Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE NIMIC (D. UN TÂNĂR)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 220 pentru OM DE NIMIC (D. UN TÂNĂR).
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
... mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și ... oameni la îngeri este grai... De fiu-său el îmi vorbea, Iar eu vedeam pe fie-mea, Dentâi lucind ca o scânteie Apoi ca pasere de-argint Plutind ușor către pământ, Și iat-o zână de femeie! De fiu-său când îmi vorbea, Eu auzeam pe fie-mea, Dentâi ca unda-n depărtare, Apoi un tril, apoi un cânt, Sunând din cer pân’ la pământ Și răsunând în sărutare! De fiu-său el îmi vorbea, Dar eu eram cu fie-mea, Și sufletu-mi în fericire, Zburând într- ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... la dânsa că ședea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăția tatălui său, doară căci nu-i zisese că șade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, și ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul și cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele și nimeni nu știa din ce pricină. Deși se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu știe la sufletul său nimic. Toți vracii și cititorii de stele se aduseră și nimeni nu știu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înșii zise că e teamă să nu dobândească lipici. Într-aceasta împăratul fu poftit la o altă nuntă de împărat, unde nu voi să se ducă, fiindcă inima lui nu era de veselii, ci se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruiește, îi făcu voia. Acesta porunci la niște credincioși ai săi ca să aibă pregătit la ... ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... pot pentru ca să zic; dar greu și migălos... — Ei! care meșteșug nu e greu și migălos? zic eu. — ... Și cere multe... Știi d-ta, domnule, câte și mai câte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea? — Îmi închipui... — ... Ne trebuiesc: o cireadă de boi și de viței, o pădure de stejar și una de plută, un pogon de cânepă și altul de in, un lan de grâu, o mină de fier și câte altele! — Nu-nțeleg... — Cum nu-nțelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpă, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule?... și pe urmă ... prințul filozofilor»; întemeietorul vestitei școli a peripateticienilor; preceptorul, educatorul prodigiosului Alexandru cel Mare; — Aristoteles, zic, s-a-ntâlnit odată cu un tânăr zevzec dintre aceia cari desprețuiesc învățăturile înalte și caută totdeuna să-și bată joc de bărbații serioși și luminați — unul din acel soi de coconași, cum se găsesc în toate vremurile și locurile, cari se fac blazați înainte de a se fi bucurat ...
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... se știe însă din ce cauză ea fu izgonită din capitală, și acuma, vrândÂnevrând, era silită să joace în provincie cu toți golanii angajați de tatăl ei, care nu-și putea lua artiști mai buni, fiindcă finanțele îi erau slabe. Eu mi-am adus aminte de dona Burakova prin întâmplare. Căci scotocind într-o ladă uitată hârțoagele mele scrise cu 40 de ani înapoi, am dat peste un afiș teatral îngălbenit de timp și muÂcegăit, ce anunța reprezentația următoare: Sala teatrului orășenesc din O*** Societatea artiștilor de drame și operete Marți în 6 decembrie 1853 În beneficiul D o a m n e i B u r a k o v a Se va juca piesa renumitului ... Dunei, iată-mă că vin! (Directorul se depărtează.) Actul III Scena I Hamlet (după sufler) . A fi ori a nu fi, de asta e vorba; ce poate să fie pentru un suflet mai sublim decât să sufere neînÂduratele lovituri ale soartei... În momentul acelui monolog pe scenă vine un tânăr ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le trebuie. Primitivului nu-i trebuie căldură pe spinare și pe pântece, pielea lui e-nvățată cu de toate; el are nevoie de zorzoane poleite, să și le pună-n capul nețesălat; vânătorului îi trebuie un tomahawk, iar porcarului porumb pentru vitele de-acasă... Dar ia să nu bagi de seamă la vertiginosul mers al progresului! ia poftim de le dă a doua zi aceea ce ai văzut că le trebuia ieri. Aș! primitivul vrea acum cămăși de mătase, vânătorul o carabină ghintuită cu repetiție și porcarul briliante. Ce puțini sunt aceia cari, înțelegând ce le trebuie, știu ce marfă să ceară și ... artist îl stăpânește apucătura, amatorul își stăpânește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, pe câtă vreme amatorul este un om cu voință, adică întreg. - Nu înțeleg aforismele d-tale, mă întrerupse dama. - Doamnă, dacă vrei să-ți spun drept, nici eu nu le-nțeleg. Dar d-ta ești de vină — îmi ceri să-ți răspunz la niște întrebări din cale-afară de dificile. Ce diferență este între un amator și
