Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI ÎNCOACE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 154 pentru MAI ÎNCOACE.
... când norocul stă să zâmbească foarte de aproape cântărețului levantin, tânărul, arătând pe Spyros, exclamă viclean: Recunosc că acest înfocat regalist a fost mai tare ca mine! Levantinul e supralicitat, iar Popi e biruită de blufful politic... Pentru a-l convinge să-i închirieze glasul și ghitara ... văzut bine. Gebhart confirmă foarte plauzibil pe About, și acum Teodor Scorțescu pe Gebhart, tot atât de plauzibil. Amintim aceasta, pentru că Popi va stârni, mai întâi și irezistibil, curiozitatea cititorilor prin partea ei informativă. Adică: pe care cititorul în general binevoiește să o considere ca informativă. Însă aceasta e o ... fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ca imaginea proaspătă a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi mai ușoară, mai pură, mai albastră, în care umbrele de cerneală ale copacilor, tăiate de un foarfece exact, se lipeau pe fășia albă a șoselei. În sistemele aceste ... este o superioară comedie. Fără îndoială, violența și comicăria sunt două elemente tradițional înregistrate de literații europeni din viața neogrecească, de la moartea romantismului naiv încoace ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la "Grand HĂ´tel Victoria Românăâ ... ai autorității să turbere liniștea nopții și somnul contribuabililor. Pot eu striga mult și bine: cine m-aude? Huiduiturile și râsetele acopăr chiar glasul celui mai interesat, chelălăiturile animalului. ÎI mai văd doar cum se zbate sub loviturile măturoaielor, ridicând cu contorsiunile lui un nor gros de praf... Sunt nervos; nu mai pot privi; dar tot ascult... De mirare... câinele nu mai țipă deloc. A fugit!... Urmează râsete... Mă uit iar. Măturătorii stau tolăniți pe trotuar; iar la lumina felinarelor din colțuri se vede în ... trântită cu violența... Țipete de femei, strigăte de bărbați, fluierături febrile de gardiști... Aha! a venit stăpâna cațelului. Alerg la fereastră. Nu se ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... ivi decât în fantezia unui rafinat jouisseur. În adevăr, deloc pudoarea nu înseamnă, imediat, castitate. Neapărat, pe asemenea culmi ale pudorii ne întâlnim cu cele mai stricte postulate ascetice. Foamea selectivă de femeie, numită impropriu și aproape în derâdere iubire, este întoarcere la animalitate, este, gândind bine, o impulsie sinistră. Orice ... motivul revine. Iar când e vorba de atingerea picioarelor, toate cătușele politeții și ale pudorii se încordează exasperat. Pe scăunașul de dinainte, într-o trăsură mai strâmtă decât a lui Badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele (Adela și ... Evident, când Adelei, urcându-se pe capra trăsurii rotunzimea de zăpadă îi sidefează o clipă voalul negru al ciorapului, doctorul Codrescu renunță a mai nota ce simte. E paroxismal. Însă diavolul nu se odihnește. Adela se lovise la un picior. Doctorul trebuie să o examineze, și grozăvia se întâmplă ... sentiment ni se precizează, de exemplu, și așa: pe doctorul Codrescu îl stăpânește frica de a trăi. De această frică, tineretul actual este mai străin ca de orice. Și acel darwinist trăiește sub o prejudecată populară, foarte naivă și foarte trecută și ea: prejudecata perfecției și a eternității ...
... te la Iași, la Cutare. Ion punea scrisoarea în sân, punga la chimir sub cămeșă, apoi mergea pe jos, trei zile încolo și trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară ... de dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse ... la un timp observai că de câte ori mă întorceam de acolo, trebuia să întâlnesc pe Ion prin împrejurimi, făcându-și feliurite trebi, însă tot mai trist și mai slăbănogit îmi părea. Oare nu cumva?... gândii eu în mine... Ce vorbă!... Ar pute să-i fie bunic, nu tată!... E cu neputință. Astfel nășteau ... că în acelaș timp și ea era cuprinsă de simțirea stranie ce mă turbura: și ea înțelegea că între noi e ceva care nu fusese mai ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... III TÂRGOVEAȚA IV TÂRGOVEȚUL I TÂRGOVEȚUL II TÂRGOVEȚUL III FATA I FATA II SLUJITORI de la vătăvie O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case. TĂNASE (șezând pe piatră) Miluiește-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit Sufletelor ce se-ndură de-un sărman nenorocit! SBIEREA ... soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice ... a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. TĂNASE Ești țigan pe jumătate, nu ești rob... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva. Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... pe sub cozorocul șepcii. — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc? șoptește doamna. — Mai stăi un minut, soro — zice cocoana — că nu mori! Uite e și omul ăsta străin. — Fir-ar al dracului! Dracul l-a ... încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâne seară, suntem singuri!... Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung, apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare... — Ați-nnebunit de tot! mormăie cocoana. — Ci, dormi odată, mamițo! — Nu e vorba ... auzi cum mână porcii?... Mișule! dragă Mișule! Și iar sărutările... Apoi, din adâncul sufletului: — Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo!... — Ei! ce e, soro? ce mai poftești? — Tot nu dormi? — Mi-e cald! nu pot să dorm... — Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece ... însă curios e că toți din compartiment ne-am deșteptat; numai tânărul domn doarme... acum în colțul din fața mea. Eu mă culc la loc: ...
