Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA GRIJA (DE)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 355 pentru AVEA GRIJA (DE).
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi de copac și cânta din fluier acea doină tristă care-l mișcase așa de mult. Ea era în toată frumuseța vârstei; avea părul auriu, ochii mari, albaștri; hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate; dar pe fața ei se oglindea o neliniște mare interioară ... jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul de la brâu. Într-o zi, îmi aduc aminte, am jucat hora mult cu el, ș-așa s-a uitat el la mine, că ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. ...
... seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la rândul lui, le primise, ca un fel de spovedanie, de la cel dinainte: colonelul fusese în război; avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema Grușan, iar ofițerii îi ziceau: Grușan-Sălbaticul. L-am văzut întâiași dată într-o zi de primăvară. Mă însănătoșisem și mă plimbam prin grădină. Deodată aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal ... se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel în urma unei întâmplări: Într-o dimineață, pe toate ordinele de zi în josul cărora era iscălit dânsul, se găsi adăugat : Sălbaticul. De atunci i-a rămas porecla. Prin ce împrejurare, nu-mi aduc aminte, căpătasem încrederea acestui om, ...
... cânte. Deasupra stelele clipesc. Mișcarea lumii întreruptă Reintră-n mersul ei firesc. Și când a doua zi, pe haină, Mirat, găsesc un fir de păr, Pricep că visul ce visasem S-a petrecut în adevăr. Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă. Ce-i, Doamne, și iubirea asta!... Acum, eu cred că ea mă vede, M-acoperă cu dulcea, casta Și visătoarea ei privire. Iubit de ea, mă simt frumos, Și parcă nu mă-ncape lumea... Ce mândru calc și radios! Văd satu-ntr-o lumină nouă. Mă simt ușor, mi ... batistă... Mi-s ochii înecați de lăcrimi, Și trapul cailor stârnește Un nor de praf; în juru-mi totul Se-ntunecă, se-nvălmășește. Pustie, nesfârșit de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează ...
... George Coşbuc - Recrutul Recrutul de George Coșbuc Eu o las în sama ta— Am să plec! și parcă-mi moare Inima, se rupe-n mine! Nu de voi, tu știi de cine! Și mă doare, De-aș țipa. Omul fără de noroc Tot cu răul se-ntâlnește— Tu-mi ești frate dintr-o mamă, Mă iubești! ți-o las în samă, Mi-o păzește Ca de ... feciori. Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră, Să n-o strângi prea mult la tine, Că ea, biata, de rușine Mai mult horă N-ar juca. Tu o vezi și n-o-nțelegi; De-o cuprinzi, ea știe una: Moartă-n brațe ți se lasă, Dar de ciudă plânge-acasă, Plânge-ntruna Zile-ntregi. Calea ei să n-o colinzi —De-i vedea-o la fântână, Treci și las-o-n bună pace, Nu glumi, că ei nu-i place. Nici de mână Să n-o prinzi! Ea va zice tot ce vrei; O desmierzi și nu te vede, O săruți și-i pare bine. Ah, dar ... vine Mai adese Pe la ei! Ea, cu părul gălbior, Naltă, zugrăvită-ntreagă, Când își mlădie trupșorul! A ursit-o-n fașe dorul
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... păstorii sufletești S-ar cuveni să aibă, și datoria lor Neapărată este năravuri să-ndepărteze, Dar ei păzesc tăcere, nu vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară ... a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține limba strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre lesne poți să umpli cu laudele lui. Vezi ce priimire bună! Vezi cum e de plăcut! Cu toți vorbește dulce, dezmiardă pre oricare; Voind să se arate de făcător de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții ... Că muștele ce zboară ridică colb prin casă. Lor satira să placă nu poate nicidecum, Dar nouă ce ne pasă; iubirea lor nu vrem Și
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... s-a oprit a-l întreba De ș-a plătit datoria. Iar el îi răspunse: Ba! - Dar ce umbli fără grijă, când te știi că ești dator ? - Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor. CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE ... INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi ... l-a dat, Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat. Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus, El totodată de față și dovezile ș-a pus, Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar, Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar. Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar, Cumpărătorul rămase cu capul cel
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de ... vestiți domina Moldova; pe atunci nu exista poliție, și comunicațiile între ținuturi erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele mai întâi familii! Prinși, în sfârșit, de arnăuții hătmăniei, Bujor, mojicul, fu spânzurat, iar nobilii, privilegiați până-n momentul morții, fură descăpățânați în câmpul Copoului. Cu toate acestea cronica pretinde că doctorul ...
George Topîrceanu - Bimbirițichel
... George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă ... săracă. Numai Bimbirițichel O ajută câteodată Când o vede supărată... Ce s-ar face fără el? II Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l arză, Mi-a mâncat un car de varză, Toată munca dintr-un an!... Bimbirițichel deoparte Stă uitându-se-ntr-o carte, Parcă nici n-ar auzi Chestia cu zarzavatul... Dar a ... zi, băiatul S-a sculat în zori de zi. Unde pleacă? La grădina Unde ieri a fost vecina, Într-o margine de
... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă ... PROFESORUL (o privește cu desconsiderare o clipă, apoi urmează) Doamnelor și domnilor, se înșeală cine crede că Estetica este un cuvânt pe care l-am avea moștenire de la filozofia antică. Nu! el este de dată relativ foarte recentă; e un cuvânt forgĂ©, un cuvânt creat de
... Vasile Alecsandri - Groza Groza de Vasile Alecsandri Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau ... așa: El să fie Groza cel vestit în țară Și-n sânge-ncruntat! El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe și lege-a călcat! Un moșneag atunce, cu o barbă lungă, La Groza mergând, Scoase ... și zise plângând: Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese, Și pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese. N-aveam nici de hrană, nici țol de-nvelit, Și nici o putere!... eram prăpădit! Nu așteptam altă din mila cerească Decât a muri, Când creștinul ista, Domnu-l odihnească! Pe ... mine calul își opri. Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române, Fă piept bărbătesc; Na, să-ți cumperi haine, și casă, și pâine... Și de-atunci copiii-mi ce-l tot pomenesc, Oameni buni! ...
... George Coşbuc - Aghiotantul Aghiotantul de George Coșbuc Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci de mine că-s fiară! Atunci la plecare plânsesem tustrei Și mama, sărmana, bătrână Ținându-ne-alături în mâinile ei De-o parte și de-alta de mână, Sta-n poartă la drum și vorbea-ncetinel, Și mie, zicându-mi pe nume: Ești frate mai mare și-ai grijă de el, Voi singuri ai mamei pe lume! Acum el e mort și departe de-ai săi Și parca-mi tot sună cum geme. Dar eu alergam la redută, prin văi, S-ajung cu porunca la vreme. Mușcase cu gura ... face dintâi, Dar calul aminte mi-aduse Că nu era vreme, și-acolo-l lăsai, Să-l văd la reîntoarcere iară Vai, frate, murind, tu de tine oftai, Ori poate de mine, că-s fiară? La-ntoarcere-mi spuse străjerul un drum Mai scurt, și fu scurtă și-a gurii Poruncă de spaimă, și iată-m-acum Departe de poala pădurii, Departe de