Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN SFÂRȘIT

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 547 pentru ÎN SFÂRȘIT.

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

... Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe ... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca

 

Alexei Mateevici - Păcătoasa

... Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe ... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... simțit atinși; cel cu pricina... a rămas ca opărit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prietenește cu moș Ion Roată. În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat "Unirea", și apoi deputații s-au întors fiecare pe la vetrele lor. Peste câțiva ani după aceasta ... ce le-am zis și eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate și bine, dar amarnic m-a lovit în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns ... o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jeluiesc. Și boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale și cu alți oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut cerul ... călca piciorul în

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... de a lor spirit civilizat. El era frumos minune cu-al său strai simplu și curat, Cu al său păr ca de aur, în plete lungi rășchirat, Pe-a sa frumoasă față ca cu voal coperindu-l; Și făr’ să se încâlcească, tot în valuri se undea, Când zefirii ridicându-l și în verigi încrețindu-l Ca o cunună de aur pe a lui piept larg cădea. Iar în limpede izvoare uneori de se-ntâmpla Să-și vadă ochii albaștri, părea că se rușina. El avea mare plăcere ca artele să învețe, Căci nime ... înhamă și tabăra se pornește, Bătrânul mâhnit se urcă pe colnicul cel mai nalt, Și de acolo prin lacrimi la șleah devale privește Fugând trăsura în care Roman s-au fost aruncat; Dar calea intrând în codru, nime nu s-au mai văzut, Și atunci oftând bătrânul, jos pe pământ au căzut, Zicând: "Te-ai dus, dragul tatei! Deci Domnul să ... bravură strămoșească. Așa și o piatră scumpă cât se află nămolită, În a munților prăpăstii, îi ca un bulgăre slut; Dar ivindu-se ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... creștere i-am dat!... — Ei! bravo! — Auzi, tocmai la Morală... Suie-te, te rog. Și, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în trăsură. — N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu — zic eu — să fl mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Știți..., d. Georgescu, om cu greutate... ca tată, altfel... Eu... de... străin... — Aș! ți-ai găsit! Georgescu! nu-l știi pe ... tare cu umbreluța peste brațul drept al birjarului. — Mână mai iute! Lovește la stânga, lovește la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga; în fine, înfige iar vârful în spinarea birjarului, care oprește. — Uite — zice madam Georgescu — căsuțele ale galbene de lângă băcănie; intri în curte, casele din fund, la dreapta... Acolo șade... Eu te aștept aici. Mă dau jos din birjă și pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să ... nțelege că n-am lipsit a profita de grațioasa invitațiune. A fost o masă splendidă. S-a băut șampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucita carieră. Cocoana Caliopi, în ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la ... niciodată vorbind de daci sau de romani, îmi spuseră că acele arcuri s-au făcut de curând pentru o onor. persoană ministru de Interne, care în adevăr n-a triumfat în contra nimului, dar a bătut pe mulți surugii, trecând pe acolo, lucru ce făcea totuna după părerea lor. Înșelați în iluziile noastre, căutarăm un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne ... boier, anume Vintilă, ce ocupa postul de jude sau de judecător, după cum se zicea în idioma părinților noștri. Simțămintele lui religioase și patriotice erau în genere cunoscute, căci nu era sărbătoare să lipsească el de la biserică, și nu era ocaziune ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri! Apoi nenorocitul han fu legat cu frânghie de subsuoară și ridicat pe creangă în sus în salvele puștilor de soc și în strigătele de bucurie a oștenilor învingători. Joc nebunatic, copilăresc, la care soarele, în măreția lui, se uita zâmbind, el care văzuse multe altele pe coaja noastră pământească! · · · · · · · · · ·  ... zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și ... Dumnezeu ca el să meargă din biruință în biruință, și numele lui să se mărească tot mai mult, încât să răzbătă peste hotarele Moldovei, departe în lumea apuseană și să răzbată prin pătura veacurilor pănă la noi. Iar el, domn drept credincios și pământean, de fiecare biruință înălța câte o biserică ... ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului. Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore [1] , ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă ... toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un nume al unui prieten al meu ce-l cunoscusem la Paris, V***. ,,El oare să fie? (gândeam în mine) tânărul italian cu care am petrecut atâta vreme în capitala Franței?" Un suspin greu și înădușit ce auzii în colțul capelei unde mă aflam mă făcu să-mi întorc iute capul și văzui un om îngenuncheat lângă mine, care părea a fi ... fluidul magnetic în care creierii înoată, te simți furat de o somnărie ușoară, și toată ființa ți se cufundă

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat, S-au ... furtuna, să tragi-ntr-un colț și taci. Să meară cari-i pricina de-i așa de mânioasă, De suspină și oftează, de răstoarnă tot în casă, Stă să-și aducă aminte nu cumva i-au zis ceva Și deși în gând nu-i vine vro întâmplare așa, "Poate oi fi urlat zice, dar să vedi câ-s greșit, Fimeia ari dreptate și cu rezon s ... că este vro fiară și că vrea să mă mănânce. Am și plecat-o la fugă, tot îmi părea că mă agiunge, De abia sosind în ceriuri, ceva m-am mai răsuflat, Dar de frica mea cea mare pân în ziu-am tremurat." Pluton atuncea să scoală, să-nchinâ la adunări, Pe lângă el să răsufla un duh, o de moarte boare. "Părinte a ... ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă... Mai târziu, la pubertate - zice ... a Zeiței, pe unde ea de obicei își introducea cerceii, dispărând înăuntru cu totul. Din nou corurile de amorași nevăzuți și de muze intonară în depărtare cântece de slavă iubirii și din nou aezii Olympului inspirați înstrunindu-și lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor... Dar după aproape o oră de ședere, în care timp își verifică frunza de viță și schițase o romanță pentru piano, Fuchs apăru în sfârșit pe lobul urechii, îmbrăcat în ...

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

... și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să ... fericirea și traiul liniștit, îndreptățit al norodului nostru. Asta va fi atunci ținta întregului neam moldovenesc din Basarabia și numai asta va avea-o el în vedere. Ca o tovărășie de oameni care năzuiesc la dreptățile norodului, ale țărănimii și ale lucrătorilor, ea va munci din toate puterile, și în munca ei tot hojma se va opri să caute ce a făcut în trecut și ce trebuie să facă în vremea viitoare. În anul 1906, care acum merge înspre sfârșit, putem zice că s-a pus începutul acestei mari tovărășii a moldovenimii basarabene. Căci ... moldovean în parte. Tot în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>