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... se întruni în sala «Temelie» astăzi... ora... spre a se consulta pentru alegerea colegiului al doilea..." * Însă pacinicii alegători electorali nu sunt nimic pe lângă inculpații de care vorbește un domn judecător de instrucție: „Considerând că, din menționatele acte de instrucție, rezultă că inculpații, porniți dintr-un spirit cabalistic, după ce au ținut ședințe secrete au cutreierat stradele orașului... vociferând, instigând și scandalizând pe pacinicii cetățeni, ațâțându-i la acte de insubordonanță și sedițiuni contra primăriei constituite, după care în capul unui tumult de vreo 500 sateliți, recrutați din tot ce populațiunea periferică a orașului are mai vicios și inconștient, în zilele de 4 și 5 ale lunii, acești corifei machiaveliști au asediat și au năvălit cu vehemență asupra primăriei... au proferat insulte și au amenințat pe d ... n raze hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte ... însă tocmai când își frământa mai mult creierii să născocească ceva, următoarele versuri îi căzură sub ochi: Cine subscrie În orice loc Trebuie să fie Un dobitoc. Aceste nenorocite versuri îi opriră geniul de coadă, tocmai când zborul își încerca, și, nemaiputând alcătui nimic, renunță la ideea de
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... la gâtul vitelor ce se-ntorc seara-n sat; apoi, potecuțele, păduricea, dealul, valea, soarele, luna, stelele, cântecul pasărilor sălbatice și domestice; în fine, picăturile de ploaie, adiarea vântului, miresmele fânețelor ș. cl. Încântat de atâtea tainice povestiri, el se-ntâlnește la horă, într-o duminică, cu Neacșa, fată vânjoasă, roșie ca un bujor și „nefardată", care nu știe franțuzește, nici nu dansează bostonul și cake-walk; dar care vorbește o românească pură, plină de farmecul originalității folclorice, și joacă hora și bătuta, brâul și chindia, de dârdâie pământul, până dă de mal pe toți flăcăii satului, ba și pe alții, veniți de prin satele vecine de dor să joace cu dânsa... El, transportat, supunându-se unei mișcări „lăuntrice", îi face un compliment — ea, asudată, îi arde o palmă; el se vâră s-o ia-n brațe — ea îi trage un pumn în falcă; el se-ndeasă mereu s-o sărute — ea îi zice: „O! călca-te-ar!" și-i dă un brânci de-l aruncă grămadă în șanțul drumului... El se scoală d-acolo zdruncinat, oftează din adânc, se scutură frumos, merge drept la tatăl Neacșei — moș Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... al rondelelor cu cizelări de filigrană poate, în fine, să se odihnească liniștit. Tovarășa nobilă și credincioasă a vieții lui chinuite va avea de azi înainte o bucată de pâine și putința de a-i aprinde o candelă lângă crucea de lemn ce-l veghează de 12 ani. Cer voie acelora care se interesează de marile figuri ale literaturii noastre dinainte de război, să evoc figura maestrului Macedonski, pe care l-am cunoscut de aproape, și al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la Drept, (și la Litere) maestrul era trecut de 43 de ani. De altfel, publicase în anul 1872 (anul nașterii mele) un volum de Poezii în editura Haimann. (Librăria Haimann era pe Calea Victoriei, peste drum de cafeneaua Kubler, dar mai spre Palat). Poetul avea pe atunci un cap impresionant. Sub o frunte largă și orgolioasă purta pe nasul acvilin ochelari de aur. Părul rar era despărțit în două printr-o cărare în mijlocul frunții lărgite de
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... a cules recolta datorită binecuvântatei țarine și sudorilor lui, stă să facă socoteală, să-și cântărească banul și să-și dea seama pe îndelete de câștig. Tot așa după ani de produceri intelectuale, de literatură, de artă, o societate trebuie să se uite cu sarisfacție înapoi și să caute a-și da seama de bogățiile îngrămădite — e un fel de catagrafie, care trebuie făcută neapărat din când în când. Aci vine rolul criticului și istoricului. Noi credem că a venit vremea să facem ... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de curaj, lipsa
... cumpăna gândirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă  Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, ci mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ... vis e a ta moarte cu slabe mâni și reci. La sorți va pune iarăși prin lumile din cer Durerea mea cumplită  un