Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APLECAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 176 pentru APLECAT.
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - Gazometru
Ion Luca Caragiale - Gazometru Gazometru de Ion Luca Caragiale Apărut în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice: - Prea râdeți tare... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu vine!... Ceva regal! să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, ...
Ion Luca Caragiale - Infamie...
Ion Luca Caragiale - Infamie... Infamie... de Ion Luca Caragiale Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. — Amice, bunul meu amic — zic eu — te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... — Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așează la biroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: — Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: „Iubite ...
Ion Luca Caragiale - Infamie Infamie de Ion Luca Caragiale 1901 Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. - Amice, bunul meu amic - zic eu - te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... - Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: - Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: "Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
... Asta e o tactică iezuitică, așa crez eu; căci, pentru a renunța acești aleși la mândria lor legitimă și a se apleca așa cu dinadinsul la contactul nostru, trebuie că au un scop; și acela desigur nu poate fi altul decât luminarea maselor ignorante. O dată cu ...
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru Jurnalul nostru de Ion Luca Caragiale Ce lipsește Moftului Un vechi și bun prietin din Iași, de sentimentele căruia ne-am putut îndoi, pe nedrept, un moment, dar în judecata căruia am avut totdeauna o egală și nestrămutată încredere, ne-a făcut zilele acestea nespusa plăcere să ne viziteze biurourile (sic !) de redacție. După ceremonialul de rigoare în așa împrejurări (când ai venit ? când pleci ? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligență avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul. Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, și intelectuală și comercială, ține prin urmare la unele și la altele. Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși anume - puțini, din nenorocire, dar dintre aceștia dumneata, care citești acum aceste rânduri, desigur faci parte. ...
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...
Ivan Andreievici Krâlov - Motanul și bucătarul
Ivan Andreievici Krâlov - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice ...
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
Marius Marian Şolea - Desenul de sub culori Desenul de sub culori de Marius Marian Șolea Gleznele tale, ude și reci, îmbătară luna, iar lumina ei cade în spirală, ocolind perfect crestele unor valuri pitice. și ele se apleacă pe sub mersul tău, gemând redate nopții și întâmplărilor ascunse. eu te privesc și nu te pot lua din această natură perfectă și tu tot te duci prin apa docilă să strivești lumini sub tălpi ce acum stăpânesc vechile arhitecturi ale mării. nici un gest nu te apropie de mine, dar, undeva, tot trebuie să te îndrepți, iar eu sunt peste tot... rochia cu pliuri vaporoase, care cad peste coapse tot așa cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi judeca… împreună cu bitumul care ne scrijelește carnea, vom opri, pentru o vreme, iluziile mării. acum, poezia șchioapătă laolaltă cu luna, iar inima mea se spală de inima ta în niște ape ciudate, umplând gropi precise, făcute ...
Marius Marian Șolea - Noapte provincială
Marius Marian Şolea - Noapte provincială Noapte provincială de Marius Marian Șolea Precum o femeie bătută și alungată, țara mea, îmbrăcată sumar, cu umerii transpirînd stele, s-a așezat pe bordura lumii să plîngă. trecători lucioși se duc către războaie și pace, unde e pace să facă războaie și unde e război să facă pace. femeia aceasta e obligată să le salute tuturor prezența cu gesturi aduse de altundeva și să zîmbească pînă se pierd la colțuri. umbra ei lungită, încît să ajungă la gura întunericului, e tăiată de cîinii hămesiți, trecînd în grabă peste aripa ochiului. de aproape se vede cum plînge în palmele timpului, de mai departe i se redesenează stările. orașul s-a înecat printre zidurile sale și în știri de aiurea comentate la dormitor. semafoarele își fac unul altuia cu ochiul înverzit, înroșit, îngălbenit. nu e nimeni să continue mișcarea, doar cîteva gînduri mai trec peste zebre. femeia a găsit lîngă șold un pliant cu reclame, cu ochii roșii citește și peste umărul ei s-a aplecat ușor
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune  un greier amorțit  Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...