Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POMENIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 304 pentru POMENIT.
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreț
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreţ A fost odat-un cântăreț de Mihai Eminescu A fost odat-un cântăreț, Frumos și simțitor. Cântat-a-ntr-un castel măreț La masa regelui. Frumoasă fată el avea, Cum nu s-a pomenit, Cu ochi albaștri râzători, Cu părul aurit. Și cântărețul o iubi Și sara prin grădini Când luna tainic străluci I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: Â În veci nu pot să fiu a ta, De n-ăi fi împărat. Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți, Zdrobit-au mândri regi Și i-au supus și i-au silit Să-l aibă împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adânc și drag. Dar vai! când intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat, amestecat Cu ...
Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Miron Costin - Epilog (Costin)
Miron Costin - Epilog (Costin) Epilog de Miron Costin 1671 - 1673 Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă; Lumea din primenele nu să mai deșteaptă. Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece; Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește. Cei ce acum petrecem, pomenim alții Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții. Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă. Astăzi mare și puternic, cu multă mărire: Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire. În lut și în cenușă te prefaci, o, oame, În viiarme, după care te afli în putoare. Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume. Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește, În ceriu cu fericie în veci te
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen Cenzurarea lui Andersen de Paul Zarifopol Poveștile pastorului danez sunt parabole sentimentale, drese cu umanitarism și cu puțină satiră socială. Aceste istorioare, fabricate de un predicator plin de bune intenții și creștine și, cum am zice, înaintate, încântau burghezimea liberală de acum jumătate veac. Părinții dăruiau copiilor cartea, plini de dulce împăcare în cugetul lor de oameni iubitori de progres moral și social. Citind-o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar și în acea omenească. Asta era pe atunci. Astăzi, între toate ideile comune cu care se împodobea sufletul burgheziei liberale și se îmbăta uneori și inima proletarului de pe vremuri, nici una nu-i atât de compromisă ca ideea umanitară. Clasele sociale dacă nu sunt în fiecare moment încăierate, își arată colții fără încetare, și, aproape indiferent de vârstă, indivizii sunt în stare de război perpetuu. Săracii nu mai vor să știe de milostenie și bunăvoință. Ei ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
Vasile Alecsandri - Baba Cloanţa Baba Cloanța de Vasile Alecsandri Baba-i calul dracului (Vorbă veche) Șede baba pe călcaie În tufarul cel uscat, Și tot cată nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degite plesnind. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat! Să fie-n veci fărmecat Și de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din pept inima să-i stoarcă Și s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-l gonească Cât va fi câmp de gonit Și lumină de zărit. Noaptea încă să-l muncească Sânge-Roș și Hraconit!â€� [1] Toarce ...
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Vasile Alecsandri - Corbac Corbac zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, În oraș la Țarigrad, În beci la sultan Murad. El oftează și jelește Și prin gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la cârduri de cocoare Ce mereu zbor către soare. Iată, mări, că-ntr-un nor El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ,,Alelei! Corbac zicea, Căci n-am durdă, pui de corb, Sângele să mi ți-l sorb! Ce tot zbori și croncănești? Ori pe mine mă jelești, Ori de mine tu-ți bați joc? Rămânere-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dânsele!" Corbul cât îl auzea Din cel nor se repezea, Pe fereastră se lăsa Și pe limbă-i cuvânta: ,,Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că umblu de rândul tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit Să tot zbor neobosit Pe spinarea vântului În jurul pământului, Să te aflu, ca să știu De ești mort sau de ești viu." ,,Alei, corbe, de-i așa, Eu nu te-oi mai ...
Vasile Alecsandri - Groza Groza de Vasile Alecsandri Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alții, de mirare, Cu mâna la gură capul clătina Și-ncet, lângă dânsul, își șopteau așa: El să fie Groza cel vestit în țară Și-n sânge-ncruntat! El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe și lege-a călcat! Un moșneag atunce, cu o barbă lungă, La Groza mergând, Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă, Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând, Mai făcu o cruce și zise plângând: Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese, Și pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese. N-aveam nici de hrană, nici țol de-nvelit, Și nici o putere!... eram prăpădit! Nu așteptam altă din mila cerească Decât a muri, Când creștinul ista, Domnu-l odihnească! Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi ...