Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIJLOCUL DRUMULUI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 366 pentru MIJLOCUL DRUMULUI.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii Asupra criticii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie, ci le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în dinți, costițele erau opărite, varza era călită ... vornicul. Numai vornicul lipsea, când deodată — să te miri, nu alta! — se întoarse bărbatul. I se frânsese, sărmanul de el, o osie în drum, și nu-i rămăsese decât să se întoarcă, să pună altă osie la car și să plece mâine din nou la pădure. Muierea bună și ... ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la drum. Nu-i vorbă, mai era în traistă merindea pe care o luase la drum; dar acasă la el omul nu mănâncă bucuros merindea cu care se întoarce din drum. — Vai, săraca de mine! răspunse nevasta, dar de unde să am? Eram să te aștept mâine. O să-ți fac însă o mămăliguță bună ... ...
George Topîrceanu - Iubitei întristate
... iar tristă, — ci dornică de viață, Cu zâmbetul pe buze și rumenă la față, Să uiți c-ai mers odată pe-al vieții aspru drum
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... scrisori de recomandație. Cine nu-și aduce aminte cum erau pe atunci drumurile la noi! Cu toate aceste, surugiii, cărora nu le păsau nici de drum, nici de cai, dar care mirosiseră bacșișul gras, mânau de olac, de scăpărau copitele cailor, trăsneau din bici, chiuiau cât le lua gura, încât bieții ... dânsa un foc de uscături pentru ca fumul să intre înlăuntru și să silească pe urs să iasă pe cealaltă parte. Dar nici cu acest mijloc nu izbuti, căci, fiind vânt, fumul, în loc să intre în vizunie, se împrăștia în toate părțile. În vremea aceasta flegmaticii engleji începură să dea ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta ... zbîrcită și îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască pînă a doua zi și să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția doamnei Chiralina. Baba se uită la dînșii cu milă și apoi le zise: — V-aș priimi în ... Chiralina și făcu nuntă împărătească, care ținu trei zile și trei nopți. Într-o zi, doamna Chiralina ședea la fereastra palatului și se uita la drum, cînd iaca un ovrei cu cămăși de vînzare. Doamna Chiralina îl chemă sus și luă două cămăși mai subțiri decît pînza paianjenului și se îmbrăcă ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... ține minte - ori, mai știu ce? poate că și uitase, că, la Dumnezeu, ce nu se poate? - Ei care istorie?... cu ăi doi tâlhari... la mijloc... pe Golgota, de... - Bine, bine, zise Dumnezeu, vrând să schimbe vorba... Tu... ai mai fost p-acolo, pe la ei? - Da unde-mi fac eu ...
Ștefan Octavian Iosif - Grenadirii
... Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc încinsă. Așa voi veghea în mormânt, ascultând, O strajă ce pare că doarme... Ci-n vis auzi-voi iar tunul urlând Și tropot, și zângăt ...
... Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc încinsă. Așa voi veghea în mormânt, ascultând, O strajă ce pare că doarme... Ci-n vis auzi-voi iar tunul urlând Și tropot, și zângăt ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat ... deal dinspre partea apusului. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. Se ridică de mijloc, întinde mâna și-ncepe duios, după canonul ei: - Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere! Totdeodată, drumețul a sosit ... Drumețul se așază jos lângă babă, în bătaia lunii, și răsuflă adânc de oboseală... - Da de unde vii dumneata, măiculiță, de-ai întârziat așa pe drum? - Hei! de unde viu eu... viu de departe... - De departe, ai?... Și... un' te duci? - Hei! unde mă duc eu... mă duc departe... - Departe, ai ... știu și pe tine cine ești... Cui le tai tu?... ba, că ești copil sărman; ba, că n-ai frați; ba, că ești prăpădit de drum... Parcă nu ți-am văzut eu podoabele, ghiavole!... Ce crezi?... Hai scoală, să ne plimbăm! n-auzi tu? Și iar îl zgâlțâie... - Astâmpără-te, babo ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... îl și întrecură. Și de astă dată se alegară de dânsul și-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănașul tăcu din gură și își căută de drum. El știa că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împărați și de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse ...
... morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și-aud cuvinte românești! De-ai lor cu toții! Umilit venea, iar ... ți spargă poarta ca să-ți intre-n țarigrad? Și ce cale-avea să facă! Dar s-a tânguit vrodată Fulgerul că-i drum departe de la nor până la brad? Iată-l însă cel din cuibul pus de-oștenii teutonici, Ștefan, turnul de-apărare al românilor, venind Suflet ...