Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE AȘTEPTAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 710 pentru DE AȘTEPTAT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... ori. Cercai să-mi închipuiesc pe Cella în pragul ușii, și, în creierii mei de plumb, acel chip, la care mă închinam, s-amesteca, dispărea. De-i zăream obrajii rumeni, ochii i se stingeau, de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ... de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De ... a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș ... De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu hulește Căci n-are Dumnezeu. Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire Acea alcătuită cu însăși mâna ta; De a ipocriziei vicleană plăsmuire Grăbește-a ne scăpa! Repede dintre nouri săgeata acea iute Ce este hotărâtă pentru nelegiuiți, Și scapă ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i ... lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare. Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și, cu ochii țintiți la motan, așteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre polița de ... locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, își aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliță, ia felia de
... Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a ... încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De-acuma zvârcolirea voastră numai în ritmul lor se schimbă Și fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă, Ce ca o floare otrăvită înalță amarul ... acum voi mi-ați adus întreaga putere-a tainicei păduri, Și viclenia-i mi-ați predat-o cu-nșelătoare cotituri; Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cântec de izbândă. Mă reazăm
... George Coşbuc - Nedumerire Nedumerire (După Strodtmann) de George Coșbuc Cât de rău ești, Doamne, Doamne! Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins, Dacă te-am iubit vreodată? Ce-i cu tine? Ce te-a prins ... Cum să știu, că n-am de unde! Eu la asta niciodată N-am gândit cu dinadins. Tu mă știi. Eu râd într-una, Numai de glumit mă țiu - Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea Parc-aș vrea să nu mai fiu! Lumea de dureri e plină, Calea vieții mi-e străină; Tot așa-mi vorbește mama, Iar eu, biata, ce să știu? Eu cu drag te văd la ... n șoapte Și să te sărut — ei, asta! N-am putere să o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodată, viața ce-i! De-mi zici «dragă», râd cu hohot, Ascunzând obrajii mei. Tu te superi dintr-o dată, Mă faci proastă și-ngâmfată, M-ameninți, c-o ... nu? Aș zice toate, Numai asta nu se poate; Parc-aș plânge viața toată Dac-aș ști, că te-am mâhnit. Ei, acum ghicește singur De te am eu drag ori nu? Să mi-o spui
... spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... culme abea se mai zărește Prin văi adînci acolo ca gîndul el s-a dus. Nu are preț vînatul pe cît gustu-i de mare, Dar însă cîteodată ce scump este plătit ! Că mulți din vro greșeală, sau multă alergare, Ori sfîșiat de fiare de viață s-au lipsit. A doua zi seara „Florico, vițelușul a supt el bine oare ? Și să-l fi închis ... De n-ar fi vro veste de ...
Panait Cerna - Floare și genune
... Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești ... coborâm în viață; Dar cea mai slabă piedică ne-ngheață, Și numai gândul luptei ne-nspăimântă... Și ne-nturnăm în propria rutină, Cu inima-necată de suspin Nebuni și orbi! De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină... Noi preamărim umana înțelepciune Și care-i rodul?... Făurim Atâtea umbre și-ntrebări nebune, Prin care ... care-a vieții spaimă o mărim: Ce-i moartea? Pentru ce împărățește? Ce ne așteaptă mâine? Mai târziu? Ce-i taina care pururi izvorăște De dincolo de leagăn și sicriu? Și astfel viața ni se risipește; În mâna care tremură de teamă, Paharul darului ceresc se varsă Și, până să-l lipim de gura arsă, E gol – sau plin de-a lacrimilor vamă... Nebuni și orbi! Nepricepuți ca vântul! Noi singuri, noi, ne adâncim mormântul! ...Ci tu rămâi ...
... cu consoarta, nenea Stasache îmi pune sub ochi o gazetă. Citesc: „O bună recompensă!... S-a pierdut ieri vineri, 23 decembre, înainte de amiazi, între stradele Popa Tatu, Știrbei-vodă și Calea Victoriei, o pietricică de briliant în valoare de 3—400 de lei. Cel ce o va găsi să o aducă la d. Stasache Panaiotopolu, strada... numărul... unde va primi o recompensă de 20 de lei. â€� După ce citesc: — Te pomenești că se găsește! zice omul meu. — Tot ce se poate — zic eu — nene Stasache ... mă gândesc măcar a nu mă supune. — Mersi! zice doamna. Dar adaog: — Ce am aflat, madam Panaiotopolu? — Ce? — Pietricica de la... — De la inelul care mi l-a făcut cadou nenea Andrei... Cine ți-a spus ? — Nenea Stasache. — Închipuiește-ți! â ... — Unde ai găsit-o? — Ce să găsesc? — Piatra. — Care piatră? — Briliantul, frate. — Îl am cadou, nene Stasache. — Da de cadou!... — Parol! — De ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
... spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău când m-a certat. Și cu inima de mamă iubitoare, care știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii ... ai sădit în gându-mi a virtuții conștiință Și, poet, mi-ai pus în suflet inspirare și avânt. Tu, ce-n visul tău de mamă, mă vedeai atât de mare! Dac-ar fi din cer asupră-mi ochii blânzi să ți-i cobori Și-ai vedea cât plâng și sufăr și ce sunt, ai ... Te-ascultai, și fruntea mândră mi-o nălțai întotdeauna, Nici prostiei, nici măririi nevoind să mi-o-ncovoi. C-un sarcasm și cu un zâmbet de-am știut să-nfrunt furtuna, Iată-mă cu ghete rupte prin zăpadă și noroi. De-am iubit, la pieptu-mi dânsa n-a vrut capul să și-l culce, Dar nici eu n-am plâns cerșindu-i mâna ... ...
... stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai ... Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat ... Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu de ea. Și-am stat întruna. Am stat ...
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... care e arestat la dv. la cazarmă în deal? - Un bulgar arestat la noi la cazarmă?... Poate de acum douăzeci de minute încoace... Acuma viu de acolo... - Nu, frate, arestat de aseară... S-a găsit la el două revolvere, două cuțite și mai multe scrisori de