Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNZA (DE IN)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 182 pentru PÂNZA (DE IN).

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat. Mai dis-de-dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă de mătasă Și perini moi, scoboară pe prag întraurit Și trece prin pridvorul de marmoră, cioplit, Cu barda și se duce de-a dreptul la portița Gradinii și-apoi intră cu zâmbet copilița Pe-o aripă de ușă, că-i ușa cu zăvor Și două aripi are de-argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur, Și stropii mari de rouă, sub pașii ce se plimb, În mari mărgăritare și salbe mari se schimb. Pe largi cărări, ce-n umbră de pomi cruciș se taie, Copila trece blândă și pletele-i bălaie Le-alunecă pe vântul frumoasei dimineți, Iar vântul le resfiră mai late și mai ... Și-n taină el sărută tot părul dalbei fete, Când tremură de dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni ­ de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri ­ de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi? ­ O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe ... a aruncat afară din albie, Maria începu să plângă pe-nfundate, înecându-și hohotul, sugrumându-și oftatul și strângându-și copilul la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile îi picurau câte trei-patru boabe dodată, scuturându-se de pe cerculețele ei pe picioarele goale ale copilului. Copilul își frecă picioarele și mormăi furat de somn: - Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune ... Mai mult, mai mult răsuflu-i scărește din putere, Stă mort întreg; și ochii pe pod i-a țintuit Un doctor! Biata mamă de tremur a-nnegrit; Să plece? Dar desculță prin ger: E de pierit! Ori el, ori dânsa piere!... Piciorul ei de sânge pe drumul grunzuros Și viscolul izbește cu șuier viforos În față-i fulgi; cu pieptul mai gol de jumătate, E crunt de frig obrazul și pulpile-s crăpate, Ea tremura ca frunza, căci frigul o străbate Prin carne până-n os. În turn ciocanul geme de zece ori în clopot; S-a stins de

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

... Anghelina, când acesteia, într-o bună dimineață, îi venise gustul să spânzure deasupra ușii o vedere cu marea, corăbii și niște munți sinilii în fund. De când mănâncă împreună cu boierul Toader, prieten din copilărie, conul Gavrilă s-a făcut mai vorbăreț. Dă, sunt multe de spus: ba amintiri de pe vremea învățăturii, ștrengării, mai despre chipul fetei jupânului Enache Stupu, plăpumarul din strada Veche, mort, he! acum de mulți ani! astăzi își amintise cum, odată, venind de la dascălul Spiridon, unde învățau pe bucoavnă, i-au tăiat, bietului plăpumar, funia pe care întinsese câteva fețe de plapumă, nou-nouțe, și vorbeau, râzând, de strașnica bătaie ce le-o dase la amândoi aga Racliș, tatăl boierului Toader. Acum se potolise din vorbă. Boierului Gavrilă îi e puțin cam somn ... ți-o murit... Ai venit de-a dreptul de la moșie. Acesta era lucru știut: pe când boierul Gavrilă trecea drept om uituc, de amintirea boierului Racliș se slujeau toți acei care vroiau să învieze lucruri moarte de ani de zile. Boierului Toader îi e de ajuns o clipă de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... puie pe pânză toată gama verdelui care începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele norilor, cu apele închise ... ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei! Aceste gânduri mă obosesc. Culorile vii și fermecătoare, mirosurile fără de seamăn de plăcute sunt niște nerușinate momeli cu care natura atrage și azvârle în luptă turmele de ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim În zid s-o zidim!" [5] III Iată-n zori de zi Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe grad de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea ... mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim!" Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare. Iar ea, vai de ea! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!" Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se ... cu gura, șapte ani de-a rândul, în ziua de Bobotează aghiazmă mare și să stropească astfel mormintele copiilor. Rusaliile sunt trei fete de împărat care au ciudă asupra oamenilor fiindcă nu au fost băgate în seamă

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce. ­ Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari ­ ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme ­ miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea ­ muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce. ­ Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari ­ ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme ­ miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea ­ muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>