Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂNTĂRI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 214 pentru CÂNTĂRI.
George Coşbuc - Anacreontică Anacreontică de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, ...
George Coșbuc - George Gordon Byron
George Coşbuc - George Gordon Byron George Gordon Byron (Lord Byron) n. 22 ianuarie 1788 , Londra d. 19 aprilie 1824 , Missolonghi Poet englez, figură de marcă a romantismului Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons George Gordon Byron (1788 - 1824) Biografie English Operă Arpa lui David (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Romanță (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Cântarea dracilor în preziua potopului (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Oscar D'Alva (traducere de Constantin
George Coşbuc - La paşti La paști de George Coșbuc Prin pomi e ciripit și cânt, Văzduhu-i plin de-un roșu soare, Și salciile-n albă floare E pace-n cer și pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Și cât e de frumos în sat! Creștinii vin tăcuți din vale Și doi de se-ntâlnesc în cale Își zic: Hristos a înviat! Și râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Și-un vânt de-abia clătinitor Șoptește din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Și pomii frunțile-și scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E liniște. Și din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate Și clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag și plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-același gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Și viața este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetișor Neveste tinere și fete, Bătrâni cu iarna vieții-n plete; Și-ncet, în ...
George Coşbuc - Pace Pace de George Coșbuc Galbene văpăi de soare Peste deal acum se scurg, Și-n noptateca răcoare Peste sat se nalță fumul, Codrii-alene cântă-n drumul Vântului de-amurg. În curând o să s-aline Truda chinului de azi. Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte, Ies de printre brazi. Ca și ieri rotundă luna O să ias-acum-acum, Steag de aur pe cununa Dealului, privind în luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. Coasa va dormi și sapa Va tăcea cântarea-n grâu. Și-o s-auzi ca-n vis cum apa Pe sub iaz se mai frământă, Și privighetori cum cântă Dincolo de rîu. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor— Și ieșind de prin pădure, Căprioarele pe creste Vor cătĂ¡ prin văi de este Pace la izvor. Și va fi! De sus, va face Dătătorul de vieți Parte tuturor de pace. Și-o să-ți uiți și tu mâhnirea, Suflete,-așteptând ivirea Albei
George Coşbuc - Pe munte Pe munte de George Coșbuc Fugiți cu turma repede spre văi! Pe culme-aleargă duhul răzbunării Grozavul vânt se zbate-n largul zării Și norii-mbracă haină de văpăi. Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste, Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă Cântarea ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, ...
George Coşbuc - Zece mai Zece mai de George Coșbuc În ziua cea sfântă și mare La zece-ale lunii lui mai Se vede-o ciudat-arătare Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai! Când zorile-ncep să s-arete Acolo-n tăcutele văi, Din groapă ies moartele cete, De-a pururi jeliții flăcăi. Ei vin de prin locuri pe care Ca vechile răni le cunoști, Pe unde-au stat șanțuri odată, Redute, și taberi, și oști. Striviți și cu mâinile rupte Și galbeni ca-n jalnicul loc În ziua sălbatecei lupte Când bieții pieriseră-n foc. Fac roată, și-o rugă murmură Iar Valter și șonțu, și toți Mai-marii ce-n frunte căzură Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă omul ce-ascultă Și nici o mișcare nu fac; Așteaptă cu grijă și spaimă Un semn de departe și tac. Deodată ei capul ridică, Dau chiot și-n zare privesc Spre țara din care ieșiră, Spre scumpul pământ românesc Și-ascultă, căci tunul azi cântă Departe-n iubitul pământ, Puternic că-n ziua luptării, Dar alt fel de cântec, mai sfânt. Vi-e teamă că n-o să mai cânte, Că moartea ...
George Coşbuc - Zobail Zobail de George Coșbuc La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt războinicii oșteni Ai regilor asirieni — Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă, Cu biciul bătându-i din urmă. Ce fericit e cine-i viu! Noi putrezim într-un sicriu! Ni-e dragă și nouă viața și-averea, Dar regii ne-o iau cu puterea. Frumos e, sfânt e să trăiești Când pentru ai tăi tu suflet ești; Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul La regi care omoară poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pământul de oase! Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porți în haine de argint Și-n ciasuri dragi de dulce-alint Săruți pe Tofale, femeia necastă, Pe cea maî frumoasă nevasta. Tu dai un semn, si porți să frâng, Și zeci de milioane plâng; Oceanul de spaimă în lături s-abate E vuietul multor armate — Dar ...
George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...
George Topîrceanu - I. U. Soricu: Închinare
George Topîrceanu - I. U. Soricu: Închinare I. U. Soricu: Închinare de George Topîrceanu Mărire ție! Îngeri și imnuri de urare Străbate-vor văzduhul gătit de sărbătoare Și firea picura-va din larg de zări albastre Prinos de bunătate pe sufletele noastre. Te văd biruitoare, minunea mea senină, Și trâmbițe și harfe în drumu-ți de lumină, Cu binecuvântare sporind a noastre plângeri, Striga-vor pentru tine din corul cel de îngeri Cântări de biruință spre-a cerului solie. Au cine fuse omul ce plânse în pustie? Mărire ție, albă și palidă crăiasă! Din slavă, heruvimii s-au pogorât să țeasă Cu fire diafane hlamida ta de rază, Și-n ceasul înfrățirii te binecuvântează. De unde vii și cine cărările-ți arată? Văzduhul se-nfioară și fruntea-nseninată, În valuri de lumină acoperind trecutul Nădejdii de mai bine care-mi întinde scutul, De-a pururi, preacurată, cu raze te-ncunună Sub pulberea uitării. Mărire ție,
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...