Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GRĂDINĂ

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 495 pentru GRĂDINĂ.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirii. În zidul lung și nalt al mănăstirii, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze ... sine care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece. S-apropie de fereastră și se uită în grădină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe perete ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... Și s-au pus la cină. Fata sta la foc Și când zise mă-sa: Haida, fă, la cină! Nu mănânc! răspunse și ieși-n grădină. IV Se-nserase bine. Turmele trecând Zângăneau vrun clopot, și veneau pe rând De la câmp. Amurgul înnegrise zarea. S-auzea-n departe tremurat cântarea ...

 

George Coșbuc - Izvor de apă vie

George Coşbuc - Izvor de apă vie Izvor de apă vie de George Coșbuc Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat, Din casa părințască la taberi a plecat. În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță Și-a zis: În toată ziua poți ști de soarta mea! Privește-mi năfrămuța, și tu când vei vede Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată, Să știi, iubite Prier, că-s mort! și zilnic cată Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi De sânge lata dungă pe mijloc o zări, E mort! a zis și-n clipă a-ncălecat feciorul. Pe Vânteș, cal sălbatic, să-și caute frățiorul. Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat, La sfânta Luni se duce și sfânta Luni i-a dat Învăț, să ude stanul cu stropi de apă-vie... Așa spun din poveste bătrânii. Din vecie Așa le-a rămas rostul în basme și povești Că mulți viteji năzdrăveni și fii împărătești Cătau ori cu tovarăși iubiți ori numai sânguri Izvorul de apă-vie. și spun că ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... în fiecare dimineață să le dea la cele douăsprezece domnițe, fete ale împăratului, când vor ieși din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu mreji amăgitoare Vii prindeam păsări din zbor; Când ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... de grecește nu m-a văzut prin școala lui. Plecam dimineața să merg la școală, dar mă întorceam pe altă uliță, intram prin grădină și, pe după case, pândind să nu mă vază nimeni, mă urcam în pod; mă băgam sub un coș și acolo citeam vitejiile lui Alexandru ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfânta Libertate și - te pupă! O! Eram la Lipănescu-n grădină de vreo câteva ceasuri. Uraganul entuziasmului creștea mereu, când o onoare nenchipuită veni să-l ridice la paroxism. Prezidentul - el, în persoană! - urmat de un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>