Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OSTENIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 234 pentru OSTENIT.
Mihai Eminescu - Coborârea apelor
Mihai Eminescu - Coborârea apelor Coborârea apelor de Mihai Eminescu Din munți bătrâni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rând oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cântărețe. Spărgând prin stânce albia lor strâmbă, Se legăn line și fac valuri crețe. În drumul lor ia firea mii de fețe  Aceleași sunt, deși mereu se schimbă. Dar cu adâncul apei s-adâncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă  rânduri-rânduri crește, Pân- ce urnindu-se în marea-amară  Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește  Al tinereței dulce glas demult
Mihai Eminescu - Cum universu-n stele...
Mihai Eminescu - Cum universu-n stele... Cum universu-n stele... de Mihai Eminescu Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară Pe sânu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot și-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea În goana lumei oarbe, pe strada în noroi. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: Demult nu știu nimic de imperiul ce-l
Mihai Eminescu - De câte ori, iubito...
Mihai Eminescu - De câte ori, iubito... De câte ori, iubito... de Mihai Eminescu De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. ................................................................ Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Când tu te pierzi în zarea eternei
Mihai Eminescu - Din când în când...
Mihai Eminescu - Din când în când... Din când în când... de Mihai Eminescu Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când. O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit, Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când, Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când. Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând, Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când, Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins, O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când. Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt Apropiam de gura ...
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă." Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! ...
Mihai Eminescu - Izvor şi râu Izvor și râu de Mihai Eminescu Născute-abia izvoare stau de sfadă Deprind copile oceanica lor limbă Și trec spărgându-și albia lor strâmbă Prin lunci mulțime și prin stânci grămadă. Din munte-aleargă și la șes se plimbă Colo-n cuibar de ape fug să cadă, Colo cu șir de valuri fac paradă, Aceleași sunt deși mereu se schimbă. Cu adâncimea apei s-adâncește Din glasul lor a sunetului scară Devine tristă, rânduri-rânduri crește. Pân- ce urnindu-se în marea-amară Un fluviu mândru ce-ostenit mugește Trecutul glas cu totul și-l
Mihai Eminescu - Sara pe deal Sara pe deal de Mihai Eminescu Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gînduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrțîie-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curînd satul în vale-amuțește; Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbește: Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viața lui
Mihai Eminescu - Zboar-al nopții flutur
Mihai Eminescu - Zboar-al nopţii flutur Zboar-al nopții negru flutur de Mihai Eminescu Zboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechi. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte, Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne
Mihai Eminescu - Zboar-al nopții negru flutur
Mihai Eminescu - Zboar-al nopţii negru flutur Zboar-al nopții negru flutur de Mihai Eminescu Zboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechi. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte, Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...
Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...