Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU FI DE AJUNS
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 646 pentru NU FI DE AJUNS.
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... iar fata doarme pe brânci, ori strânsă făcută ghem, sau cu mâinile între genuchi. - Aceasta este piaza reaoa a împărăției tale, răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă se lăsă după povața filosofilor. Ei ziceau că mai bine este să piară unul și ... A doua noapte îi muri cățelușul. Atunci ea zise: - Fata mea, să-ți iei ale trei fuioare și să te duci din casa mea, că de când ai venit tu, pagubele se țin lanț. Cățelul ăsta nu l-aș fi dat nu știu pe ce, fiindcă îmi păzea coliba, și-l am de atâția mari de ani. - Lasă, mămușoară,
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... mersul sigur și puternic. Cu greu pășeam prin omătul care se tot adăugea și, când am ajuns la săniuță, eram desăvârșit obosit, și un oftat de ușurință mi se rostogoli de pe buze, când m-am văzut așezat în ea, cu picioarele vârâte în paiele coșului. — Moșule! întrebai, oare nu vom rătăci în acest viscol? — De asta nu mă îngrijesc, răspunse el, gloaba mea nu-mi va face sminteală; dobitocul la așa întâmplare știe și cunoaște mai bine unde merge decât omul. — Când vom ajunge, degrabă? — De aici nu e departe. Să ne ferească însă Dumnezeu de altă primejdie, când vom trece colea prin pădure. — Și el arătă cu mâna în fund spre orizont. — Ce primejdie poate fi? îl întrebai cu îngrijire. — Apoi dă, mă cam tem să nu deie peste noi vreo puiniță de lupi. — Apoi, dacă este așa, mai bine voi rămâne la gară, și mă găteam a mă coborî din săniuță. — Șezi, domnule ... o serbare. Dacă numai nu ne vor mânca lupii, când vom ajunge ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... chiar pe lângă drumul țării așezat! Deci mirare nu-i că ochii nevestei din când în când Rătăceau pe drum, să vază cine naiba-o fi trecând. Tu bărbate!... Vai de mine! of, privește cine trece! Lasă snopul în năpaste, seca-i-ar viața să-i sece! Constantin ridică ochii. Un flăcău tânăr trecea ... la podeț Și se urcă-ncet pe scară. Aoleo! De altă dată Nu s-ar fi suit nevasta în podeț nice legată, Dar acum suie de zboară. Mamă, mămulica mea! Iute-ncepe ca să caute, prin podeț. Cum mai zâmbea Și cerca și ici și colo până-n urmă se bufnește ... un munte de plăcinte de-ai ave! Dar de-aduc aci vro două, vei mânca? Străinu-n fine: De-i aduce, bine-i face, dacă nu, iar va fi bine! Pe loc Veronica pleacă și s-arunca, dragii mei, Pe fuștei, sărind degrabă câte patru-cinci fuștei; Zboară,-aleargă și se duce, ca de ... dânsul: Mi-aș lua două plăcinte, Care-au mai rămas, în traistă, vreu să am ceva merinde, Căci plec mâine dimineață. Mâine seară unde-i fi? Îl întreabă Veronica. Dar eu nu ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural ... rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare, pe cât chipul și toată ființa îți sunt de fărmecătoare, un om care te adoră și ar cuteza să ți-o spună și să te întrebe, ar putea el să spere vreodată a ... calitate a unui factor poștal rural este discreția serviciului zilnic: scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (iese.) ZULNIA Ei da, mătușică. De vreme ce știi, de vreme ce nu-ți mai pot ascunde nimica, trebuie să-ți spun tot, să te fac să-nțelegi. ARGHIRIȚA Ce să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ... l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural ... rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare, pe cât chipul și toată ființa îți sunt de fărmecătoare, un om care te adoră și ar cuteza să ți-o spună și să te întrebe, ar putea el să spere vreodată a ... calitate a unui factor poștal rural este discreția serviciului zilnic: scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (iese.) ZULNIA Ei da, mătușică. De vreme ce știi, de vreme ce nu-ți mai pot ascunde nimica, trebuie să-ți spun tot, să te fac să-nțelegi. ARGHIRIȚA Ce să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ... l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum se face la noi critica. Vom lua ca ... critic și artist fac parte din două școale literare deosebite. Dar chiar dacă artistul și criticul sunt în aceeași școală literară, între idealurile lor va fi o deosebire, după deosebirea care e între caractere și între temperamente. Și când ne gândim la atâtea deosebiri de caractere, de
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd că prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine că exercită asupră-mi... De astă dată, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Știu ce prieten ești cu profesorul Costică Ionescu și cât nu e în stare să-ți refuze o rugăminte. Mă-ndatorezi până-n suflet dacă obții de la el pentru elevul Mitică Georgescu din clasa IV liceul X... la latină nota 7, fără de care, băiatul, care mi-e rudă de aproape, rămâne și anul acesta repetent, ceea ce ar fi o mare nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire. Cu cele mai afectuoase salutări, a ... În fine - zice Ionescu - am înțeles... Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc! - Nu-i adevărat, dragă Costică; este un băiat prea cumsecade... Să nu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... Cel-de-Sus lăsa-va Să săvârșim, cum grăiești, aceste? Foarte te-amegești, de cu putere Vrei a da turcilor mângăiere. [13] Ce-ajunge-oștaneasca ta-îndrăzneală Asupra puterii înzăciuite! Vitejia-înceĂ¡tă-a fi de fală Și faptele ei cele mai vestite Să numesc oarbă numa dârzie, Când lucrează fără-înțălepție. Deci, împrotiva celui mai tare, Nu vărtute, ci minte măiastră Trebuie-a folosi. Mie-mi pare Că nu cu vedită și buiastră Tărie noi să dăm ajutare, Ci pre-ascuns, cu multă supțiare. Înși oameni prin noi să lucreze Spre-a lor ... țân șeretul Cel mai mare-în astă neagră țară Îndrăznesc a-mi arăta și eu Adânc și măestru sfatul mieu. Însă, mai nainte de-a răspunde, Voiu să fac Mamonii o-întrebare: Pentru ce să-însumeață și de-unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? Drept ce-atâta să rădică Socotind pre-alalții întru nimică? [15] Nu voi să-i întunec vrednicia, Căci banii-au în lume căutare; Dar' ce-ajunge numa bogăția, De n-ar fi
... mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un ... Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește-n ea Nelimpedele ... stat ca stan Cu pumnii ridicați, Cu gura plină de
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... gard în curtea lui Păcală. Nu-i vorbă, a fost cam scurtă socoteala aceasta, dar în satul lui Păcală multe se întâmplă. Păcală, de! ce să facă!... Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în ... a adormi, trăgea când cu ochiul drept, când cu cel stâng, ca să vadă cele ce se petrec în casă și împrejurul casei. Nici nu se înseră bine, și muierea începu să fiarbă, să frigă, să coacă, să gătească fel de fel de mâncări, și plăcinte, și un purcel fript, și o coastă opărită cu varză călită. Și apoi rachiuri, și apoi vinuri. Ospăț, nu alta! N-ar fi fost Păcală om pățit dacă n-ar fi știut că toate aceste nu pentru bărbatul ei le făcea muierea cea harnică, fiindcă mai era și ea gătită ca ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii lui atît de adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... Dar lui însuși purtarea aceasta nu-i părea deloc ciudată. Trupul cel dulce și alb ca zăpada a acestei minunate femei i se părea atît de sfânt, de atâta îngerească curăție, încât i-ar fi fost ciudă dacă ea s-ar fi rușinat de-a i-l arăta cu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ... cu ochii tăi cei suferitori. Și ce dulce e dragostea când n-o știe nimeni, nimeni în lume. Tu nici visezi cât te iubesc eu, nu-i așa? Nici visez [i] că suspin după tine ca turturelele noaptea, ba nici ai cuteza de a visa. Dar pare că tu ai știut vreo dată ce frumos ești și că te prăpădeam din ochi de drag ce-mi erai? Numai nu fi nebun, nu