Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESPĂRȚIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 315 pentru DESPĂRȚIT.
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu) Panait Istrati de George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de ...
George Topîrceanu - Singuri Singuri de George Topîrceanu Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. Bate vânt cu ploaie-n geamuri Și e noapte neagră-afară... Plânsul streșinii suspină ca un cântec de vioară Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate... Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe, Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte. Singur eu veghez în noapte, Ploaia cântă tot mai tare... Și m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o
George Topîrceanu - Somnul Somnul de George Topîrceanu Când numai luna singură din noapte Veghează din întinderea albastră, Și când o rază albă, visătoare, S-a strecurat sfioasă prin fereastră Și-a adormit pe pernă, lângă tine, — Atunci din cer, cu aripi nevăzute, Copilul morții — somnul — tainic vine, Pe ochii-nchiși, ușor să te sărute... Tu, dragul meu, dacă te simți prea singur Și n-ai pe nime-n camera săracă Decât un nou dușman și oaspe: foamea... Închide ochii! Foamea o să-ți treacă, Și fără veste somnul îți aduce O masă cu împărătești bucate, — Belșugul unei lumi mai fericite, Cu soare cald și parcuri, și palate... Și nu te miri, așa firesc îți pare, Când vin din trista lor singurătate Icoane scumpe de odinioară, Ființe dragi, de mult înmormântate. ................ O, înger blând, alinător durerii! De pe cernita sufletului-zare, Ridică-mi vălu-n fiecare noapte Să văd splendoarea lumii viitoare!... Mi-aduc aminte...-n serile de iarnă, La gura sobei, — fără să-mi dau seama, Mă cuprindeai în brațe moi de visuri, Când îmi spunea povești frumoase mama... Și-acuma simt singurătatea rece Și tot pustiul nopților târzii. Te ...
Gheorghe Asachi - Dochia și Traian
... preface-n bolovan. V El petroasa ei icoană Nu-ncetează a iubi; Pre ea pune-a sa coroană, Nici se poate despărți. Acea piatră chiar vioaie De-aburi copere-a ei sin, Din a ei plâns naște ploaie, Tunet din al ei suspin ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
Gheorghe Asachi - Iepurile şi amicii săi cei mulţi Iepurile și amicii săi cei mulți de Gheorghe Asachi Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită, Decât s-aibi amic de suflet ș-o femeie-nduioșită. De iubești pe mulți deodată, la mulți dacă te închini, Agiutori nu afli în nime când nevoile îți vin. Un sur iepure odată, De o fire minunată, Între iepuri filantrop, Trăind viața în galop, Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea, Și pe vita mică-au mare văr și frate o numea. Într-o zi de dimineață, Sorbind roua din verdeață, Iac-aude prin strâmtori Buciumând pe vânători, Și haliciul din seneață, Îi trecu pe la musteață. Cum că-i foarte slut la Prut Sărmănelul acum vede; Fără-a pierde un minut, În călcăii lui se-ncrede. Se rădică-n două, aleargă, Tremură chiar ca o vargă, Stă, răsuflă-un pic, ascultă, Mânat iar de spaimă multă Prin râpi fuge și tufari. A lui urme ca să-nșele, Face multe vârtejele, Pănă scapă de ogari, Ș-obosit de fugă, acum Se lungește chiar în drum. Ah, ce dulce bucurie În cumplit-acela val Au simțit, când pe câmpie Alergând ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
Gheorghe Asachi - Omul literat Omul literat de Gheorghe Asachi De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toți românii înțăleasă; această să se păstreze curată și întreagă, ca singura legătură ce unește încă pe românii despărțiți în staturi deosăbite, și cătră aceasta adaogă- ...
Gheorghe Asachi - Pleiada Pleiada de Gheorghe Asachi Odă cătră poeții români. La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alți poeți iluștri, și numele lui Gh. Asachi [1] În a cerului tărie șase stele scânteiază Ș-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor, Precum soarele pământul ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite. Nu averea, nici fortuna, nu drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte, A depus antica harfă, mântuind pe Israil. De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte A lui Omer, Oraț, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil, Milton, Șiler și Petrarca de-colo pre oameni cheamă La virtute, l-amor nobil, și-s a tiranilor teamă. Voi, ce-n sân purtați pe-Apolon, patrioți ...
Gheorghe Asachi - Profeţia Profeția de Gheorghe Asachi Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte, Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe Depeurma mea ochire cătră țara cea latină. Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină, Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte, Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină. Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază, De virtute, înțelepciune, de al patriei amor. Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază, Fie ca să mă conducă și în timpul viitor, Și-amorțita mea simțire pentru patrie fac-o
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
Gheorghe Asachi - Turnul lui But Turnul lui But de Gheorghe Asachi Pe muntele Pion Imitație Între toată românime, Mai frumos și milian, Mai puternic n-a fost nime Decât Butul moldovan, Că, oștean și vânător, Fericit fu și-n amor. Iacă buciumul d-aramă, Ce-n Suceav-a răsunat, La resbel pe junii cheamă Cătră țărmul departat, C-Alexandru domnitor Dă Poloniei agiutor. Dar cu Butu-i logodită Fiia a lui domnitor, De el Ana despărțită Suspina-va de amor; Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și un prinț cu svita sa; Ana plânge în ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge mult curse, și multe luni trecură, Făr-a se putea ști Cine va birui. Elefantul năsos, Și bivolul pieptos, Cu lupul coadă-lungă Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge; Colo, un porc sălbatec fără două picioare; Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare, Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ...