantinopolului, fără a-și cunoaște pe tatăl și pe mama sa, crescut în mijlocul scursurilor și-a gunoaielor orașului, Osman de tânăr se aruncă cu capul înainte în vârtejul patimilor. Toate simțimintele ... un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur ... poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de grâu, gătite în hainele lor de sărbătoare, cu flori pe cap și cu altițe pe sân, țiind fiecare ochii plecați spre pământ ca și cum n-ar zări ochirile îndrăznețe ce le veneau ca niște săgeți de foc din ceata ... împrejurare. — Luat-ai tu samă la ceva? zise el lui Toader, trăgându-l de mâneca cămeșei. — La ce? — N-ai văzut tu ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute ... noastre de unde au pribejit. Și atuncea, rușinată, va ajunge la pieire, Pe aceste locuri triste, pe-aproape de-ai săi părinți; Și vei vedea pe Gafița umblând ca o nălucire, Pân’ va cădea ca o pârgă unei zadarnice căinți". "Oh, vie draga mămucăi! atunci maică-sa strigară, Și dac-a ... zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i ... zice cu umilință: “Oricine ești, om bun, du-mă ...
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... că ești un visător, tu vrei să biruiești și nu-ți dai seama că nu-i același lucru să-ncaleci un Ducipal sau să cavalcadezi pe un Pegas. La ce bun să mergi înarmat pînă în dinți, tare de convingerea ta, încrezător în aureola pe care o porți, bizuit pe zalele pe care ți le-a hărăzit cinstea, cînd tu uiți că ești un visător și că cvadrupedul pe care te-ai aruncat are și din sîngele celui dintîi și din al celui de-al doilea, că dacă o parte din el își umflă ... priveliști pe care spiritul ciudat al naturei, ori practicul spirit al oamenilor le seamănă, a pus și siluete de mori cu brațele întinse pe coline și că Ducipal și Pegas poate deveni o simplă Rosinantă în fața acelui aspect neașteptat. La ce bun sulița ori tolba de săgeți, cînd ... precum ne simțim fiecare dintre noi astăzi, ce ne-am grupat odinioară, și te va prinde un dor neînchipuit de tine și de muza ta, pe care vei porni s-o cauți pe un alt tărîm, ca Orfeu pe ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se ... Dunărea bătrînă — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănîndu-se pe rîuri, Valurile verzi de grîie legănîndu-se pe lanurim Mările țarmuitoare și cetăți lîngă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsa-mpărăție sub ... Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe
... pribegind de la dealul Corbului dinspre Borsec, a venit să se așeze la Bicaz. El își dură o căsuță mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi ... scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de ... în picioare, cu părul despletit de vânt, cu ochii aprinși, cu fața albă, ca un crin, zise: "Atunci s-ajungeți voi, când îți pune mâna pe Corbița!" — și deodată ea se aruncă în prăpastie. Trupul ei se cufundă în apa Bicazului, zdrobindu-se de bolovani, iar tătarii rămaseră încremeniți și ... pe muchea stâncii de o ceată de plăieși, care alergaseră în ajutorul Corbiței. De atuncea locul acesta se numește: Stânca Corbului! În zilele de sărbători, pe ... cotunele învecinate se adună ...
... Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei cu mândrul soare. Valuri limpide de aer, ca ... pasul lasă urmă verde, Ce-n curând sub raza caldă se usucă și se perde. Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții, Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeții, Admirând în umbra caldă florile de prin poiene, Și pâraie cristaline, și vultani cu mândre pene. Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică. Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide A tale-albastre hale și mărețe; Pe scări valuri coborând în ele, Aș saluta cu aspra mea cântare Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei.  ,,Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicându-și cupa M-ar saluta.  ... crini albi, încearcă În van a împleti părul de aur, Gura-i o roză surâzând deschisă, Ochii-i albaștri luminau ca stele, Iar pe-a ei umeri albi abia se ține Haina cea lungă și bogată.  ,,Vino, Odin îi zice, blând copil al mării. Un bard ... Și nu te temi că glasul tău Va-ndulci vecinicia cea amară A mării!"  Măgulitor, ea zice, Ș-o roză ea lasă pe a mea gură, Cu tânăr miros  roza gurei sale.  Frumoasă ești, ca să găsesc cuvinte Spre-a îndulci ochii ... ca de neauă: O închinare l-a tale picioare Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe ...