Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARUNCA ASUPRA

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 362 pentru ARUNCA ASUPRA.

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar

... Dar, domnule ministru, îți jur! și toată lumea începe să râză. — Atunci desigur d-ta, zice ministrul cătră un altul. — Pe onoarea mea! Asupra acestora, i.p.s. sa mitropolitul, atras de aglomerația de dinaintea băncii ministeriale, se apropie cu zâmbetu-i sfânt și împăciuitor: — Ce e, taică? — Înalt ...

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

Ioan Slavici - Păcală în satul lui Păcală în satul lui de Ioan Slavici I se urâse și lui Păcală să tot umble răzleț prin lume, așa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată. Și fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse și el în satul lui și începu cum încep toți oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-și agonisi o vițelușă și o trimise la pășune în izlazul satului. Căci așa se facea averea. Păscând, vițelușa se face vițea, vițeaua se face juncă, junca se face vacă, vaca fată, iar vaca cu vițelul o vinzi ca din prețul ei să cumperi șapte vițelușe și să le trimiți și pe ele la pășune în izlazul satului. De ce e oare izlazul izlaz, dacă nu pentru ca să-l pască vițelușele oamenilor? Păștea dar vițelușa lui Păcală, păștea, și cu cât mai mult păștea, cu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba roasă de vite și ciolanele cailor morți ai poștei; alții ... nici eu nu cred că vom întra prea lesne, totuși sunt în stare a vă da novelele cele mai pozitive și mai complete asupra confetăriei și persoanei dlui Felix Barla. Iașii, cu toate atributele și pretențiile sale de capitalie, n-a putut încă introduce obiceiul cafelelor. În ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... câte ceva accesoriu, precum toate părțile plugului sunt neapărate, deși numai fierul cel lung servește a brăzdui pământul. 1. Guizot, în studiul său asupra lui Shakespeare, începe povestirea prin o lungă digresiune despre Adam și Eva. Suntem mai discreți: scriind istoria lu Ioan-vodă, ne mărginim a arunca ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... inimă! Nu știi tu că o durere s-alină dac-o spui unui prieten care te-ascultă ș-o împărțește cu tine? Atunci ea aruncă asupra lui Victor un ochi pătrunzător; păru un moment a nu se încrede în el, dar, naivă ca toate naturile cele drepte, își recăpătă ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... Miculi din partea românilor pentru fapta sa patriotică și vrednică de toată lauda, căci, în mijlocul grozavelor nenorociri ce au căzut ca un potop negru asupra neamului românesc, acest neam a știut a feri de înecare toate odoarele naționalității sale, portul, limba, credințele, poezia, cântecele și numele ... ce este acest neam românesc, rătăcit de două mii de ani pe marginea Europei ! Revoluția din Valahia, mișcările din Moldova, ocupațiile armiilor rosienești au tras asupra acestor provincii luare-aminte a celor care nu vroiau să priceapă importanța acestor țări neînsemnate în cumpăna politicii; pe de altă parte, împrăștierea ... hore, unele cântece de lume cuprind o lume întreagă de armonie dulce și duioasă, care îmi pătrunde inima de lacrimi; las dar să se exprime asupra lor un om competent și nepărtinitor, un pianist de mare talent ce a petrecut câțiva ani printre noi, dl Hanri Erlich. lată ce ... i lasă, ariile naționale române într-o societate aleasă, adăugând muzicii instrumentelor lor un cântec plin de tristețe, și când vede cineva impresia ce produce asupra auzitorilor, atunci pricepe că, deși toți românii care au primit o educație cât de puțin îngrijită au luat manierele și năravurile societății moderne, cu toate ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... până în zilele noastre... privegheați asupră-vă ca la candela ce arde, ca nu copiii voștri și copiii copiilor voștri să zică de voi: blestem asupra părinților noștri, care au făcut strâmbătate!.. strâmbătatea izvorăște din siluire, din pizmă, din jefuire și din neștiință... legea dreptății e frăția, și ce frăție poate ... se auzea de departe... numele străinilor nu te îngrozea și, deși ziceau între ei: "hai să punem în fiare pe feciorii vulturilor și să domnim asupra lor... căci noi suntem tari și mai mulți la număr... și turmele lor vor fi ale noastre... vom necinsti femeile și fetele lor... și vom ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a ... trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul ... fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunții se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, căprii, ardeau ...

 

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)

... i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... Ea era părtașă la toate secretele politicii românilor din Paris și se simțea mândră de a o putea servi prin influența ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea jună artistă admirată pe scenă, urmărită de un cortegiu de adoratori, deprinsă a trăi în luxul și ... geografice nu se întind până la marginile ei!“ Până a nu descrie însă realizarea visului frumoasei călătoare, să aruncăm o privire asupra fazelor existenței sale trecute, precum ne-am uita într-o grădină înflorită ce am întâlni în calea noastră. Domnișoara Marie Chataignez se născu la Bordeaux ... el depinde succesul sau căderea, adică: viața sau moartea bietei artiste! Cu toate acestea, Dridri avu norocire de a produce o impresie favorabilă asupra publicului chiar de la prima sa intrare pe scenă: un murmur încurajator se ridică în sală când ea apăru cu figura sa vie, cu talia ... o ură de moarte. Mândră de luxul ce afișa pretutindenea, ea găsea mulțumire a umili pe modesta ei camaradă, făcând observări puțin generoase asupra

 

Ion Luca Caragiale - Infamie...

... pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. — Amice, bunul meu amic â ... el, de la care ar atârna viitorul lui și al copiilor lui, o afacere cu tine. Îmi fac o datorie amicală să-ți atrag atenția asupra acestui caraghios, și de aceea m-am și grăbit a-ți scrie, nu cumva să alerge la altă intervenție pe lângă tine și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>