Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DRUM (SPRE)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 520 pentru ÎN DRUM (SPRE).
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n ... de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a ... Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, și poarta se deschise. Atunci, în ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele ... ea dispăru deodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripilor unei uși mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... țării sale ungurii au schimuit Deși se găsea nemernic, pribegit din țara sa Patriotică-i simțire in inimă-i tot s-afla; Așadar în vălmășagul ce gătirea prijeli, S-aruncă pe-un cal cu grabă și spre Moldova porni. După ce ieși din lagăr alergă necontenit Toată noaptea, păn-ajunse când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a ... l lasă păn' nu-l face de se varsă piste mal; Câmpiile se îneacă, iar păstorii spăimântați S-aciuiază cu-a lor turme în munții învecinați; Acest fel sumeții unguri în Moldova năbușesc. Orice-ntâmpină nainte robesc, taie, pârjolesc, Cu omor și pustiire, drumul lor se însenina, Nainte lor merge groaza, ș-în urmă foc fumega; Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia Hroiot aflând pustii sate a-nțălege nu putea, Care poate fi pricina acelui bejanărit ... vinea spre ...
... acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot într-o vreme se ivea pe lângă Râmnic, subt Mihăilești și în preajma Craiovei, și cu aceasta a împleticit toate urmările poliției. Dar asta e puțin; adeseori se afla chiar în București cu nepăsarea unui pacinic și statornic orășan, și iată ce a adus o spaimă obștească în toată populația de optzeci mii a capitaliei Valahiei; a străbătut până în divan; a tulburat cele mai puternice capete și cele mai lungi barbe. Întâiul apărător al țării, marele spătar, care numai a întărtat ... ale sale zadarnice urmăriri, tremura în tot minutul chiar pentru persoana sa, și în sfârșit cu hotărâre s-au lepădat de a zădărî în deșert pe hoț. Atunce toți, domnul, boierii și poporul au aruncat cea de pe urmă nădejde asupra agăi și l-au rugat să restatornicească obșteasca ... câteva jumătăți mahmudiele, poroncindu-le să spue agăi că Tunsul e foarte mulțămit de rânduiala ce se păzește la obor. Cuvintele: Tunsul! Tunsul! se repetară în norod; gloata se feri ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
... haliciul din seneață, Îi trecu pe la musteață. Cum că-i foarte slut la Prut Sărmănelul acum vede; Fără-a pierde un minut, În călcăii lui se-ncrede. Se rădică-n două, aleargă, Tremură chiar ca o vargă, Stă, răsuflă-un pic, ascultă, Mânat iar de spaimă multă Prin ... și tufari. A lui urme ca să-nșele, Face multe vârtejele, Pănă scapă de ogari, Ș-obosit de fugă, acum Se lungește chiar în drum. Ah, ce dulce bucurie În cumplit-acela val Au simțit, când pe câmpie Alergând văzu un cal. Zisu-i-au deci: Frățioare, Ca să scap de vânătoare Să te-ncalec ... taurul cel gras, Însă cu mai iute pas. Pre el iepurile giură Ca să-l scape de friptură. Cornoraticul vecin I răspunsă c-un suspin: În secretu-ți spun că-n luncă Mă așteaptă-o mândră giuncă; Și tu iepure galant Datoria știi d-amant! După taur vine-apoi Un bătrân ... ș-un lânos berbec; Ce și el ceru iertare Că de-agiuns povoară are, Ș-apoi giocuri de noroc Nu vra peste-al său cojoc. Spre ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai de-atunci La pază n-a stat nimeni, dar servi au stat la pază Prin tot cuprinsul țării ... și plânge; precum plânge, Pe pălmi adună lacrimi și ca-n pahar le strânge Mai multe, tot mai multe; al ochilor potop Se varsă nebunatic în stropi, dar nici un strop Nu pierde cărărușa spre pălmile vecine. Când palmele-mbinate de lacrămi au fost pline, Copila blând se-ndoaie, din greu a suspinat, Apoi bău din lacrimi. De ... păr îi cade ploaie Și hainele-i se-ngreun, tot trupul e părău, Căci membrele sub apă topindu-se mereu Fac trupul să tot scadă în șipot, în păraie; Și-n două, trei clipite, copila cea bălaie Rămase numai urmă de-un limpede izvor Cu ape dulci, cu murmur etern șopotitor. Un șopot ... toate Pe zece mii de care, la fiecare car Părechi tot câte patru de bivoli înjugar Și, două luni de-a rândul mergând, în ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute-n flori! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vântul viu vuia, Vrun prinț mai tânăr când trecea C-un braț în șold și pe prăsea Cu celălalt. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași, Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. Și ca la mândre nunți de crai ... dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gând răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. Un trandafir în văi părea; Mlădiul trup i-l încingea Un brâu de-argint, dar toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să ... din steag Și atunci porniră toți șireag Încetinel. Și-n vremea cât s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași ...
