Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... pe urmă roză a verii înflorește în singurătate; toate frumoasele sale tovărășiți s-au vestezit pentru d-a pururea: lângă ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa a tânji pe mlădița ta, sărmană singuratecă! De vreme ce surorile tale odihnesc, mergi de dormitează lângă ele. îți împrăștiu foile fiindu-mi milă de tine, pe pământul unde dorm tovărășițile tale din grădină, dezbrăcate de răcoreală și de parfumurile lor. O, de aș putea urma asfel de aproape dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor! Am alergat în camera ei, ea era pustie, ca și când moartea ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... pe urmă roză a verii înflorește în singurătate; toate frumoasele sale tovărășiți s-au vestezit pentru d-a pururea: lângă ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa a tânji pe mlădița ta, sărmană singuratecă! De vreme ce surorile tale odihnesc, mergi de dormitează lângă ele. îți împrăștiu foile fiindu-mi milă de tine, pe pământul unde dorm tovărășițile tale din grădină, dezbrăcate de răcoreală și de parfumurile lor. O, de aș putea urma asfel de aproape dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor! Am alergat în camera ei, ea era pustie, ca și când moartea ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini ... și exclamații multe!!!!!! Nici puntul, nici exclamația nu ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele ...
... își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari și ceilalți doi rupți, zdrențăroși, or fi fost de la mașină. Cum gândise tătuca, așa ș-a fost, domnule, cu adevărat. Acel cu cămașa roșie, om zdravăn, tare, ceva mai dihai decât cum îs alții, își opri calul, și tutstrei îl apucară pe tătuca. — Stai, așa și pe dincolo. Unde-s banii? — Ce ... înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu
... își găsi o tufă care era mai deasă și se ascunse. Nu trece mult și sar la tătuca trei călăreți; unul zdravăn, botos, cu cămașă de cit roș și cu ciubotele mari și ceilalți doi rupți, zdrențăroși, or fi fost de la mașină. Cum gândise tătuca, așa ș-a fost, domnule, cu adevărat. Acel cu cămașa roșie, om zdravăn, tare, ceva mai dihai decât cum îs alții, își opri calul, și tutstrei îl apucară pe tătuca. — Stai, așa și pe dincolo. Unde-s banii? — Ce ... înlăturată. Dac-om lăsa-o așa, apoi ea cea dintâi ne spune pe noi. Au mai vorbit, s-au mai sfătuit ș-au hotărât: să nu mai fie Anicuța vie, s-o taie. Se-nțelege, de ucis pe un copil nevinovat îi cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge... Poveste-i azi, și nici măcar nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de
... trage, mi-e drag să vă ascult; Dar vaz colo în apă un lucru peste fire, Un chip care vă-ntrece, și-mi place și mai mult!" Până nu o văzusem, pân-a nu o cunoaște, Eram de nopți, de zile, de toate dezgustat. Vremea ce-acuma zboară părea că se târaște, Anii, ca o povară grozavă de purtat! Vântu-mi părea suflare zadarnică și rece, Cerul ca o câmpie de care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare ... lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zâmbind, De cele dintâi ceasuri, de-ai săi fii ocolită, La soare, ce-o urmează, cu dragoste privind. Zefirul, o ființă de bine făcătoare, Care către cer duce suspinuri omenești; Eho, o zeitate la chinuri simțitoare, Ce repetează glasul acelei ce slăvești. Când tăcerea Elizei îmi spune ... care o privesc, Zic: ,,Viața este scurtă și fericirea trece: Spun că plăcerea stinge făclia lui Amor: Dacă iubirea noastră e s-aibă sfârșit rece, De ce-n minutu-acesta,
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... de atâtea mărețe isprăvi, nobilul sir John Falstaff se retrase la Caister Castle, locul său natal, unde și muri în vârstă de 91 ani, onorat de cei mari, binecuvântat de cei mici, admirat de toată lumea. Cronicarii povestesc pe larg despre isprăvile și înaltele merite ale mărinimosului erou. Din parte-ne, credem că ajunge această scurtă notiță; nu avem loc aci să-i facem biografia; destul să arătăm că sir John Falstaff este și va rămîne una din cele mai nobile, cele mai strălucite și mai neuitate figuri ale istoriei Engliterii. Viteaz, onest, devotat regilor săi și neamului său; căpitan vestit în războaie, iscusit diplomat în timp de pace; om înzestrat cu un spirit tot atât de înalt pe cât îi era inima de bună și de bărbată — astfel a fost sir John Falstaff, încât despre dânsul se putea spune cum spune Shakespeare, prin gura biruitorului de la Philippi, despre tribunul Brutus: “Natura amestecase așa de bine într-însul elementele, că putea zice cu mândrie: Iacă-vă un bărbat!â€� Însă... Minunatul, strălucitul, faimosul sir John Falstaff a avut ... bunului vieții, dar om cu judecata sănătoasă: grotesc și fin, batjocoritor și batjocorit, cinic și moral, naiv și înțepător, păcălici și păcălit, totdeauna însă om de
Mihai Eminescu - S-a dus amorul
... Mihai Eminescu - S-a dus amorul S-a dus amorul de Mihai Eminescu S-a dus amorul, un amic Supus amândurora, Deci cânturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ... nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de izvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau ... greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători de moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se ... De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de ... tu și eu În al ei farmec poate, Prea am uitat pe Dumnezeu Precum uitarăm toate. Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât
Gheorghe Asachi - Amorul fugar
... a cunoaște pe rebelul, următoare semne fie Ce descopăr a lui formă între alți copii o mie: A lui față nu-i pre albă, ce cam roșă; ochii săi Sunt sumeți, străbat departe, varsă rază cu scântei. Mintea-i este șugubeață, vorba-i plină de plăcere, Alte-n gând și alte zice, rostu-i curge chiar ca miere. Dar îndată ce să mânie și să-nvită-a lui ... din micu-acela arc Nevăzute la vedere mii săgeți tot se descarc. De pe umăr i s-anină, pe cordele aurite, Cucura ce este plină de săgeți foart-ascuțite De respect lipsit Amorul, de mustrări netemător, Chiar pe mine, a lui mamă, mă încruntă multe ori. C-un cuvânt, el e sălbatic, purure-i plin de trufie, Mai ales spr-altor osândă poartă-n mână o făclie, Care-aprinde, arde toate, în bordei și în palat; De puteți pe el aprinde, rog aduceți-l legat. Nu cumva în a lui spaimă ca să-i dați vreo mângâiere, De-ți vedea cu mii suspinuri vărsând lacrimi de ...
Alecu Donici - Elefantul în domnie
... Alecu Donici - Elefantul în domnie Elefantul în domnie de Alecu Donici Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei toți, De la străbunii săi până la strănepoți, Au îndestulă minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum ... plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi De tot ne jecuiesc". — Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc! Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta Și-așa urla: — Măria ta! De noi nu te-ndura, Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă S-avem cu toții blană. Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate: Noi n ... luat mai mult decât pielcea de frate. — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică, Și nici un păr mai mult