Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINIȘTIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 421 pentru LINIȘTIT.
Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim cu-nșelătoarea Seninătate-a unor unde. Ce calmi părem! Dar câte patimi Adâncul inimii n-
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu) Călătorul de Cincinat Pavelescu Marea, câmp de apă clară, e oglindă strălucită. O sărută albul lunii argintând-o până-n fund Și sub vasul ce plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o nălucă pe al apelor cristal. De la țărmuri câte-un eco de corabie se sparge Și apoi se risipește ondulând din val în val. Dorm în tihnă călătorii... numai unul la o parte Stă retras, cu ochii jalnici sub o frunte de poet; De gândire e furată a sa inimă departe Și pe buze poartă stigma durerosului regret. În adânca lui simțire a-ncetat orice furtună... Liniștit e ca și marea, dar e tainic ca și ea, Melancolic deopotrivă ca și albul clar de lună, S-abandonă-n voia soartei ca să-l ducă unde
Cincinat Pavelescu - Exotică Exotică de Cincinat Pavelescu Întinsu-mi-am arcul spre cer, cu temei, Zburat-a săgeata, dar unde s-a dus Nu știu, căci avântu-i a dus-o mai sus Ca raza cea slabă-a ochilor mei. Zvârlit-am în aer o dulce cântare Și dânsa zburat-a. Dar unde s-a dus Nu știu. Cine poate s-o prindă din zare? O stea care pică și-un cântec apus... Târziu într-un paltin înfiptă-am găsit Săgeata ce-n voie lăsat-am să zboare, Și cântecul dulce dormea liniștit În sufletul unei femei
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...
Cincinat Pavelescu - Pastel rustic
Cincinat Pavelescu - Pastel rustic Pastel rustic de Cincinat Pavelescu Peste lacul poleit De amurgul ce pălește, Legănându-se plutește Barca liniștit. Lopătând cu drag, flăcăii Cântă dorul ce-i apasă, Pe când fetele spre casă Duc în ochi tăcerea văii. În al apelor senin Vesel preajma se răsfrânge; Doar o cruce strâmbă plânge Lângă puț pe un creștin. Și-n căldura ce apasă, Din clopotnița-n lumină Sună toaca. Toți se-nchină, Pe când seara blând se lasă. Peste sat e-o dulce tihnă, Fetele, cu ochi ce ard, Cu băieții stau la gard. Și bătrânii la odihnă. Și pe prispă, fiecare Din necaz dă în poveste. Apoi luna, fără veste, Ochi de foc, se urcă-n
Cincinat Pavelescu - Primăvară (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Primăvară (Pavelescu) Primăvară de Cincinat Pavelescu În iarba verde stau lungit... Miroase aerul a floare; O toropeală-adormitoare Mă fură-ncet. Sunt fericit! E umbră, pace și răcoare, Un vânt ușor și liniștit, Mângâietor, sărută nucul... E umbră, pace și răcoare, Ce clar, departe, cântă cucul; Un dor de viață negrăit Din om și fire se desprinde. Dac-aș putea în brațe-aș prinde Întregul zării nesfârșit. Și toată seva primăverii Prin mine vraja și-o propagă. Sub caldul ei, așa de dragă Mi-e pacea limpede a serii. Și fiecare fibră-n mine Mai tânăr și mai viu tresaltă... Pricep latenta simfonie A firelor-de iarbă-naltă Pe care vântul le mlădie Și le sărută și le-apleacă, Când spre pădure vrea să treacă. Ca floarea umedă sub rouă, Nădăjduiesc o viață nouă. Și, cum prin frunze tainic moare Amurgul serii auriu, Din umbră, o privighetoare Îmi cântă strofele ce
Cincinat Pavelescu - Seară turbure
Cincinat Pavelescu - Seară turbure Seară turbure de Cincinat Pavelescu Coboară seara peste câmpuri Cu ceața ei de toamnă. Mie Îmi clocotesc în minte gânduri De umbră și melancolie. Cu ochii umezi, de la muncă, Spre sat vin boii în cirezi. Ce searbădă și goală-i viața, Ce van e visu-n care crezi! Ce de mai zbuciume și ură, Ce chin, ce lupte fărde rost! Dar într-o clipă moartea ninge Uitare peste tot ce-a fost. Nimic din tot n-o să rămână, Din gând, din visul tău gigant... Ce-ai plăsmuit a fost țărână, Părere, umbră și neant! Și tu, fantomă de o clipă, Privind la lună, stele, cer, Te-nalță-n ura ta și țipă Blestemul celor care pier! Dar pe când sufletul meu geme În prada groaznicei torturi, Senină, noaptea se așterne Pe deal, pe câmpuri și păduri! Iar taina stelelor te-mbie La gânduri pașnice și clare; Și-ncet, încet îți schimbă ura În umilită adorare. Și-adânc pătruns de sfânta lege Ce-aprinde aștri-n golul boltei, De-odată sufletu-nțelege Deșertăciunile revoltei. Și trist, dar liniștit, ascultă, Setos de vraja mângâierii, Cum cade dulce peste câmpuri Armoniosul imn ...
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea Revederea de Constantin Alexandru Rosetti (la doamna D.S.) Te mai văzui o dată, prietină iubită, Te revăzui și viața acuma o iubesc! Tu azi mi-ai arătat-o cu flori împodobită: De-ar fi ca azi și mâine, aș vrea să mai trăiesc! ..................................... Mai ții acum tu minte, câți ani de-atunci trecură, De când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări, prădări și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și muma-și vinde fiii când preț mai bun găsește Și fiii-și vând chiar țara, părinți și Dumnezei! Virtutea stă în aur și ...
Constantin Stamati - Ce este fluturul
Constantin Stamati - Ce este fluturul Ce este fluturul de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati - Tălmăcire a meditației a XXXV-a - Le papillon de Lamartine Primăvara să se nască, ca roza să treacă, Pe-a zefirului aripi să înoate în văzduh, Și pe sânul floricelei de-a se legăna să-i placă... Hrana să-i fie lumina și a mirosului duh. Să-și scuture tânăr încă colbul de pe aripioare Și către cereasca boltă ca suflețelul să zboare... Iată soarta fericită fluturașului vremelnic, Ce seamănă cu dorința, care-astâmpăr nu găsește, Și care le cere toate, neiubind nimic temeinic, Și apoi, zburând în ceruri, acolo se
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Omul onest
Constantin Stamati - Omul onest Omul onest de Constantin Stamati Eu nu cer noroc, mărire, de care stă îngâmfat Cel ce trăiește în bine de când ochii au deschis; Căci eu, ca frunza uscată de vântul soartei purtat, Mă duc, zbor făr-încetare oriîncotro sunt împins, Dar cer amic de credință, să-mi priască, să-l iubesc, Și nu pot găsi un suflet să-nțeleagă pe al meu, Și în loc de mângâiere, între oameni ce găsesc? Dușmani ce făr’ să mă știe se bucură când plâng eu. Așadar, eu de la oameni nu am ce mai aștepta... Căci omul onest îi mândru, nu știe a se pleca, Aud că-n pustiii codri omul bun se liniștește... Dar eu zic că-n mormânt numai acel bun se