George Coșbuc - Golia ticălosul
... cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de ... din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți. O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme Dar toate ale țării și plângeri și blesteme Ajungă-te de-a pururi ... Căzuși și tu, mișele, tu cel ce i-ai smintit! Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână, Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei țărână Și-n gură-ți s-adunase și sânge și pământ, Să-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea! Așa sfârșit să aibă în ... lor mormânt! Adânc în noaptea nopții și-n Iadul cel din urmă În care-al iernii viscol suflarea nu și-o curmă Nicicând, stau prinși în ...
... cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile albastre stropite cu aur, le sărută pe rând ... priveau nepricepute. „Înalte și proasteâ€�, zise pierde-vară și, înălțându-se sus, căută cu ochii trandafirii . Îi zări. Se coborî încet, curtenitor, se închină în fața fiecăruia. „Flori de paradis, flori măiestre, flori...â€�, dar cum se întorcea, în dreapta și-n stânga, complimentând, aripa i se zgârie de-un ghimpe. Craidonul o șterse repede, fără să se mai uite înapoi... Trecu pe lângă ... privească; dar în drum făcu cu ochiul rochiții-rândunicii , o veche prietenă, și spuse o vorbă proastă unui stânjenel scuturat, îmbătrânit, ce i se ținea în cale. Zarnacadelelor le rămăseseră doar tulpinile; liliacului , frunzele. Mai departe, mai departe. Din zbor fură o sărutare unei cicori , rătăcită pe acolo cine știe cum ... ...
... amenințau, precumpăni asupra ideii de supunere, susținută fără osebire de toate slugile din casă. Îmi aduc aminte și acuma, adause tata surâzând, cu ce încredere în voinicia mea înșfăcai teaca iartaganului lui Aliuță și o învârtii în dreapta și în stânga împrejurul meu, doborând cu gândul toți hoții la pământ. O! numai să vie Bujor, ziceam în mintea mea, și va vedea el! Apoi, după planul lui Aluiță, un om fu așezat în clopotnița bisericii ce era aproape de poarta curței, cu poruncă că, îndată ce va zări hoții în depărtare, să tragă clopotele pentru a ne da de veste. Douăzeci de oameni înarmați cu ciomege, cu coase și topoare fură rânduiți la ... Ah! Iată-i... iată-i... sosesc! Ajuns dinaintea bisericii, Bujor deodată se oprește, ia la ochi pe clopotar, și... o! Doamne, ce văzui!... În momentul în care trăsni arma, văzui pe nenorocitul clopotar căzând de-a roata în aer din înălțimea turnului, cum ar cădea o țarcă din vârful unui plop. În acelaș moment spaima răzbătu cu iuțala fulgerului în ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... peste drum de Episcopie, camera cu numărul 12, care dă pe balconul de deasupra gangului. Din balcon, seara mai ales, e o priveliște minunată; avea în față, spre dreapta, squarul, dominat de cupola Ateneului, pe când pe sub picioarele noastre uruie, fără o clipă de repaus, un fluviu torențial de trăsuri, de tramcare ... de căruțe, de biciclete și de pedeștri. Spre complectarea acestei armonii de elemente, două flașnete cântă dinaintea hanului lui Gherasi și a treia în colț, la „Pisica neagră". Așa, noi cari stam în balcon, în halat și în papuci — eu și cu dr. Leyden — trebuia să strigăm foarte tare ca să ne înțelegem. PĂREREA D-RULUI LEYDEN Dr. Leyden, deși om ... și-au pierdut mințile din cauza succcsului de tiraj, din ce în ce crescând, al Foii interesante, să mai îndrăznească a spune că în articolele mele de reportaj am spus minciuni și neghiobii supte din deget. Îi poftesc să îndrăznească! POST-SCRIPTUM În momentul când puneam foaia noastră sub presă, m-am întâlnit cu dr. Leyden, care trecea în trăsura Curții spre ...