Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CAM NEBUN
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 175 pentru CAM NEBUN.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii mă numeau "Spițer", zău nu știu din care cauză: sau pentru că iubeam parfumurile și pomezile, sau pentru că aveam cam adesea nevoie de felurite doftorii, ca unul ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituțiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spițereasă ... noi și, prin urmare, iepurele d. e curcan pentru mine, de vreme ce subiectul meu simte în acest minut un gust curcănesc! Cucoana Ana, deși cam bosumflată, n-a putut reținea râsul. - Ai un spirit de contrazicere nepilduit, domnul meu. - Contrazicerea e cu neputință în natură, doamna mea. Dv ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... de dus, unii pe la moșii, alții pe la băi. Nae Peruzescu se primbla prin odăița lui din strada Popa Tatu gândindu-se și el cam ce ar avea de făcut pe timpul vacanțelor. Din când în când se oprea dinaintea oglinzii petrecându-și degetele prin părul cel bogat și vorbea ... lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit. Cât era pe dânsul, un paltonaș subțire pe deasupra și o pălărie de paie pusă cam crăiește pe-o ureche; apoi două rânduri de albituri într-o lădiță de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui ... domnul meu, sunt dintre acei ce prețuiesc libertatea mai mult decât chiar moșiile. Trăsura înainta mereu în trapul cailor. Trecuse acum podul Trotușului care se cam legăna sub picioarele cailor și intrase în drumul strâmt și stâncos de pe valea Slănicului. Omul însă cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin ... oameni de la țară, naivi cum i-a lăsat Dumnezeu, îl ascultau ca pe Sfântul Ioan Gură-deaur și, deși nu prea înțelegeau ...
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
... de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la Dame, cam așa: "Iubite amice, Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi." Îl cunoșteam pe ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... ochiul zavistnic Nu mai are vo putere: Nu-i jignire în iubire, Ci noroc și mângâiere." Ție-ți trebuie vecinul; Teodor e pentru tine: Liniștit, cam mizantropic Ș-apoi îl iubești, știu bine. Ție-ți place poezia, El lucrează versuri bune. Toate versurile sale Tu pe muzică le-i pune. De ... văzut că-i mult mai bine C-un moșneag să mă cunun Decât iar să-mi risc eu sama C-un bărbat ori c-un nebun. Eu susțin că orice casă Din convenție se face: E mai multă fericirea Căci într-însa este pace. Â Pace? Da cunoști moșnegii? Scârțâiesc neîncetat ...
... găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se târâie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită ... din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. — Vrei s-alerg eu după el? â ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... dânșii. - Să mergem, răspunse copilul cu bucurie. Iar daca îi spuse că trebuie să fie îmbrăcat, fiindcă ceilalți oameni nu îmblă așa goi, băiatul rămase cam pe gânduri; și calul îi zise să bage mâna în urechea lui cea stângă și după ce băgă mâna scoase niște haine pe care le ... porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că ... faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii și, după ce văzură că unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mâncat și al treilea dase în copt, zise: - Împărate, să trăiești mulți ani; pilda asta însemnează vârsta fetelor ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când ...
Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...
... cel urît că e aurit. Altul iar Trîntește cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. Și se pomenește vorbind: Frumoasă noră dobîndiși, Dar se uită cam piaziș. Și că După ce e neagră, o cheamă și Neagă; După ce e mută, apoi e și slută. Sau Urît meșter a croit ... gust n-o privea; Cum și către grădinarul zise: — Iacă un cusur Care n-ar fi cuviință ca să-l aibă un răsur; Tu cam te pricepi la multe măestrii grădinărești, Ș-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuiești? — Ba să poate, împărate, â ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el ... ți aibi parte de car, și eu de boi! Apoi dă carul, își ia boii, pleacă pe costișă într-o parte spre pădure și se cam mai duce. Istalalt, adică Dănilă, zice în gândul său: "Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar răzgândi; dar ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... și osândă. Lega, mai scump sau mai eftin, după cum îi prețuia cuprinsul, orice carte cumpăra și nu o împrumuta nimănui, pentru nimic. Strânsese astfel, cam vreo două mii. în tovărășia lor și a samovarului, își petrecea, în sihăstria lui, la gura sobei, nopțile de iarnă. Trecurăm la altele ... cele ce mai supraviețuiseră se daseră aproape toate la fund, doborâte cari de beteșuguri cari de ruină. Singură Masinca Drângeanu, rămăsese tânără, frumoasă, chiabură; deși cam de aceeași vârstă cu dânsul, ar fi putut trece drept fiica lui. Prânzise în ajun la dânsa, se înfruptase din toate noutățile, răscoliseră împreună prin ...