Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LACRIMI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 667 pentru LACRIMI.
Iacob Negruzzi - Presimțire (Iacob Negruzzi)
... pământ, Eu te văd gândind la mine și la jalnicul meu cânt. Dar atunci eu n-oiu surâde cu triumf și ironie Ci c-o lacrimă
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat. Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line. Vezi colo unde râul suspină trecător Sub salcea plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
Ion Luca Caragiale - Crucea şi semiluna Crucea și semiluna de Ion Luca Caragiale Luna strălucește ca o lampă mare, Revărsând splendoarea-i până-n depărtare. La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă; Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă. Dar ca și stejarul mândru de la munte, Mircea-și netezește nobila sa frunte, Și ca și stejarul mândru când înfruntă Crunta vijelie, Mircea se încruntă. Și, apoi, se scoală deodată-n picioare Și cu glas puternic le strigă: „Tăcere! Ați uitat voi oare pe al vostru Domn, Ce-și visează țara chiar în al său somn? Cum acele vremuri sfinte le uitați, Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați? Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți? Sunt pitici acuma brazii cei înalți? S-a surpat Carpatul și, din rădăcină, Stânca se preface într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn-a României soarte! Glorie sau moarte vom întâmpina; Însă jur pe ceruri nu vom dezarma! Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în ...
Iulia Hasdeu - O, Doamne! O, Doamne! de Iulia Hasdeu O, Doamne! Cer iertare, aș vrea acum să mor! N-am șaisprezece ani! Dar viața mea-i amară, Și inima mi-e tristă, speranțele nu cobor Și fără de prieteni, ruina mă-mpresoară! Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng, Și lacrimile au un farmec ne-ntrecut ... Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng, Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morților
Iuliu Cezar Săvescu - În cetatea morţilor În cetatea morților de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție În cetatea morților Liniște și pace, Iar deasupra porților, În cetatea morților, Crucea strâmbă zace. Pe cărarea stelelor Trece trista lună, Și-n tăcerea sferelor Pe cărarea stelelor, Sufletele-adună. Iar din sânul norilor, Lacrimile nopții, În surâsul zorilor, Cad pe sânul florilor Lacrimile nopții.
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am  ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun  Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă Â Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă; Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată Se ghemuiește-n inima-mi, o arde ș-o împilă; Părea din somn că m-am trezit și te-am văzut pe patu-mi, Boțind cerșaful meu cel alb cu mâna ta gentilă; Abia al hainei tale gaz de umăru-ți se ține Și sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă Și proaspeți, albi, rotunzi și tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta ...
Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...
Mihai Eminescu - Speranţa Speranța de Mihai Eminescu Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor Azilul își află în sînu-i de dor Și pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munți rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța — c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morții se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Așa marinarii, pe mare îmblînd, ...