Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CALEA SPRE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 602 pentru PE CALEA SPRE.
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... înapoi. Spectral și trist, ca trimis de o oglindă în care ar bate luna, un chip de om ce-mi seamănă ca un frate vine spre mine cu un surîs obosit și mă privește în față, mirat parcă de-a se vedea pe el însuși, cu ochii licăritori și plini de nădejde. Umbrit de noapte e conturul lui și nesigur, albă de nesomn îi e fața și albe ... Una după alta, s-a înșiruit de-atuncea negrul norod al slovelor, și am început din nou să scriu, adunîndu-mi visurile pierdute. Spre bucuria celor ce m-au înconjurat cu simpatia lor, am început să cred din nou în mine ; și spre neplăcerea și pizma celor ce așteptau să-mi citească epitaful, mi-am pus toată rîvna și încăpățînarea să-mi scutur, din faldurile giulgiului unde ațipisem ... doua zi, voi intra neobosit ca să culeg mănunchiuri pentru a Ie împrăștia darnic în calea mea, șăgalnic ca un călător plictisit de cale voi ridica din cînd în cînd un cuvînt greu ca o piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce ... arde." - "Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Și tu ești muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe - Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pământ, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să știi asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt ... Și nu cunoaștem moarte. Din sânul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăși soare; Părând pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paște, Căci toți se nasc ...
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
... săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine: Unde-i merge, noi cu tine! Cu un zâmbet Domnul pasă Înainte prin pustiu, Călătorii se îndeasă Să ... n seară a suferit. Umbra când i-a răcorit, Doar aicea vom mânea, Între dânșii toți șoptea. Însă Domnul urma-n cale Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe ... ntrece, Văzu numai doisprezece. Adevărul vouă zic, Zis-atunci cu duioșie, În astă călătorie Numărul nostru e mic. Mulți chemați, aleși puțini! Cel ce-n cale
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
... 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu ... și că vechilul său avea și el dreptate cînd spunea că pămîntul nostru nu-i încă destul de obosit pentru a-l hrăni pe cale artificială și a-l lucra cu atîtea mașini, cînd ai destule brațe de muncă pentru un preț așa de derizoriu. Dar proprietarul fiind ... să facă pe plac stăpânului, după ce armata de mecanici hotărî că mașinile pot fi scoase la cîmp, el, pufnind si trăsnind, înjugînd toți boii pe care-i avea la îndemînă, ieșea cu ele pe lanuri. Neagră, proaspătă și adîncă, arătura sporea ca prin farmec, proaspăt mirosul pămîntului răscolit se împrăștia ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare ... în depărtare, năbușite, tainici șoapte, Prinsă-n două mari inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe-un val tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor. Seara, de-ar trăi pe lume într-o gingașe făptură, N-ar avea un ochi mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul, fruntea mai cugetătoare ... lunga-i haină i-o sărută Marea mută? Stai! Oprește-te!... Ascultă! — Nu!... Și barca cea ușoară, De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu n'a stat la 'ndoială să pună ... Termitele lucrează pe ascunse de ochiul oamenilor; de aceea francezul numește travail de termite (lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra ... și se scufundau. Într'o zi arhivele departamentului s'au găsit mistuite aproape în întregime, și asta fără ca mai înainte să se fi arătat pe dinafară vreun cât de mic semn de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna lungește o strașnică gheară, Și lumile umbrei chiar fruntea i-o cer... Și luna e rece în el, și pe cer. Dar scrumul sub vatră, deodată, clipește... Pe ziduri, aleargă albastre năluci... O flacără vie pe coș izbucnește, Se urcă, palpită, trosnește, vorbește... ,,Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?" Și flacăra spune: ,,Aduc inspirarea... Ascultă, și cântă, și tânăr refii ... și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră — în zori scânteiază, Pornește cu zgomot, — mulțimea-l urmează, Spre porți năpustită cu mici și cu mari. Și el ce e-n frunte pe-o albă cămilă, Jar viu de lumină sub roșu-oranisc, S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc... Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică... Și lacrima, clară, lucește, și pică... Din apa fântânii pe ... ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... pe străzi, roiuri negre curg, pe vîrful catargurilor flamurile bat amintindu-i victoriile lui trecute. Tropote de cai răsună, lumini fugare trec și se mută pe chivere și coifuri, epoletele ard în soare. Și lîngă el, iată, ieșind ca din pămînt, un cort rotund cu baldachin de catifea roșie, cu albastre ... dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care îl cîntau oștirile lui, e tot același cîntec, și auzul i se înfioară ascultînd : Hai, frați, hai, frați, La năvală dați, Țara v-apărați ... de la poartă cu clopotul lui și cu străjerii de pază, și, uimit, căuta iarăși să-și aducă aminte... Vremile se abătură din nou din cale, și meșterul amintirii clădi un palat frumos cum era pe vremuri, îl lumină in bătaia soarelui, dură copaci și verdeață împrejurul lui, dete glas fîntînilor să cînte și dezlegă întreaga viață cu obiceiurile ... unde necurmat ușile se deschid și bat, glasuri stridente răsună strigînd nume de împricinați. În sălile mari, imagina tristă a lui Crist răstignit pe
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... dupe dânsa, un șir lung de nu știu câte căruțe încărcate cu instruminte mecanice, științifice și altele, și-n urma acestora, care cu proviziuni, pornesc spre miazănoapte din cetatea capitale, în aplauzele mulțimei entuziaste a bunilor români, cu scop de a merge să rază de pe fața pământului Carpații, pe cari, drept vorbind, se pare că bunul creatore i-a pus, unde sunt, în necazul multora. Eu zic, domnilor, că scopul este măreț ... hoc rugăciuni spre pioasa memorie a preademnilor noștri strămoși. Se sculau până-n ziuă și se culcau cu găinele, fără să tresară când, pe stradă sau la fereastra lor, glasul vătășelului de noapte intona răgușit vestitul ,,Cine-i acoloo...o...o?" În viața lor, o programă onestă, etern neschimbată ... colțul bulevardului, o bucată de trotuar în sidef, peruzele și mozaic; hanuri mici nu se mai află nici la streajă, peste tot Grands hĂ´tels. Pe dinaintea Universității trece bulevardul, această ingenioasă și minunată producțiune a tehnicei moderne: o stradă lată pe care părinții orașului nu mai au nevoie s-o măture: e astfel așezată înadins că o mătură vântul trimis, se pare, ...
George Coșbuc - Mortul de la Putna
... Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip ... nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte ... cazaci și de secui, Dumnezeu acum vă dete Gata iar pe mâna lui! Sună zornăit de zale, Strigăt mare de război, Ard Moldova noastră-n cale Câți dușmani și vechi, și noi. Ștefan tremură-n mânie. Iese din tăcutul schit Luna-n ceruri, argintie, Cu nori negri s-a-nvelit ... Roată lângă domnul lor. Iat-o, oastea lui voinică, Toți cei buni și tari ai săi! Ștefan spada și-o ridică Și pornește-n sârg spre văi, Luna tot mai mult s-ascunde, Tot mai negri nori plutesc Și din văi grozav răspunde Buciumul moldovenesc. Se tot duce, duce-n noapte
... Bine vorbește Duman, strigară cu toții, să-l însărcinăm să spuie căpitanului hotărârea noastră și să-l alegem pe dânsul căpitan. — Pe mine?... — Pe tine. — Jurați!... zise Duman, scoțând cuțitul din teacă. — Jurăm!... răspunseră ceilalți, încrucișând cuțitele cu el. Dar n-apucase să se piardă în sânul ... la auzul acestor cuvinte. — Iată răspunsul, zise el, și, scoțând un pistol de la brâu, îl descărcă în pieptul lui Duman, care, învârtindu-se pe călcâie, căzu mort pe loc. — Mai are să-mi spuie cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați ... pe ochi, îmbrăcat într-un suman zdrențăros și c-o traistă pe umere, mergea înspre Iași șovăind și șchiopătând prin colbul drumului, sprijinit de subsuoară pe o cârjă de lemn. — Dați la sărmanul, la ologul! zicea el, întinzând mâna la trecători, care îi dădeau fiecare după inimă și după putere ... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog de picioare și nu pot merge pe jos prin arșița soarelui. M-oi pune așa ...