Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPINGE (GREU)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 157 pentru ÎMPINGE (GREU).

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale CRITICA TEATRALĂ ȘI PRESA NOASTRĂ De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne. Negreșit că aceste întrebări sunt, din punctul lor de vedere general, de un interes politicesc prea înalt, așa că nu se poate trece repede și ca ușurătate asupră-le în o introducere la o cercetare critică asupra teatrului. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul acestei introduceri trebuie să fie o cercetare în treacăt asupra răspunderii ce are presa de la noi de starea actuală a teatrului românesc, ce, împotriva firii lucrului, mai-nainte de a-și atinge culmea — către ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... trist ) cine știe dacă nu voi uita și aceasta! ( soneria zbârnâie cu putere. ) Voila, voila, on y vole! ( merge până la ușa din stânga, oftează greu, și pleacă încet spre fund reflectând. Soneria merge mereu înainte. ) „...Ș-apoi o indiferență din ce în ce mai mare pentru tot ce ... în zece minute ( sinistru ) dar nimini, cu nimic nu te mai poate deștepta..." Fii binecuvântat, omule, i-am zis... ( cu hotărâre. ) Da! Când fatalitatea ne împinge, cată să mergem înainte. Da! Trebuie să sfârșesc astăzi cu soacră-mea... O soacră... vitregă... tânără... idealistă... care face teorii... care scrie poezii sentimentale de ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

Vasile Alecsandri - Dumbrava roşie Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri Poem istoric (1497) dedicat amicului meu C. Negri Cuprins 1 I - VISUL LUI ALBERT [2] 2 II - ȚARA ÎN PICIOARE 3 III - TABĂRA LEȘEASCĂ 4 IV - TABĂRA ROMÂNĂ 5 V - ȘTEFAN CEL MARE 6 VI - ASALTUL 7 VII - LUPTA 8 VIII - ARATUL 9 Note I - VISUL LUI ALBERT [2] Albert, craiul Lehiei, făcut-a un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase! El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorând cu spada-i popoare numeroase. Din Miazăzi fierbinte în recea Miazănoapte, Din Răsăritul mândru l-Apusul lucitor El auzi prin visu-i mii, mii de mii de șoapte Crescând în zgomot falnic, gigantic, imnător, Un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți bărbații sunt zmei ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... zile, găsind-o singură și luându-i mâna să o sărute, pentru ce această mână se întinde așa de ușor la alții și așa de greu la mine? — Ți se pare, răspunse ea. — O! Eu nu mă înșel; eu văd prea bine că sunt cel din urmă ales al ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... în răstimpuri privirilor noastre, cu turnurile lor scânteietoare de lumină și cu cingătoarea lor puternică de ziduri albe; pe stânga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor, ce se legănau în valuri verzi, înflorite sau aurii, sub suflarea dămoală a vântului de vară; mai departe, zarea înaltă era ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... turcul; că știți; după turc și pistol. Tot satul porni într-un hohot de râs, iar noi le mulțămirăm militărește cu mâna la cocardă. II Greu e omului pănă a nu intra în nevoie, dar odată intrat, apoi, vorba ceea, își pune capul între umere și merge orb înainte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>