Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI-MARE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 631 pentru MAI-MARE.
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... Ciocoii vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective.) Pe lângă cei trei prozatori munteni citați mai sus, trebuie să adăugăm pe Caragiale, Delavrancea, Brătescu-Voinești și Galaction; iar în Moldova, la Negruzzi vom adăuga pe Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, Gane, Creangă, Vlahuță ... Philippide a utilizat aceste piese de teatru ca un izvor de primul rang în alcătuirea dicționarului limbii române). S-ar părea că un mai mare fapt de influențare decât localizarea nu se poate. Și totuși, localizarea lui Alecsandri nu înseamnă în genere altceva decât că ia un model, după care ... Nume: Kogălniceanu, Hasdeu, Xenopol, Onciul, Iorga, Radu Rosetti, Lambrior, Philippide, Densușianu -- ca să cităm numai pe cei bătrâni, consacrați, pentru ca premisa să fie cât mai obiectivă. Muntenia a avut numai un singur mare istoric al lucrurulor noastre, pe profundul Bălcescu, căci Tocilescu -- pentru cei care l-ar cita ca istoric de valoare -- s-a ocupat mai ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... istorie învață tocmelile ocârmuirilor, puterea și slăbiciunea lor, pricinile de sporire sau de scădere a staturilor, felurile de guvern sub care au înflorit mai mult, legile care au avut înrâurirea cea mai priincioasă sau cea mai stricăcioasă asupra puterii, asupra culturii, asupra moralului noroadelor. Oșteanul în istorie găsește pildele cele mai drepte și mai adevărate despre strategie; cărturarul, filozoful, în ea văd înaintarea duhului omenesc, rătăcirile sale, descoperirile geniului, pricinile neștiinței, a superstiției și a întunericului ... faptele strămoșilor noștri, care prin moștenire sunt și ale noastre, inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar ; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai ... Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton și Salamina, pentru că sunt câștigate de către români! Chiar locurile patriei mele îmi par mai plăcute, mai ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Ion Creangă - Dănilă Prepeleac Dănilă Prepeleac de Ion Creangă Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș ... aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiți din țarină, ba multe de toate. — Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăția noastră!... Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot ... acasă; că are să facă un otrocol prin ele, de s-a duce vestea! În sfârșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! Apoi înșfacă gânsacul și pleacă tot înainte spre târg. Când ajunse în târg, gânsacul, dorit de gâște, țipa cât îl ... o sucește, o învârtește ș-apoi zice: "Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum ... Domnii fanarioți, deși într-un duh străin naționalității românești, tot făcură mult pentru luminarea poporului; Mavrocordații, Ghiculeștii, Ipsilanții, Muruzeștii, Călimăheștii, Suțeștii întemeiară în Iași și mai în toate târgurile ținutale școli domnești, din care au ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821 ... în pansioanele grecești nici nu se pomeneau. La 1829, după ce învăță destul de bine limba și literatura franceză, Hrisoverghi lăsă pansionul lui Muton și mai luă acasă câtăva vreme lecții de la Franguli, unul din cei mai buni profesori greci de pe atunce și care se deosebea prin un metod simplu și rațional de ceilalți dascăli. Acesta îl făcu cunoscut cu frumusețile ... ...
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
... avu unul din cele mai brilante succese. Cu Nabucodonosor și I Lombardi , fama compozitorului nostru deveni populară, numele său dobîndi în prea scurt timp o mare celebritate ce începuse a rivaliza cu cele mai distincte din timpii aceia. Aceste două sublime creațiuni muzicale, oriunde fură reprezentate, avură cel mai briliant succes. În toată Italia se serba cu entuziasm arătarea acestui nou compozitor, care venea să ridice teatrul de muzică italian ce ajunsese mai în decadință. Aceasta fu cauza care îndemnă pe impresariul Teatrului Fenice din Veneția a contracta cu Verdi scrierea unei opere noi. Verdi scrise ... a lui Verdi mulți artiști de reputațiune, dar îndată ce abandonară egida marelui maestru muriră, fiindcă sucul ce le dăduse viață încetă a mai circula într-înșii. Verdi luă din vocile cele mai incomplecte și talentele cele mai limitate, dar prin abilitatea sa scoase dintr-însele cele mai admirabile efecte; iată dar una din calitățile sale, care îl face atît de distins între maeștrii contimporani. Numele cele mai celebre ale lumii teatrale, care prin marele lor succese deteră o suvenire despre epocele cele mai
