Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU ATÂT MAI MULT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 427 pentru CU ATÂT MAI MULT.
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar ... nici prea-prea, nici foarte-foarte — unul din exemplarele de duzină ale vastei fabricațiuni, exemplar care e greu de deosebit individual în pachetul întreg. Cu toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu câteva minute mai-nainte pe drum, l-am invitat să guste ceva împreună cu mine și nu m-a refuzat. A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am ... destul de bine, că nu știe nici cât un școlar mediocru de clasele inferioare și, în afară de asta, nu are nici o gândire deosebită, cu ...
... preface în locuitorii de astăzi ai vechii Dacii. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării, nici unul nu are, ca neamul românesc, o poezie poporală atât de originală, atât de variată, atât de frumoasă și atât de strâns unită cu suvenirele antichității. Născut din sânge meridional, strămutat de sub un soare fierbinte într-o țară nouă, neamul român a păstrat o închipuire fecundă ... Toate se duc la mormânt; Însă floarea lacului Stă la ușa raiului De judecă florile Ce-au făcut miroasele! Mult am cerceta în literaturile cele mai inaintate și în operele poeților celor mai eminenți, fără a găsi o idee atât de minunată și așa de frumos zisă. O asemenea idee este rezumatul cuminției omenești, relevarea simțului de nemurire, exprimat prin glasul poporului. Vox populi, vox ... era războinică: toți oamenii erau înarmați și în picioare, toate ideile pornite spre luptă cu dușmanii țării. Principatele noastre de-abia știau că au tractate cu țările vecine: lovirile erau zilnice când cu leșii, când cu ungurii, când cu tătarii, când cu turcii și, ce e mai trist, când chiar cu
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... o boală, ca o bubă... coace, coace mereu; coace pe dedesubt și te prăpădește. Care va să zică, dacă o spargi, te-ai ușurat... Apoi, cu multă nerăbdare: — Ei! când începe? când începe? Pe urmă cu mult dor: — Aah! să-i mai văz o dată pe amicii noștri! frații noștri! nași brat maladeț! că de mult nu i-am mai văzut! Am înțeles îndată cu câtă nerăbdătoare dragoste aștepta neica Matache pe pravoslavnicii noștri amici și, ca să-i fac plăcere, i-am răspuns: — Apoi, nene Matache, îi așteptăm ... câte un pat, o masă, un scaun, un lighean și o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă nu se număra cu francul, ci cu carboava, ori mai bine cu polul: 15, 20, 25 de poli. Și muscalul galant dedea fără vorbă. Mulți plăteau astă-seară pe o lună înainte, și a doua ... drăguță! — Da încă, zic eu, până la păgâni... Nenea Matache a zâmbit cu mult înțeles: — Lasă, zice, drăguță; sunt frații noștri. Cu atâta s-aleg și ei, ...
... a pus Privirile-n pământ. Aș vrea, ca și la-ntorsul meu, Să fii aici să-mi dai să beu Iar ea, tot nemișcată stând Cu ochii-n jos, și tremurând De lupta ei, târziu și greu Rosti sfioasă: Când? Și mâine poate... Mai târziu... Ori peste-un an! Nici eu nu știu. Sunt fiu de crai. Cărarea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul ... O, dă-mi toiag! O, cât ești de frumos și bun Și cât îmi ești de drag! Dar n-a venit!... Și ea cu zor Oprea din drum pe călător, Râzând cu hohot îi spunea Povestea ei; apoi plângea: Ei l-au văzut, dar ei nu vor Să-i spuie ce făcea? Pe unde-i el? Nu ... în lunci Copacii de-azi, și tineri prunci Erau bărbații. Colo-n sat Copile mici; ea le-a purtat Pe brațe, și e mult de-atunci, De mult s-au măritat! Acum pe cârje să proptea! N-avea puteri, și tot venea. Pe aici, pe-aici, e drumul lui... E noapte-acum... ba ... De ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... ciubote de iuft lungi pănă la genunchi și la brâu un cuțit și un corn de vânat, din care știa să scoată felurite sunete, și mai dulci și mai aspre. La masă el prânzea totdeauna împreună cu doisprezece ciraci ai săi, boieri mai mici de casa Baltagilor, toți buni de pahar și vânători de meserie. Ei asemine purtau mintene albe, însă de-o abÅ• mai proastă, și ciubote de iuft, cu talpa mai groasă. Când hatmanul Baltag suna din corn în zori de ziuă pe vârful dealului, cei doisprezece ciraci ieșeau grabnic în calea sa, cu durdele în spate și cu ploștele la brâu, și din grăsimea celui întăi urs ucis în bârlog, hatmanul își ungea mustețele. În toate sările ei beau vin vechi de Odobești ... duioșie la piept, și era cât pe ce să verse o lacrămă de bucurie. În acea zi, mare serbare se făcu la moșia vornicului Smereanu. Mai mulți juncani și cârlani fură tăiați și împărțiți la oameni; mai multe poloboace cu vin fură supte pănă la cea din urmă picătură. Lăutarii scoteau din gâturi și arcușe cântece de cele lungi bătrânești, și cu fesurile lor se cinstiră ...
... ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici! Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă: — Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă? — Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Pâcală. Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă: — Dar ce bucate se fac acolo la voi? — Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală. — Înțelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte. — D-apoi de care bucate mă-ntrebi? — Te-ntreb ... Dar cine este mai mare decât toți la voi în sat? — Cine-i mai mare? Badea Chițu; el este mai nalt decât toți; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său. — Bre!... proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa. — Dar cum? zise Pâcală. — Eu îți zic: pe cine ascultați voi aici în sat? — I! ha! auzi ... Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb. — Ei, cum? — Eu te-ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... acela nume, Cum n-aveau crunt atâta toți monștrii de pe lume! Tiran detot, cu moartea mai mult era dedat Ca vârful gol de munte cu cer înnegurat, Și orb în judecată, sălbatic în mânie; Ziceau oamenii țării că nu-i creat din glie. Și n-are suflet, n-are nici ... fost așa ca dânsul, Căci el a fost Crai-Sânger ce n-a cunoscut plânsul. Ci spun că Sânger, totuși, iubiri mai cunoștea, Căci el avea o fată, pe Lina, și-o iubea Cu patimă. Dar Lina de fel n-a fost ca Sânger: Frumoasă era, blândă, cu sufletul de înger. Și n-a fost decât roabă! Căci Sânger a zidit Un turn cu temelia din piatră de granit, Cu porți de aur gemeni, și-n turn a pus pe Lina: Ea n-avea nici un umblet afară din grădina Tătâne-său, nici ... mai tare să o doară, Dând semne biata fată că nu-i mai mult ...
Vasile Alecsandri - Unor critici
... omenească, a Patriei mărire, Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit? Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate De a schimba în crime a sale mici păcate?... O! critici buni de fașă, poeți în șapte luni, Vulturul nu ... adăugând o notă l-a lumii armonii. Am scris eu multe versuri și poate chiar prea multe, Dar n-am cerut la nime cu drag să le asculte, Nici mi-a trecut prin minte trufaș ca să pășesc În fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc. E unul care ... La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus. Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți, Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai
... dulce ești! Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în nemișcare m-a fost cuprins extasul, Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu, Tu, gingașă mireasă a sufletului meu... De-atuncea cu pustiu-mi stătut-am să mă cert, Urmând cu-a mele brațe o umbră în deșert... Pân- ce-n sfârșit ajuns-am să mângâi chipul sfânt Al celei mai frumoase femei de pre pământ. Ce zeu din cer te puse în calea mea să ieși, O, fragedă ființă ca floarea de cireș! Cum s ... ești? Tu ești aievea? Sau poate că visez... Dacă visez, te-ndură, rămâi la al meu piept Și fă ca pe vecie să nu mă mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvântu-i ... Și cât de ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că somnul, în aceste condiții verticale Ș-atât de izolate, nu face cinci parale; Că nimene nu poate pretinde nimănui Să-nghită festivalul cu conferința lui, — Din spirit caritabil și din filantropie, Știind mai dinainte ce toată lumea știe, Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă Și-n loc de conferință, veți asculta o odă. Prea onorate doamne, Distins auditor! Subiectul odei mele e ... judecându-l după isprăvile lui crunte Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără milă, înghite cu nesațiu Și tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul... Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul. Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă Să știm: ce formă are și cu ce se ocupă? După savanți și medici ca doctorul Argon, Bacilul se prezintă sub formă de baston... Dar bolnavii, săraicii, spun doctorului Ciucă, Că lor ... persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... — articole care ne-au lipsit poate de câteva capodopere, secătuind, tocmai în timpul din urmă când geniul lui ajunsese la apogeu, o energie sufletească atât de rară și atât de scumpă. * Am văzut, mai ales cu prilejul aniversării, portretul poetului însoțit pretutindeni de Veronica Micle . Rare au fost articolele despre Eminescu în care Veronica să nu fi fost menționată. Eminescu și ... senzațional și reclamă a făcut pe unii biografi să dea în vileag — nulla ratio — chiar și acele scrisori care conțineau pasagii cu desăvârșire intime și rușinoase. Ba ceva mai mult. Inocenții biografi nu s-au mulțumit să fie singuri ridicoli cu comentariile și extazul lor în fața prieteniei curate dintre Eminescu și Veronica, pe timpul cât trăia Micle. Ei au reprodus, fără nici o necesitate , o ... sale. Și aceasta, alături de o scrisoare din același timp, în care Veronica se adresa amicului ei: „Mițicule, dacă vii la Iași, voi fi atât de blândă cu tine și te voi legăna pe brațul meuâ€�... S-a bovaryzat astfel, din prostie, un om cu totul străin de discuție — expunându-se ridicolului postum figura bătrânului profesor Micle. Cabotinajul se întinde tot mai ...