Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru C��P��CEL

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 269 pentru C��P��CEL.

Ioan Cantacuzino - Satiră Omul

... cea mică,     Nici[ oda ]tă ia nu-s strică.     Omul, mîndru, să fălește.     Că el toate stăpînește.     Ceriul însuș s-ar fi dresu,     Pentru dînsul, cel alesu     Soare, lună, stele gloată,     Cele dă sus, firea toată,     Lui sînt gata spre slujire,     Și rai are iar gătire.     Să petreacă mult trufos,     Dăcît ... l știi, zi-i ticăitul.     El în cap e plin dă fum,     Care sfîrșit n-are nici cum.     Inima sa, tot rugină,     Care-l roade p-a sa vină.     El, ce are nu-i ce-i place,     Pofta-i crește, nu-i dă pace,     Or el ceva ce dorește ... poveste.     El ce zice că-i iconit,     Asemenea și nimerit.     Ca ființa cea prea naltă,     Ticălosul broască-n baltă.     Nici rușine, nici simțire,     Să priceapă c-a lui fire     Este nimic, nimic curat,     Să curmeze în lăudat.     El dă va vrea a fi ticnit,     Va viețui mai ... pă ușor ca pre un pui.     Mulțumească soartei sale,     Ca să afle la cea cale.     Nu cuprinză nici în sine     Gînduri ce nu ies bine.     Cel ce lumea au așezat     Tot prea bine au vrut d-au dat,     Ca ver care p

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... vă pasionați, - după cum m-am pasionat și eu - pentru adevărul științific. Vom organiza astfel o falangă românească, ce va merge să arate Franței că cel mai mare dintre medicii lumii este fiul ei, - fiu oropsit, căci, din nenorocire, n-a fost înțeles. Am de gând să vă vorbesc ... a acestor organe (histologia), - precum și evoluția și repro­ducția individului (embriologia, obstetrica); b) - fenomenele vitale de nutriție și de relație (fizi­ologia) [4] ; c) - bolile generale și afecțiunile organelor, care tulbură fenomenele vitale de nutriție și de relație (nosologia și patologia). Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre ... pe om: a) - prin igienă , ce-l protejează de boli; b) - prin terapie , ce-i alină durerile și caută să-l vindece sau, cel puțin să-i evite moartea. Dar nu e numai atât. Profesia unui medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de ...

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... favorit, Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele, Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele, Gaița, o stancă și un cântăreț canar, Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin; Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în ... timpani și alăute. Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute. Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el. Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină, Nu încap aicea ... Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută; Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet, Draperia la fereastră pentru planul cel cochet, Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară, Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară! Nu-i de-agiuns, că ... țechine; Alerg, focul să-l pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat, Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat. Când trompetele și doba un vivat din nou răsună, Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună. Trecând larma, zic

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... și de pe luncă Oamenii spre casă vin. Lacrimă de-argint, scînteie Steaua serii în senin. Văile-alburesc în zare, Satul se-nvelește-n fum. Cel din urmă car răscoală Colbul adormit pe drum. Dulce și încet se-ntinde Tihna pe pămînt și-n cer... Sus pe deal răsare luna, Melancolicul ... munte Oile, și curg puhoi, Cu un greu potop de ceață Înainte și-napoi... Un berbec cu coarne-ntoarse, Tacticos și prea cuminte, După gît c-un clopot mare, Merge singur înainte. Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea ... e hoț și e poznaș Că e copil din munși, și pace ! Sînt rupte bietele-i opinci, Căciula lui în fund e spartă, Dar el c-un pumn doboară cinci De-i cată unul și-altul ceartă. Și cum e scurt și îndesat, Rîd, dar se tem de el ficiorii, Și ... Minuni adînci din cuibul lui de brazi... — ...Demult, demult, trăia un neam păgîn De oameni mai puternici și mai mari Ca oamenii de azi, P-aceste plaiuri binecuvîntate... Ei nu știau de sapă și de plug, ...

Alphonse de Lamartine - Războiul

... de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt ... lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale ... a lor furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe câmpul cel tânguios. Arpa, trâmbița, cimbala, însoțite își unesc Glasul lor cel de aramă și-mpreună tânguiesc; Și p-ale vântului aripi treptat urcă și cobor, Ne lasă-ale lor acorduri, țipătul celor ce mor. L-al lor strălucit răsunet dealurile-ascult, răspund, Simțirile ... sună de glasul cel ...

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

Cezar Bolliac - Carnavalul

... și neagra calomnie I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie Îi ia necercetați! II Când armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă, Alerg și scapăr iute p-o gheață-alunecoasă, Ca fulger, ca năluc; Și lângă drumul vostru, - o! tremură în cale Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale, Flămând ... ceruri; - vă râdeți voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ș-o copiliță dulce ... și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june măreț, voios și tare, Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare, Și șed p-un scăunaș; Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură, Și gest, organ, accente, oricare a lor trăsură E-a voastră ... de frumoasă, Dar e trăită rău; Și plâng, căci mâine poate copila o s-apuce O cale... n-au de hrană; și viața este dulce, C-așa va Dumnezeu. IV Când cina vă așteaptă în sala de mâncare, Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată de miros; Când ...

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

... lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna lui maghiară, ca un vis ... Fug ca două păsări printre vijelii. O turbare crudă pe creștini conjoară. După cum jurară, caută să moară Intru prin turcime, moartea căutând. Pân'la cel din urmă s-abat omorând. Stinsu-s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru ... Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai poate-nghite valul cel de sânge Ce pe valuri negre necurmat se frânge. Valea-i despoiată d-ale sale flori; Păsările-oprit-au imnii răpitori, Numai corbu-ntună cânturi ... să moară. O, străini ce-n țară dulce v-ați umbrit, Nu-i destul că soarbeți sângele-i dorit, Dar purtați în țară alți străini c ...

Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... și ne-ncetat uniform, Surda la ochi ne lucește, de el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la ... miră a mea minte de un pompos barbarism, Nici d-a unui vers mândrie și-ngâmfatul solicism. Într-un cuvânt fără limbă, cel mai faimos autor, Zică cine orice-a zice, e cel mai prost scriitor. Orice comandă e dată, voi în pace laborați, Judecată, minte puneți, repede să n-o luați. Un stil repede și iute, care ... cată a-l mai lumina. Astfel vede și corige amicul însuflețit; Dar un autor adesea, d-a sa operă uimit, Crede c-are și el dreptul, cuvântul de apărat, Ca oricare ce se simte-ntr-ale sale ofensat. Tu-i zici "Versul ăsta-mi pare nu prea ... asta, d-asta numai nicidecum n-o va schimba. Însă când vine, ți-arată că-i place-a fi criticat, Că ești domn ...

Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

... iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că ... este nimic în noi, Și faptă bună, și răutate. Colo vezi lacrimile curgând Într-o comoară ce le adună Ca două râuri ce se-mpreună C-un nume câmpurile-adăpând? Dincol',o dulce d-amor zâmbire, Ș-apoi necazurile sosesc: Drumuri ghimpoase ni se gătesc, Ceasuri amare de dăspărțire. Munți ne ... sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi mână mângâie Și strâns la pieptul meu îi lipesc, Cu ... nălucire? Ah! izvor vecinic de lung suspin! Din cer aicea ai fost o rază? Cu vro solie ai fost pornit? (Ca-ntr-al meu suflet cel amorțit S-aduci căldura?) sau cu vro pază? Slujba-ți în grabă ți-o împlinesti, Și-mi dai o vecinică sărutare; Ți-ndreptezi zborul făr ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>