Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂINE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 204 pentru PÂINE.

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român"

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român" Succesul "Moftului român" de Ion Luca Caragiale Într-o țară tânără ca a noastră, intrată de curând în sistema constituțională și în concertul marilor puteri, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenții. Nobila misiune el nu și-a luat-o din interes, pentru că n-ar fi putut face ceva mai de seamă; nu pentru un mizerabil câștig el și-a luat spinoasa carieră a luminării concetățenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranității acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru fundamental, și în sfârșit și mai presus de toate nu în necunoștință de cauză el se pronunță categoric sus și tare asupra atâtor și tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanțiară, științifică, literară, artistică ș.cl., ș.,cl. Nu! Un dor nesecat pentru binele națiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicității... Afară de asta el știe de toate fără să ...

 

Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)

... braț): Nu „mai departe", toanto! Ai uitat-o și asta? Astăzi n-ai să mănânci? N.: Ba da, bunico! B.: N-o să ceri, pâine? N.: Ba da! B.: Apoi, atunci? (Gravă:) „Pâinea noastră..." N. (repede): „Pâinea noastră cea din toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi șiâ ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Drumeții și câinii

... de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu pâine

 

Mihail Zamfirescu - Cerșetorul

... cerșind în gura mare De astăzi până mâine, creștini îndurători!â€� „O fie-vă îndurare și faceți-mi și mie O parte dintr'o pâine; nu mă lăsați să mor De foame 'n fața vostră! și dați, și să vă fie Pentru părinții voștri...! Ș'a vostră avuție ...

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde ... să o scoată din spuză că s-o fi copt. Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeți d-voastră? scoase o pâine albă ca fața lui Dumnezeu. Pasămite moșul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să știe fata ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune ... mai sfârșea. Apoi moșul luă o viță de păr din capul fetei, făcu lațuri și un arculeț și, dându-le băiatului, le zise: - Acum aveți pâine. Cu astea prindeți păsărele ca să aveți ce mânca. - Mulțumim, tată moșule, mulțumim, răspunseră amândoi deodată. Apoi moșul învăță pe băiat cum să se întrebuințeze ...

 

Robert Burns - În ciudă

... și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ...

 

Traian Demetrescu - Ziua de mâine

... et puis demain encore, Et puis toujours, demain!... Victor Hugo În lupta cu traiul, săracul când pică Și munca nu-i scoate, nici codrul de pâine, Oftează, dar totuși nădejdea-i rămâne, Nădejdea-i rămâne în ziua de mâine. Tăcut, filozoful, voind să despice Un gînd, o problemă adâncă-nțeleaptă, Ades ...

 

Urmuz - Cotadi și Dragomir

... are, Dragomir este răsplătit cu vârf și îndesat, putând să ia orișicând la Cotadi masa de seară, ce se compune din piciorușe de caracatiță și pâine; pe lângă acestea se mai adaugă în fiecare duminică și sărbători bisericești câte un lighean mare plin cu scorușe, în care de multe ori se ...

 

Vasile Alecsandri - Cucul 6

... Alecsandri - Cucul 6 Cântă puiul cucului Pe crucea molidvului. ,,Cucule, vin' lângă mine Că mă jur să te țin bine Cu vin dulce strecurat, Cu pâine de grâu curat." ,,Eu mai bine m-oi ținea Cu hrana ce mi-a plăcea, Ș-oi zbura pe-unde oi vrea, Oi ...

 

Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1

Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1 Frunză verde măr crețesc; Stau în drum să mă gândesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pâinea să-mi agonisesc, Copilașii să-mi hrănesc? Cum ședeam pe gânduri dus, Mă uitai spre munte-n sus Și mă luai spre apus. Când pe munte mă urcai, Roată-n juru-mi mă uitai, Mă uitai în jos spre lunci, Văzui oameni, muieri, prunci Cu plugurile la munci, Ei brăzduiau tot mereu, Numai plugulețul meu L-a-nțelenit Dumnezeu. Că doi boi ce-i avusei De vremi rele-i răpusei Și de sapă rămăsei. Tot avutul din bordei Mi-e pe vatră un cotei, Ș-un tăciune stins de tei, Și cenusă-ntr-un ulei. Am umblat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat De sărac și de bogat, Nici că-n seamă m-au băgat! Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las, Dar milă n-a mai rămas! Atunci mă-ntorsei și eu Și zisei în gândul meu: ,,Dare-ar bunul Dumnezeu Să umble și plugul meu! Din baltag să-mi fac eu plug, Pistoalele să le-njug, ...

 

Vasile Alecsandri - Dolca

Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>