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare ... hoț. Fiii acestui împărat, pasămite că-i simțiră gândul căci veniră înaintea lui și-l rugară să-i lase a pândi și ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoț. Le dete, deci, voie, și ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi ... aceea nu se pot ține pe picioare de piroteala ce-i apucă și cad într-un somn adânc, și nu mai știu nimic. Fiul cel mai mic asculta și tăcea. Apoi, după ce sfârși de spus frații cei mai mari ce li se întâmplase, se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pândească și el. Cât de trist era ... ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... parte să se plimbe prin grădină. Așa făcură și le mergea bine. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vârî coada. - Surioarele mele, zise fata cea mare, câtu-i ziulica de mare toarcem, coasem, citim. Sunt câteva zile de când ne aflăm singure, n-a mai rămas nici un colț de grădină pe unde să nu ne fi plimbat. Am intrat prin toate cămările palatului tatălui nostru, și am văzut cât ... apoi de unde o să știe tata dacă noi am intrat au ba? Tot vorbind și îndemnându-se, ajunseră tocmai pe dinaintea acelei cămări; cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușei și, întorcând-o nițel, scârț! ușa se deschise. Fetele intrară. Când colo, ce să ... uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfățișe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit și-i ceru de soție pe fata cea mai mare. Împăratul iÂo dete cu mulțumire. Făcură nuntă înfricoșată și peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puțin, așa făcu și cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus. Cu cât ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... și al 14-lea, prigonirile erau îndreptate mai ales contra religiei noastre răsăritene și contra organizației noastre administrative și judecătorești. Atunci am pierdut partea cea mai mare dintre boierii și fruntașii noștri, cari au trecut la lege străină, apoi s'au prefăcut în Unguri, ca să nu-și piardă moșia și drepturile ... a purtĂ haine de postav și cămăși de pânză. În veacul al 17-lea, principele ArÂdealului, Apafy, a oprit pe Români să mai cumpere pământ, întocmai ca guvernul unguresc din anii 1917 și 1918, în timpul răsÂboiului celui mare. În orașe, înlăuntrul ziduÂrilor de împrejmuire, Românilor nu le erĂ iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului ... sate curat românești, înființând în locul lor școale în cari se învățĂ numai ungurește. Pentru ArÂdeal, unde Românii erau și sunt și acum cei mai mulți la sate, au făcut o lege electorală, care da drept de vot numai țăranilor, cari plătiau o dare de nouă ori mai mare decum plătiau țăranii din Ungaria. În felul acesta numărul alegătorilor români era mic și în multe ținuturi biruiau la alegeri străinii, cari aveau majoritatea la ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... Curțile le îngrădirăm, casele se șițuiră. Biserica Delii se zugrăvi. Puțurile cu ghizduri se sleiră cu sfeștania cuvenită. Prinserăm la inimă. Și ca noi nu mai era nimeni. Din cer să fi picat, și tot am fi avut mai multe păcate, afară de Doroftei, care de altfel era, ca și în ziua de azi, om voios și cu inima lui Dumnezeu, dar ce pârdalnicu ... cap. Era c-o cămășuță soioasă pe ea, de unde o știam albă-floare din tălpi până la creștet. C-un glas de-ți era mai mare mila, începu să mi se tânguiască, ștergându-și ochii cu mânecile. — Nene Tămăduene, ce să mă mai fac? îl spăl, îi dau să mănânce, și nu mai știu ce vrea. Am tăiat toate alea din curte. O cloșcă cu pui mai rămăsese, și mi-a păpat-o și p-aia. Puii o caută pretutindenea, țipând de te arde la inimă. — Tine-ți firea ... înfipt pumnii în ceafă și l-am repezit pe ușă afară. — Nu e nimic, Susano, nu e nimic, îngânai eu, neștiind cum s-o mai mângâi. — Ei, nu știi dumneata cum se uită la mine! E ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... cât ar fi putut să aibă, judecând după talentul membrilor grupului, și aceasta din cauză că n-a fost condus de idealuri sociale mai mărețe, mai înalte. Dl Philippide îmi răspunde silindu-se a arăta: 1. Că un ideal social nu e deloc necesar unui artist ca atare, că ... obraznici, împodobindu-se cu nume false, unde să învețe că D-zeu a făcut lumea rău și că noi, oamenii, o putem cârpi mai bine?" Mai departe vorbește dl Philippide de acei care au idealul ,,în vreo himeră de egalitate și pace", ,,în răsturnare, foc și omor cu orice preț". Și ... cine este mai curajos decât ignorantul?" adaugă d-sa cu politețe. Declară apoi că nu scrie cărți pentru a nu specula credulitatea oamenilor. Mai departe... dar în sfârșit în tonul acesta e scris mai tot articolul. Acum au înțeles cititorii noștri cine sunt acești nespălați, care mănâncă pe stradă, cine stă la tejghea cu cartea-n mână ca să ... următoarea mărturisire melancolică: ,,...păcat că pe calea hotărâtă de dânsa (de Junimea ), pe calea adică a muncii serioase, n-am putut noi ceilalți mai ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... 1875 Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. Pentru a nu răzleți feciorii ... casa; ... deși câteodată erau bănuiele... și mă probozea... dar acum s-au trecut toate!" Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și câștigau mulți bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, și baba, simțind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; și în cincișase sate, abia-abia putu nimeri una după ... se culcă, spunând nurorilor să fie harnice și dându-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, și așa, una pe alta se îndemnau la treabă, și lucrul ieșea gârlă din mâinile lor ... și rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. Se lehămetiseră până și cele două de gura cea rea a babei; și cea ...