Ion Luca Caragiale - Luna de miere
... pe sub cozorocul șepcii. — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc? șoptește doamna. — Mai stai un minut, soro, zice cocoana, că nu mori! Uite e și omul ăsta străin. — Fir-ar al dracului! Dracul l-a mai ... încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâine seară, suntem singuri!... Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung; apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare... — Ați-nnebunit de tot! mormăie cocoana. — Ci, dormi odată, mamițo! — Nu e vorba ... auzi cum mână porcii?... Mișule! dragă Mișule! Și iar sărutările... Apoi, din adâncul sufletului: — Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo! — Ei! ce e, soro? ce mai poftești? — Tot nu dormi? — Mi-e cald! nu pot să dorm... — Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece ... însă curios e că toți din compartiment ne-am deșteptat; numai tânărul domn doarme... acum în colțul din fața mea. Eu mă culc la loc: ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... asupra franțozilor și supt Mantua căzui rob. De-acolo trimis fiind la GĂ llia, întru prinsoarea delungată, dobândii prilej a învăța carte și mai multe limbi, procopsindu-mă mai vârtos la învățătura oște-nească. În urmă primii slujbă la franțozi și purtându-mă bine, în scurtă vreme ajunsăi căpitan. În urmă, cu oaste care ... ca și pe la noi, adecă defăimați și de toți urgisiți, ce nu vor să păzească nice o rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș ... am născut, și mĂ car trăesc aici în prisos de toate, totuș', spre fericirea deplin patria-mi lipsește. Având aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai mult cu cetera și cu cântări. Am dat în cunoștință cu mulți de ai noștri, iar' mai vârtos cu Mârza. O, să-l cunoști ce ales om e acela, și doar' unul dintru toți, care are iubire de neam și râvnă călduroasă ... ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... cu republica? LEONIDA ( minunat de-așa întrebare ): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei, stăi să-ți spui: mai întâi și-întâi că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir... EFIMIȚA: Zău? LEONIDA: Zău... Al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate. EFIMIȚA: Parol ... aprobarea ): Așa da. LEONIDA: Și al treilea, că se face și lege de murături. EFIMIȚA: Cum lege de murături ? LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile. EFIMIȚA ( crucindu-se cu mirare ): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i așa, de ce nu se face mai curând republică, soro ? LEONIDA: Hei! te lasă reacționarii, domnule ? Firește, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura? EFIMIȚA: Așa e... da'... ( reflectând mai adânc ) un lucru nu-nțeleg eu. LEONIDA: Ce lucru? EFIMIȚA: Dacă n-o mai ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... El dete "bună seară" c-un glas cam răgușit și ei deodată răsăriră toți și se uitară uimiți unul la altul. Numai unul, care era mai obraznic dintre ei, Alexandru, zise: — Măi hoțule! stai acolo și dormi, doar n-ai poftă să ne strici landsquenetul . Ceilalți începură a râde ... se sculă și ieși tăcând din casă. Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ieși pe uliță. Căzuse cea dendâi ninsoare și pe zidurile de-a lungul ulițelor el văzu pe ici, colo cîte ... pe unul. — N-am nume, n-am fost botezat, zise copilul râzând. Același răspuns i-l dete al doilea copil. Astă-seară el nu mai merse la cafenea, dar s' așeză în portalul teatrului, ca să admire femeile cele frumoase cari ieșeau după spectacol. În curând văzu ieșind, roșie ca ... și râsul și vorbele lor mă dureau, azi... — Ai dreptate, dar unde mergem? — Ce fel? Tu nu știi încă? Dar voi să-l mai văz o dată; el doarme acuma și visează la mine și sufletul lui mă atrage, mă atrage ca un magnet... Ciudat era că Ioan nu ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... un catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a cutreierat toată Italia, purtând negoț cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o pe signora Giulia, fata avută a ... a unui morar. El tăcu și se uită spre biserica ce se zărea, departe, în lumina lunii. Roata greoaie a morii nu se mai mișca; se auzea numai clipocitul apei și freamătul chiparoșilor sprinteni, întunecați, adevărați copaci ai morții. De altfel, era liniște și un miros de rășină umplea ... i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de comici că mai că mă pălește râsul. Ciudată fată! Un ardelean povestește de țara noastră, despre români și despre traiul lor, iar signor Vacano ascultă cu luare aminte ... Numai mie îmi ziceau signorino, de ce, nu știu. - Ce zici, Vacano, așa-i că-i adevărat? Vacano nu zise nimic, ci aftă. - Da, mamă, mai ales la ochi, curat ochii lui Girolamo, și gura, chiar și râsul, ți se pare că aduce lumină în casă, când râde, zise Giovannina, sorbindu ...