Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ALBASTRUL CERULUI

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 327 pentru CA ALBASTRUL CERULUI.

Mihai Eminescu - Sarmis

... marea-ntunecată se scutură de vânt. ,,­ De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână ... al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în ... o umbră în deșert... Pân- ce-n sfârșit ajuns-am să mângâi chipul sfânt Al celei mai frumoase femei de pre pământ. Ce zeu din cer te puse în calea mea să ieși, O, fragedă ființă ca floarea de cireș! Cum s-a putut ca-n lume așa minuni să steie, Căci tu ești prea mult înger și prea puțin femeie! Și fericirea-mi, scumpo, nici îndrăznesc s-o crez ... de dragostele noastre. Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini, Pământul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni, Cât ai putea departe lopețile să lepezi,

 

Dimitrie Anghel - Visătorul

... e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui... Și poetul nostru-i tînăr și naiv ca toți poeții Care cred în frumusețe mai presus de toate-n lume, E naiv, și nu-și dă seamă ce calvar e drumul vieții Pentru ... fost mîna Maistrului ce-a fost în stare așa lucru să conceapă. Astfel se gîndește dînsul, și puterile-și măsoară, Pe cînd apa ca un suflet chinuit de îndoială Vrînd mereu la cer să urce, fărîmată se coboară: Și deodată visătorul a rămas cu fața pală.   Sunete, culori și forme, asta-i toată viața noastră; Dar ...

 

Mihai Eminescu - Egipetul

... aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ... de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își ... zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite Au aflat sâmburul lumii, tot ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime ­ Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea ... trecătoarea tânără femeie Se-namoră copilul sfintei mări ­ Născut din soare, din văzduh, din neauă, De-amorul ei se prefăcu în steauă. Căzu din cer în tinda ei măreață, Se prefăcu în tânăr luminos, Și corpul lui sub haina ce se-ncreață S-arată nalt, subțire, mlădios. Păr negru-n ... sărut, o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la al tău picior Și te-aș privi etern ca pe o steauă Frumos copil, cu umerii de neauă. ­ O, geniu mândru, tu nu ești de mine, De-a ta privire ochii ... frumos sub bolțile ferestii, Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e-azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Farniente

... frunze-l înspăimîntă Și fuge — parcă cerul se prăvale !... Albine fierb ; lăcuste, greieri saltă ; Țînțari se bat ; fug fluturi albi departe... Bondarul singur zice ca

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... azi până mâine? E destul să te împingă norocul a te înfrupta măcar cu alocuția de pâinea amară a exilului, pentru ca să te trezești cu un nimb strălucit pe frunte, ca sfinții din ceaslov, să devii om însemnat, patriot de prima clasă și să aspiri la orice onor, ba chiar și la recompensă națională. . . reversibilă, sub ... murit de dorul țării și al copiilor lui, nenorocitul Ioan Voinescu, iar noi, ceilalți proscriși, afară de vreo doi, trei, care au trecut din viață ca toți muritorii lumii acesteia, ne-am întors acasă din străinătate, din exil, ca dintr-o plimbare prin țări încântătoare, dintr-o călătorie în care am câștigat experiență, suvenire plăcute și cunoștințe de folos țării noastre. Am mâncat însă ... la dânsa, mărturisind între noi că era destul de albă și nu tocmai amară. Unii dintre noi au mers până a o binecuvânta ca pe o anafură cu care s-au împărtășit moldoveni cu munteni, pentru ca să ajungă la unirea țărilor surori. A veni dar astăzi și a se poza dinaintea publicului ca ...

 

Mihai Eminescu - Miradoniz

... Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi ­ Cu părul de-aur și cu aripioare ... sânt ce curge-n valea mare Care-i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz. ­ Insule sfinte Se nalță-n el ca scorburi de tămâie. Copile sunt cu ochi rotunzi și negri, Cu flori de aur, de smarald ­ cu stânce De smirnă risipită și sfărmată În ... nu-i nimica în aceste ramuri: Dintr-un copac într-altul numai țes Painjini de smarald painjinișul Cel rar de diamant ­ și greieri cântă, Ca orologii aruncate-n iarbă. Și peste râul mare, de pe-un vârf De arbore antic țesut-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legându ... lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ... dat învinsă în mâinile lor. Se văd și astăzi căpătăile podului care-a făcut nepieritor numele lui Apolodor din Damasc, ieșind din valuri, ca două brațe de gigant întinse spre cer. Aici, pe pământul acesta, sfințit de jertfe mari și de prețioase amintiri, se ridică azi Turnu-Severin, unul din cele mai însemnate porturi ale României ... la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ... o bură de ploaie. Drumuri albe se pleacă din sat, legând viața de pe pământ cu drumul mișcător al apei. Copacii, casele fug, se șterg ...

 

Mihai Eminescu - Dumnezeu și om

... om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă ... în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ... pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe muntele ... văzut păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ..................................................................... Azi artistul te concepe ...

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... i vamă peste râu. Merinde ai colac de grâu Pe-un drum de veci. Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus Deplin armat, ca-n ceruri sus Să fii întreg ce-ai fost mereu, Să tremure sub pasu-ți greu Albastrul cer, la Dumnezeu Când vei fi dus. Mirați și de răsuflet goi, Văzându-ți chipul de război, Să steie îngerii-nlemnit; Și, orb de-al armelor ... c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta: De-aceea, doamnă, te-am ruga Să nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe-unde treci ... aș spune tot ce știu, dar cui? Că de copil eu m-am luptat În rând cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor Și i ... dezlipim De cel ce viețile le-a dat! O fi viața chin răbdat, Dar una știu: ea ni s-a dat ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s-au aprins în pletele femeilor, lumini de bunăvoie au scăpărat în ochii bărbaților și zarva obișnuită s-a pornit ... acestea răzlețe nu sînt decît fărîmele conștiente ale unui mare trup, și că o dată pe an, spre sfîrșitul lunei august, s-adună cu toții ca într-un congres, pe un larg tăpșan, din județul Iașului, unde s-a aciuiat o șatră cu un bulibașă bătrîn, ca un patriarh. Așa, cît ai clipi, călători sub lună, în același timp anumit, sosesc de pretutindeni negrii musafiri; în zgomote de zurgălăi și în pocnete ... una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>