Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN FIECARE CLIPĂ

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 192 pentru ÎN FIECARE CLIPĂ.

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ce se unesc într-un frunziș negru, cărnos, ca un aluat de fiere. Și până departe se împrăștie mirosul amar ... oprește să se uite la om, își îndreaptă șalele, care trosnesc ca un vreasc. Toader avusese un frate, pe Gheorghe, mort, cu vreo cincisprezece ani în urmă, în pădurea Benzei; s-a prăvălit un stejar peste dânsul, se-ncordase voinicul în picioare, se măsurase o clipă cu copacul, dar la urmă se prăbușise jos, rămânând mort, cu trunchiul stejarului în brațe, ca într-o luptă. Pe urma lui rămăsese băiatul, Mitru Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca ... picioarele în cal și-i ieși în față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în fața ei. Ruja era voinică, smeadă, cu obrazul rotund, cu părul, ochii și sprâncenele negre, ca pământul cel bun. Cozile, lăsate pe spate, se îndoiau ... ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul nostru — acea pădure neagră ce se întinde în dreapta și în stânga, colo în zare, spre Ceahlău... Ea este linia hotarului Moldovei și în ea facem adese vânat la căprioare, la urși... ba chiar și la unguri câteodată. — La unguri? — Da. Plăieșii noștri din timpurile vechi și ... dură o căsuță mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce ... urme. Corbița, înspăimântată, nebună de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând pe marginea ei. Aicea ea se opri o clipă și cătă în urmă. Tătarii se apropiau cu fuga. Atunci ea căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n ajutor... Zadarnică rugăminte!... Mâna unui tătar se întinse să o apuce, însă ea, ridicându-se ...

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... întind umbrele în așteptarea nopții. O durere vie mă făcu să duc mîna la frunte și să-mi aduc aminte ce se întîmplase cu mine. În învălmășita goană a retragerii, în care abia mai puteam vedea luminoasele frînturi colorate ale steagului, căzusem lovit pe marginea drumului, unde, călcat de frații și tovarășii mei, ce n-aveau ... singurimea ce-l împresura, reîncepu iarăși mai sfîșietor, mai îndurerat și mai plin de spaima morții ! Împăcarea ce-o simțeam cu o minută mai înainte în fața necunoscutului, în care stam să intru, pieri. Și-acum cînd auzisem un glas omenesc, o durere ce era soră cu a mea, nu mai voiam ... ochiul de foc, că nici un brancard nu avea să se legene și că trebuia oricum să murim acolo, dar dragostea de viață ce doarme în fiecare e nesfîrșită și geamătul acela, pe care îl aruncam unul altuia, era o îmbărbătare, era ca un fel de imbold, care spune : "Stăruie înainte", care ... și de pași grăbiți au trecut ca o furtună și s-au depărtat apoi, și iarăși n-am mai știut nimic, pînă m-am trezit în ...

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... să vă țină, un ceas și jumătate, O conferință gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că somnul, în aceste condiții verticale Ș-atât de izolate, nu face cinci parale; Că nimene nu poate pretinde nimănui Să-nghită festivalul cu conferința lui, — Din ... și nepoftit pătrunde În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde: În berării, pe stradă, la cinematograf; Îi place să se joace cu alți bacili în praf; Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul, Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul, În fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, — Dar peste tot își vede de-afacerile lui! Își dă ades pe credit persoana lui culantă ... O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare ...

 

Alexei Mateevici - Fie voia ta!

... Bieților copii, săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei să cate, Cui să-i fi rămas în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și ... vreo câteva minute Află piatra poruncită Și cu ea la ceruri pleacă, Tot gândindu-se că oare Cu ea Domnul ce să facă? * Dumnezeu ședea în slavă Luminoasă, lucitoare, Primprejur luciri de aur Mai frumos decât în soare! El privește mersul vremii, Taina de puțini pătrunsă Și zidește viitorul Cu-ntocmeala lui ascunsă Și ia-n seamă isprăvirea, Veacurilor trecătoare, Ce se ... Are firea cea cerească Și minuni nepricepute De gândirea omenească! Și ce n-au putut pricepe Învățații-o viață-ntreagă Dumnezeu, dacă voiește, Într-o clipă tot dezleagă, Tot așa au fost din veacuri, Tot așa au fost să fie, Dar puterea nevăzută Taină va fi pe vecie... Moartea lângă tron ... venit?" — ,,Da, Împărate: Am adus piatra cu mine". — ,,Ai adus-o din adâncuri?" — ,,Din adâncuri, Doamne!" — ,,Bine! Acum frânge-o drept în ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem? Cine știe dacă nu vede fiecare din oameni toate celea într-alt fel, și nu aude fiecare sunet într-alt fel — și numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede așa, altul altfel, îi ... spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei ... și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... la o parte pe fecior și îi șoptește pripit și cu un aer foarte sever. Mai sunt două minute. Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron. Fluierul întâi... Apoi numaidecât al doilea... Frânele se desfac... Trenul a pornit. Domnul intră în cupeu după negustor, care s-a dezbrăcat de șubă și șade cu sacul pe mână. — Bonsoar, zice domnul. — Bonsoar, răspunde negustorul ... Am multe alergături și-mi vine mai ieftin... Chitila... — Puțină lume astăzi în tren. În tot vagonul suntem numai noi și încă un pasager în alt cupeu. E bine... putem dormi până la Mărășești! zice domnul, lungindu-se pe fotoliuri și acoperindu-se cu tartanul. — A! eu ... geamantanul jos, îl deschide și scoate un șipușor elegant; deșurupează dopul și oferă negustorului. — Cognac... — Mersi... De zece ani nu mai pun spirtoase în gură... — E extrafin... — Mersi... Sunt oprit... Domnul, mâhnit de refuz, înșurupează la loc dopul, pune șipușorul în ...

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... a văzut pe stăpânul său. — Și tu a mea! grăi al doilea în voinicie către Ana, ridicând-o și pe ea în șa. Făcând așa, voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunțile și apoi trei zile și trei nopți întreaga împărăție răsuna de veselia oaspeților... Peste alte trei zile și trei nopți ... împărat, unul ca altul, cu păr de aur și cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căței în locul copiilor, feți-frumoși, iar pe copiii cu părul de aur și cu steaua în frunte îi îngropă în colțul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă și cercă s-audă și să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi cățeluși, pe care vitrega i-a fost ... veseliile de nuntă trei zile și trei nopți. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feți-frumoși nu aflau odihnă în pământ. În locul în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

... de amintirea boierului Racliș se slujeau toți acei care vroiau să învieze lucruri moarte de ani de zile. Boierului Toader îi e de ajuns o clipă de gândire să-ți spuie ce fel de dulceți și cu ce lingurițe le luase în casa cutărui, în cutare zi și la cutare împrejurare. — Iacă, îmi aduc aminte, ca acum, urmă dânsul: ai venit de la moșie, nevastă-ta cu copilul, căci ... că pe Balmuș? — Doar nu pe tată-său! Lasă-mă să-ți istorisesc. Am jucat toată noaptea; coana Tarsița, postelniceasa, a leșinat în brațele iuncherului... Ușa odăii se deschise încet și mama Sultana vesti că le dusese cafeaua în cerdac. Conul Gavrilă se sculă. Boierul Toader își luă ciubucul din odaia dumisale și ieși în cerdacul de din dosul casei lor. Cerdacul da în livada în care coborau niște scări de piatră, pe care se prinsese mușchi verde. Crengile vișinilor înfloriți își întindeau ramurile până pe sub streașină. Conul Gavrilă se ... lor cum am fost noi de dânșii. Ciocniră paharele, dar nu le putură bea așa degrabă, căci lacrimile le umplură ochii și paharele le tremurau în mână. Vântul scutură mai tare crengile înflorite.

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... adevăr boieri. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. (Admirabilă tautologie!) Un militar de un grad inferior trece în fiecare zi printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav, aci rege asirian. Peste câteva zile, singur, prin munți, sau (mai liric) prin munții tinereții. Stabilirea ... și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercând, înainte de Beethoven, andantele ... o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria -- din preistoria? -- vieții. Într-o trăsură mică, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>