Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE ÎMPREUNA CU
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 277 pentru MERGE ÎMPREUNA CU.
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din ... zise: Nu socot, mie-mi e bine cuÂnoscută construcția navelor, căci am petrecut mulți ani în serviÂciul flotei noastre engleze, deci am inspectat cu de-amănuntul vaporul acesta și l-am găsit în bună construcție, doară lovinÂdu-se de o stâncă submarină ar fi fost cu putință să se zdrobească. Dar în urmă de multe ori se ivește pericolul neașteptat tocmai acolo unde nici prin vis nu ne trece. De exemplu ... să-l prade pe cel dintâi. Voii să contrazic ideile lui atât de ciudate, când deodată cloÂpotul vaporului vesti intrarea sa în portul Odesei. Cu o exclaÂmațiune de mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă deodată hatmanul, lovind cu pumnul în masă și cu cealaltă mână răsucindu-și musteața, voiesc să beau în sănătatea hătmănesei Baltag! Cei doisprezece ciraci cu ciubote de iuft se îngălbeniră groaznic la față, nu însă și la nasuri, a căror văpsea era neschimbată. — În sănătatea hătmănesei Baltag ... mai multe poloboace cu vin fură supte pănă la cea din urmă picătură. Lăutarii scoteau din gâturi și arcușe cântece de cele lungi bătrânești, și cu fesurile lor se cinstiră cu vin, și cobzele lor se umplură cu bani, iar horele în care gingașele fete de la țară își legănau sânurile, nu mai conteneau din răsărit și pănă în apus de soare. În ... dorul vânatului apucă din nou de inimă pe tânărul însurățel și, într-o bună dimineață, el porunci ciracilor să se pregătească pentru a merge la pădure. — Iubitule!... zise hătmăneasa. — Scumpă!... zise hatmanul. — Ce gălăgie este acolo?... — Unde, draga mea?... răspunse hatmanul tresărind. Atunci, ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... nu suntem vrăjitoare ca Baba Rada, din căsuța aceea... Numai ea știe să facă vrăji și să tragă-n bobi, și să descânte de dragoste cu ulcica, și să dezlege norii... MACOVEI: Da de unde știi, jupâneasă, că Baba Rada descântă de dragoste cu ulcica? Nu cumva... MĂRICA: Ferească Dumnezeu, bărbate, nu se află! dar toată lumea știe că Baba Rada citește și-n stele... și-i carte de ... tobă, asta... tobă de carte. MACOVEI: Tronc, Mărică!... Oameni buni, hai să ne mai sfătuim cu părintele Pricochi și să-l rugăm să mai iasă cu icoanele. TOȚI: Hai! hai! (Repetă corul și iese prin dreapta.) PEPELEA (trezindu-se): A!... bun somn am tras!... și frumos vis am făcut ... va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și-i va da zestre jumătate de-mpărăție... Ce mai trebuie zestre?... Eu m-aș mulțumi numai cu fata, pre legea mea. SCENA II PEPELEA, BABA RADA (ea stă pe pragul ușii, sprijinită pe o cârjă, îi gârbovită și zdrențuroasă, cu plete albe) BABA RADA (auzindu-l, în parte): Auzi pușchiul, pe unde-i bat gândurile... chelului îi trebuie chitie de mărgăritar. (Tare.) Pepeleo... PEPELEA: E ... ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... Cum n-a mai fost altă. Domnul o privea Și se-nveselea Și astfel grăia: ,,Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă mănastire Pentru pomenire Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă! Iar cei meșteri ... se-ntorcea, Norii se-nvârtea, Și de pe grindiș, De pe coperiș, Mort bietul cădea! Iar unde cădea, Ce se mai făcea? O fântâna lină, Cu apa puțină, Cu apă sărată Cu lacrimi udată! ↑ După cronicile Țării Românești, Radul Negru voievod domnea dincolo de Carpați, pre Almas și pe Făgăraș, ridicatu-s-au de acolo cu ... baladelor poporale, am auzit multe fluiere răsunând prin poienele codrilor și am rămas încântat de frumusețea originală a acelor sunete pătrunzătoare, iar mai cu seamă la Bicaz, pe malul Bistriței, am întâlnit un păstor anume Brândușă, care se înălța la gradul unui adevărat artist prin talentul cu care cânta Doina din fluierul său. ↑ Superstițiile poporului în privirea zidirilor sunt