Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALB

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 995 pentru ALB.

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I     În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali,     Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare,     Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare,     Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali,     Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină;     Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint,     Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,     Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint.     Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune,     Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer;     Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune,     Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II     â€œBrahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici,     â€œPuternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ,     â€œDeschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici,     â€œDar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt.     â€œMi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late,     â€œSă-mpace sufletu-mi, trimiteți ...

 

Mihai Eminescu - Locul aripelor

... ai lăsa ca să se vadă, Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău. Cungiurând c-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea, Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu, Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare: Locul aripelor albe ...

 

Mihai Eminescu - Locul aripilor

... ai lăsa ca să se vadă Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.   Cungiurând c-'un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu Eu cu ceea-laltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare Locul aripelor ...

 

Mihai Eminescu - O călărire în zori

... în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară,         Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară         Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur         Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur         Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe         Balsamu-i ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

... trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în care nici o rădăcină nu lucrează țarina plăcutelor suferințe un ... mereu începutului egal numerotat ce te adună cu UNU ecou al visului fără identitate fugărind alt ecou dincolo de maluri prin pădurile facerii un dinte alb de forma sufletului ram pe ram în codrul de greșeală ales zălog pentru frunza rară mereu la persoana a treia despre tine cum ...

 

Vasile Alecsandri - Iarna (Alecsandri)

... o zale argintie se îmbracă mândra țară; Soarele rotund și palid se prevede pintre nori Ca un vis de tinerețe pintre anii trecători. Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare, Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare, Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi Legenda rândunicăi de Vasile Alecsandri dedicată dnei Nyka Grădișteanu Rândunică, rândunea, Ce bați la fereastra mea? Du-te-ți pune rochița, Că te arde arșița, Te suflă vântoaiele Și te udă ploaiele. Mergi în câmpul înverzit, Că rochița a-nflorit Și o calcă turmele Și o pasc oițele. (Cântec poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Când se născu pe lume voioasa Rândunică, Ea nu avea făptură ș-aripi de păsărică, Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat, Copilă drăgălașă de mare împărat. Dar fost-a o minune frumoasă, zâmbitoare, Sosită printre oameni ca zâmbetul de soare, O gingașă comoară formată din senin, Din raze, din parfumuri, din albul unui crin, Și maica sa duioasă, privind-o, se temea Să nu dispară-n aer sub forma de o stea. O zână coborâtă din zodia cerească Veni să o descânte, s-o scape_N cap, s-o crească, Să-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri, S-o apere-n viață de-a zilelor amaruri. Ea-i puse-o scăldătoare cu apă ne-ncepută, De ploaie neatinsă, de soare nevăzută, Și-n apa încălzită cu lemn mirositor O ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... pe care o cunoșteam, ci o înfățișare cu totul aparte, a altei ființi, pe care parcă n-o văzusem niciodată încă. Subt luciul alb al lunii, figura celui ce dormea era aceea a unui om ce pare cuprins de-o spaimă nevăzută, o mască lividă chinuită de ... mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi auzit nici un zgomot, se zugrăvea pe cer și își urma cîntecul, vrînd parcă să mă cheme prin ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>