Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 127 pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.).

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea să cred că nu mă vede. Apoi era ciupit de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos ... scrisoarea și punga asta cu bani și du-te la Iași, la Cutare. Ion punea scrisoarea în sân, punga la chimir sub cămeșă, apoi mergea pe jos, trei zile încolo și trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară. Toate mergeau bine, numai cu fetele din casă Ion Urdilă nu prea ducea trai bun, căci nu era ... la moară; ba se temea să nu răcesc din cauza umezelei, ba, Doamne ferește, să nu mă-nec, tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită ... au luptat Cu leahul, cu maghiarul, cu turcul încruntat, Și unde pe sub iarbă câmpiile frumoase Ascund troiene albe de-a dușmanilor oase, Un domn viteaz, un Ștefan, adună de mulți ani O glorie ce-i demnă de-ai lumii suverani. Voi merge la Moldova, la Ștefan drept voi merge, Și luciul de pe frunte-i cu spada mea voi șterge, Iar lumea îngrozită, privind spre răsărit, Vedea-va-n loc de soare al meu chip strălucit! A ... TABĂRA LEȘEASCĂ Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele semănate în numeroase locuri. Se pare că tot cerul căzut e pe pământ Și c-au rămas în urmă-i un haos,

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... literaturii părinților noștri? De ce nu dăm peste aceeași adâncă durere, aceeași deznădejde, același decepționism în scrierile lui Alecsandri, Bolintineanu, Mureșanu, Cârlova, Rosetti, C. Negruzzi etc., etc.? Chestia e importantă și, după cum vedem, toate răspunsurile ce ni se dau sunt departe de a arăta adevărata pricină a decepționismului ... vor indigna împotriva unei soarte care deschide năzuințelor lor drumul liber al întinderii nemărginite, și apoi le zdrobește la pragul intrării de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme vor îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de ... ce o vedem și o pipăim, de stele, de pietre, de plante, la care fusese mărginită cu dispreț, și, ajutată de instrumente exacte și pătrunzătoare, pe care le pusese la probă și care dovediseră puterea lor timp de trei sute de ani, începe a cerceta sufletul. Gândirea și dezvoltarea ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... meu Morala și personalitatea în artă [1] , articol la care a răspuns și dl Maiorescu, am studiat importanța unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un grup de scriitori ce ar dori să creeze un curent intr-o țară, un curent literar și intelectual. Pentru ilustrarea ziselor mele, am citat grupul junimist, care n-a avut o înrâurire așa de puternică asupra societății ... creadă că fac aluzie la d-sa. De ce deci, după ce se amestecă într-o vorbă care nu-l privește, mai face încă și un șir întreg de aluzii malițioase și ajunge la injurii personale? De ce ? E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti" pe izbucnitorul Philippide Hurul! ..." Așa da, se mai explică articolul d-sale. Dacă e izbucnitor, n-ai ce să-i faci, doar nu era să-și ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor orașe; din acești tîrgoveți se dezvoltară primele elemente ale burgheziei. Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei în ascensiune un nou cîmp de acțiune. Piața Indiilor orientale și cea chineză, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulțirea mijloacelor de schimb și a mărfurilor în ... de la crearea marii industrii și a pieței mondiale, puterea politică exclusivă în statul reprezentativ modern. Puterea de stat modernă nu este decît un comitet care administrează treburile obștești ale întregii clase burgheze. Burghezia a avut în istorie un rol cît se poate de revoluționar. Burghezia a desființat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relațiile feudale, patriarhale, idilice. Ea ... a fost centralizarea politică. Provincii independente, aproape numai confederate, avînd interese, legi, guverne și vămi diferite, au fost înglobate într-o singură națiune, cu un singur guvern, o singură lege, un singur interes național de clasă, o singură frontieră vamală. Burghezia a creat, în cursul dominației ei de clasă, care datează abia de o ... ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

... Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în ... corbul îi zise: - Ține penița asta, voinicule, și când vei gândi la mine, eu voi fi la tine. Luă penița Aleodor, și-și cătă de drum. Dară nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. Când se gătea a-l strivi cu piciorul, tăunele zise: - Cruță-mi viața, Aleodor împărat, și eu te voi mântui pe tine de la moarte. Ține acest pufuleț din aripioara mea, și când vei gândi la mine, eu voi fi la tine. Auzind Aleodor unele ca ... minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză?! A treia zi, dis-de-dimineață, se gândi la tăune. Acesta veni într-un suflet. După ce îi spuse ce voiește, tăunele zise: - Lasă ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și ... Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci stătură să se mai odihnească. Și, voind să se întoarcă, ei se rătăciseră. Nu mai știau nici pe unde veniseră, nici pe unde să se întoarcă. Atunci băiatul începu să plângă și să dorească de părinți. Mai cu seamă când s-a văzut singur, singurel ... în baia unde se îmbăiase argatul și nucile ce lipseau; nu mai zăboviră, ci se luară după dânsul. Cât p-aci să puie zânele mâna ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... metafizicii estetice și aplicarea lor la critica literară. E o întâmplare! S-a făcut în lipsa unuia mai destoinic! Fie. Dar așa este. Un om inteligent, citind articolul dlui Maiorescu, va trebui desigur să-și facă următoarea reflecție: dacă Gherea e un om atât de ignorant și nepriceput, cât de șubrede trebuie să fie teoriile estetice ale dlui Maiorescu, de vreme ce chiar Gherea a putut ... ci varianta ei schopenhaueriană și kuno-vischeriană. Deci când d-lui, pentru a ilustra ignoranța mea în chestia esteticii platoniene, ne aduce exemplu pe un individ care nu știa cine e Shakespeare, atunci ce poți să faci decât să întrebuințezi propria frază a dlui Maiorescu: ,,Ce poți să ... după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în amândouă articolele. În articolul întâi ni se spune csă un artist care nu-i cuprins de inspirație impersonală nu e artist, ci pseudoartist; în al doilea ni se zice că simțirile ce primește un adevărat poet sunt ,,așa de personale încât... chiar acumulându-se și revărsându-se în forma estetică, însăși această manifestare reproduce caracterul personal, fără de care

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... aceea? MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care fuge călare pe un iepure șchiop și doarme într-un vârf de plop. TOMA: He! He! asta e și mai gogonată, și mare, cât... cât... MACOVEI: Cât prostia ta. TOȚI: Ha! ha! ha! te-a ... numele lui. MACOVEI: Tacă-ți gura, lehăule!... nu te-atinge de mai-marele tău; împăratul nostru e om cu chibzuială și are doi sfetnici mari, pe Păcală și pe Tândală. Unul îl sfătuiește într-un fel, altul într-alt fel, și augustatea sa se tot clatină între-amândoi. TOMA: Ca papura după vânt. MACOVEI: Ei! Ș-apoi!... Clatine-se papura ... intră cu servitori care poartă merinde.) COR(de lăcuste) Trece-aci Lăcustă-Vodă, Dintre domni cel mai flămând. Să-i întindem masă mare, Chiar în drum, cât mai curând. (Așează merindele pe-o masă în dreapta, blide cu mâncări, garafe și potire.) STOLNICUL: Grăbiți, copii, grăbiți... Măria-sa ne calcă ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici o încercare de răscoală în contra ei, căci orice manifestare răzvrătitoare ar luneca pe gheață și ar cădea sleită sub un număr înfiorător de grade de frig. Pădurile apar ca niște pete negre pe fondul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziți au aerul de schelete pârlite în foc, și printre crengile lor zboară ciripind mulțime de păsărele, sticleți, pițigoi ... cerul nouros cârduri lungi de corbi fac manevre prevestitoare de vijelii. În toate zările, pe toate câmpiile se întinde o pătură albă ca o pânză pe un mort, iar pe drumurile dispărute sub zăpadă se văd mișcânduse încet sănii încărcate cu lemne de la pădure. Vitele par chircite, păsările zgribulite, și oamenii vineți la față ... de istoria țării. Acest voiaj în jilț are avantajul de a fi și comod, și încântător. Tu mi-ai povestit adeseori întâmplări interesante pe care le auziseși din bătrâni și mi-ai zugrăvit cu un adevărat talent de pictor unele figuri din generația ce ne-a precedat, întrevăzute de tine în copilărie. Eu însumi am cercat să fac ... de patrie, acelor de invidioși care stupesc veninul lor spre tot ce-i mai sus decât dânșii, chiar deși sunt convinși că stupitul cade tot ...

 

Alecu Russo - Soveja

... ne-am văzut, el, trăgând din ciubuc, îmi zise în chip de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce-i face, ca să te uite lumea... Când cu Zavera , un turc, bănuit cum că avusese amestec cu răzvrătitorii, fusese surghiunit pe țărmurii Asiei Mici. Trei ani se petrecură, și bietul turc tot aștepta să-i vie știre că s-a mazilit vizirul, dușmanul lui ... mult și mai cu seamă de a dormi; dar vai! i se urăște omului și cu somnul. Mă bucur c-am putut fura un petic de hârtie de la acest om de treabă, care mă păzește aici, și c-am găsit și o pană pe care îmi lipsește însă un briceag spre a o mai subția! Cu dânsele-mi petrec vremea, punând negru pe alb. Deși nu mi-ar lipsi subiecte de descriere, voi spune însă împrejurarea care m-a adus aci. Nu știu ce pornire împinge ... a li se face oarecare cinstiri... sluga aduce ciubuce, dulceți: ... eu jucam mereu înainte; nu se-ntâmplă nici șah , nici mat ; partida se sfârși printr- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>