multe. Așa, el crede că o zidire nu poate avea trăinicie dacă ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat p-o rînă. Iar Norocul care să necăjea tare De a lui cu totul neghiobie mare, Cînd domnul cu marfa puțin ochii-nchise, Să arată-ndată în vis și îi zise: -Întoarce-te și ia pe ciobanul cu tine. Ce zic mă ascultă, că nu-ți va fi bine, Fiindcă această multă bogăție Prostului aceluia e dată, nu ție. Atunci negustorul oprește chervanul ... să vie, Dar el de aceasta nici nu vrea sa știe. În zadar mult bine îi făgăduiește, El caprele sale nu le părăscște. Văzînd că cu bine nu-l poate supune, ÎI ia cam cu sila și cu-nșelădune, Zicîndu-i că drumul dintr-un loc abate Și să nu greșască el să le arate. Mergînd dar cu toții într-o depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea ... ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce câștigă numai cu anii; însă vremea Nu dă esperiență la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli; iar omul silitor La ea s-ajungă poate și ... certați și învățați, Din ei alege unul al faptei bune drum, Din care nu-l abate nici frica nici nădejdea; A sa îndatorire cu râvnă împlinește; Plăcut și cu blândețe, la vorbă măsurat, Compătimește însuși când vede pre sărac, Și mila împărțește cu inima curată. Iar altul crud și trufaș pre tatăl său ar vinde Ca să-și îndestuleze iubirea de argint; El pradă visteria și moare într ... îmi petrec, Și pân-în urechi intru în tina desfrânării. Crezând că fericirea stă numai în avere, Acelor mari puterea în sine pizmuiesc, Dar caut cu tot chipul a lor prieteșug; Privesc cu nepăsare și râd de sărăcie. Voiesc cu toate-acestea, ca fiul meu în lume Și
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... vă arăt cum că trebui să mori, ce luând pe ascuns o frânghie de la pat și ducându-mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ să văd norod, nici să aud pe mulți! Dar, fiindcă acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lăsat pe cineva nici stăpân pe viiața sa, ci și aceasta au supus-o giudecății, îl blastăm, dar însâ mă supui ... nu să fac mai bune dacă aude cineva zâcându-i — să-s bucure! — Încâ de dughenile acele câte au ilău și ciocan fug cu grabă, tarapanĂ¡lile, herăriile și multe altile, iar pe aceli meșteșuguri le iubăsc, care să săvârșesc prin tăceri, cu toate că eu acum am găsit zugravi cântând când zugrăvĂ©. Așa de drag le este unora să vorbascâ și să nu pot stăpâni pe sâne ... focul. Am zâs odatâ cum că să întoarce arhistrâtigul, iar ea apucând pe arhistrâtig de la amiazi pănă sara, nicicum n-au contenit întrebând: Dar cu câți au ieșit? Câți au lepădat? Pe câți au prins? și cu ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a ... lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său născut, Toți vasalii s-adunară să serbeze acel minut Cu stăpânul împreună, ospătând cu mulțămită. Vânează cerbul din codri. Cornul sună cu putere ; El e semnul de războaie ș-a muntenilor plăcere. „Va veni o zi, strigară, ș-aceste strașnici fanfare Vor fi călăuz ... junelui nostru stăpân, Când va merge la izbânde p-a slavei naltă cărare; Deci în a lui sănătate s-împlem cupele cu vin!“ Nu se împlinise anul, și cerul binevoi Bunului părinte Angus înc-un fiiu a-i dărui. Angus își învață fiii ... ...
George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca ... Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile firii frumos împodobit. La tini, nenorocita, nădejde me o am, La picioari îț cad, căci alt agiutori n-am, Fii-ți milă de-așa ... adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și mai păgubitoare. Minte deci trebuiești, mai bini să mă duc La prietinii mei, cu dânșii să mânânc, Și cu adunare aceasta eu mă voi mai lua, Și patima ce-am pățit poate c-o voi uita." Să duci: dar foarte chefsiz îl înțăleg peșin ... ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într-în palaturi, vedi fimei mulți grămadă, Suliminiti pe obraz și unsă cu ...